SPECIFICUL CARPATIN AL SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI

Cel mai greu fapt de astăzi este  această „puritate neamestecată” a tradiţiilor. Şi noi vom încerca să scoatem în evidenţă specificul unei „Tradiţii”, Specificul Mistic Carpatin. „Caracterul unei Spiritualităţi” are mare importanţă. Omul încerarcă o „prefacere” a lucrurilor, crezând că le dezvoltă, în fond denaturându-le până la distrugere. A „păstra” un fapt în „puritatea” sa este cea mai mare garanţie că îl poţi avea. Cel mai mare impediment este însă „răspunsul urmaşilor”, care dau importanţă unor „amănunte” nesemnificative. Şi în Religie, astăzi mai mult ca oricând este „frica de erezie”, la orice pas. Orice „dezvoltare teologică” este privită mai întâi cu „suspiciuni”. Peste tot se vorbeşte de „neo-forme”. De aici nevoia de „Repere” în jurul cărora să fie totul. În Religie sunt „Reperele Sfinţilor Părinţi”. Noi cei de astăzi „ni-i facem suport” pe Sfinţii Părinţi, altfel cădem în „golul neo-formelor” distructive.

Este o mare problemă astăzi Reînvierea „Duhului Tradiţiilor” Sfinţilor Părinţi. Tradiţiile adesea s-au „amestecat”, mai ales acolo unde au fost„confruntările” cele mai mari. De asemenea Tradiţiile sunt legate directde „Caracterul” autohton. Mistica Ortodoxă Creştină este cunoscută subdenumirea de „Isihasm”, chiar dacă acest nume este folosit direct de-abiaîn sec. XIV. La începuturi era tainica „Vieţuire duhovnicească”, cedevine Isihasm-Liniştea Mistică. 1 Se vorbeşte de o „artă şi iscusinţă” aVieţii Mistice, Practica Filocalică. 2 Şi în creştinism a fost şi este o căutarea „Trăirii Vieţii de Taină”.

Vom încerca o relatare a câtorva „repere” de Caracter Carpatin.„Tradiţia” Pustnicului Neofit ne-a prilejuit o reconstituire în acest sens. Cele câteva „Memorii” despre Pustnicii din străvechea Vatră Eremită-Pustnicească a Munţilor Râmeţ din Ardeal (Munţii Apuseni), sunt grăitoare.

Ultimul Pustnic din aceste locuri, Arsenie Praja, a trecut şi el la DOMNUL şi se crede că s-a terminat şi „continuitatea” ce de secole s-a păstrat fără întrerupere. Vremea noastră se caracterizează tocmai prin „ruperile tradiţiilor” şi prin „lipsa succesorilor” care să le „actualizeze”. Se pare, însă, că unele „Tradiţii” au în sine o PUTERE Tainică, ce le menţine, în pofida tuturor piedicilor. Sunt unele „Memorii” ce nu se „şterg”, care „Re-apar” tocmai când se consideră că s-au pierdut.

Se povesteşte că aceste ţinuturi au fost un „Loc al Pustnicilor eremiţilor” încă din „moşi-strămoşi”, din vremuri ancestrale. Creştinismul s-a „altoit” pe această „Rădăcină Veche” şi a „Odrăslit” un „Soi-Specific”, prin care „Duhul Pământului s-a Unit cu DUHUL SFÂNT Creştin” şi a „ÎNTRUPAT pe HRISTOS” în „Ieslea Carpatină”,între păstorii Traco-Daci şi Daco-Romani.

Au existat permanent „Pustnici şi Călugări”, care totodată se deosebeau de alţii, prin „specificul lor de ICONARI”. Nu atât în sensul că erau pictori de Icoane, ci în „modul” lor de Viaţă. Se vorbeşte de o „tradiţie” că în acest Loc a fost „ultimul urmaş” al ultimului „Preot al Dacilor”, după cucerirea de către Romanii lui Traian. Acesta s-a „ascuns” în Munţi sub „Chipul unui Iconar-Purtător de Icoană”. Mulţi dintre Ostaşii Romani erau deja Creştini şi îi ocroteau pe toţi cei care se arătau Creştini. Se zice, astfel, că Marele Preot a venit aici cu o „ICOANĂ”, ce reprezenta pe „Fecioara cu Pruncul HRISTIC în Braţe”. Trădat, l-au găsit, dar când au vrut să-l omoare, o minune, un Foc” a ieşit din ICOANĂ şi Ostaşii au orbit, scăpând astfel. Mai mult, s-a „imprimat” pe Stânca locului Chipul ICOANEI. Şi de aici s-a format un „Ritual special al ICOANEI”, ce a rămas veacuri de-a rândul Specificul Pustnicilor de aici.

Se ştie din relatările istorice că Dacii când mureau trebuiau să ia în Mână „Pământ”, existând Credinţa că Sufletul nu-şi va pierde „Identitatea”, tocmai prin aceasta, ca o „păstrare” a unei „Corporalităţi Nemuritoare”. Unii fac analogia cu o „prefigurare” a TrupuluiÎnviat Hristic. Cert este că Dacii aveau o „Memorie ancestrală” a unui „Fapt Tainic”, ce-i apropia de Creştinism.

Aşa se zice că ICOANA a fost „primul pas” prin care a intrat Creştinismul în Dacia.

Când s-a auzit că „DUMNEZEU S-a ÎNTRUPAT”, aceasta a fost o „confirmare” a „Credinţei în TRUPUL de Taină” al DIVINULUI.

Concretul mistic al Tainei FORMEI VII este GESTUL SACRU.

Gestul este Act de Exprimare într-o Anume Formă, ca poziţie, ca orientare sau ca distincţie.

În sens Creştin, Gestul este legat de Ritual, „mişcare înţelegătoare”. Gestul este o Adresare, o Comunicare şi o Orientare faţă de Cineva. Aşa, Gestul este mai mult decât Cuvânt, Sentiment, este şi Purtătorul acestora. Gestul este Legat direct de Formă. Dar Gestul este o Comunicare Vie de Formă, de aceea este Activul Formei. De aici Puterea Gestului din Ritualul Cultic. Orice Gest este un Potenţial de Activuri şi un declanşator de Activuri. Gestul este „Forma care Formează”. Dacă DIVINUL se Cheamă prin Cuvintele Sacre, prin Gest se aduce PREZENŢA Sa.

Şi Filocalicii, ca Mistică a Minţii, fac din Cuvânt Gest de Adresare, prin Pronunţarea NUMELUI Lui IISUS. Neofit Pustnicul, însă, păstrează şi Forma DIVINULUI din Gest. Doar Cuvântul este o autoexprimare, doar de încărcătură proprie. Neofit vrea în Gest şi Încărcătura Prezenţei DIVINULUI, ca ÎNTÂLNIRE şi chiar UNIRE. Acest Gest este Specificul său Carpatin. În Gestul Mistic Isihast al Pustnicului este direct Dialog reciproc, nu doar din direcţia ta ca o Adresare spre un DIVIN „nefixat” într-o Formă. Neofit „Fixează” DIVINUL în Forma Gestului, unde totodată te fixezi şi pe tine, şi aşa Gestul se face o UNIRE. Gestul trebuie să aibă o Dublă Substanţialitate: o Adresare faţă de Cineva şi o Anume Formă de Comunicabilitate. Gestul lui Neofit trebuie să fie deodată din partea ta şi a DIVINULUI, în UNIRE şi Conlucrare.

Noi suntem Creaţi după „CHIPUL Lui DUMNEZEU” şi prin El ne Identificăm. Ce este CHIPUL Lui DUMNEZEU din noi? Neofit Pustnicul susţine că CHIPUL DIVIN din noi este CHIPUL de PERSOANĂ FIINŢIALĂ. Unii zic că este un fel de Scânteie Divină, alţii că este un „Principiu Spiritual” din Adâncul Minţii-Spiritualul nostru, ca Raţionalul ce este cu Rădăcini în

RAŢIONALUL DIVIN şi totodată transpus într-un Raţional Creat. Neofit vede Înrudirea noastră cu DIVINUL prin CHIPUL Global de FIINŢĂ PERSONALĂ, care apoi are Componentele de Spiritual şi Vital. Neofit are o asemănare de viziune cu a Sfântului Grigorie Palama, ce Revelează DUMNEZEIREA ca FIINŢĂ şi Energiile sale HARICE. Neofit, însă, vorbeşte de un INTRAFIINŢIAL de prim Plan, care apoi se Transpune în Energiile HARICE. La Sfântul Grigorie Palama, CHIPUL FIINŢIAL nu se Vede prin El Însuşi, ci doar prin Atributele şi Însuşirile HARICE, FIINŢA rămânând în permanenţă „acoperităumbrită” de HAR. Apofatismul Sfântului Dionisie este aplicat cu stricteţe, în Sine FIINŢA fiind considerată mai „presus” de Nume şi de Chip. Aşa, Însăşi PERSOANA DIVINĂ este mai mult o PERSONALIZARE prin HAR. Neofit este de un PERSONALISM „exagerat”, cum îl învinuiesc unii. El pune HARUL în „umbra” PERSOANEI, considerând PERSOANA ca Evidenţă şi HARUL ca „acoperit” de PERSOANĂ.

Neofit insistă în primul rând pe un CHIP Ontologic de PERSOANĂ, ca ORIGINE a Însăşi FIINŢEI. PERSOANA ca TEO-PERSOANA.Mai mult, consideră: TEO-CHIPUL ca PATERNITATEA; TEO-FIREAca PERSONALITATEA; TEO-PERSOANA ca TEO-TATĂL.

Neofit exclude „impersonalismul” Esenţei ca DUMNEZEIRE nedefinită, dându-i tocmai CHIPUL PATERNITĂŢII, la fel şi FIRII-FIINŢEIdându-i PERSONALITATEA CHIPULUI. Anticii aici au insuficienţa,că pornesc de la o Divinitate „fără” Chip, impersonală, care apoi iaChip zis Personal, ce astfel nu mai este FIINŢIAL, ci „de fiinţare”. Ca să fie un Real INTRAFIINŢIAL, trebuie să fie o FIINŢIALITATE cu CHIP, chiar în Esenţă. Aşa, CHIPUL PATERNITĂŢII ca CHIP-Esenţăface ca PERSOANA TATĂL să fie REPREZENTAREA FIINŢIALĂ a Esenţei.

Neofit Pustnicul are Specificul net al unui ACTIV „ieşit” din Propriul Mental, ca să se evite orice eroare. El, în locul Pronunţării NUMELUILui IISUS, foloseşte GESTUL în Faţa ICONICULUI PREZENŢEIPERSOANEI Lui IISUS. În locul Inimii, el foloseşte însuşi Gestul

ICONIC.

Acest Gest este Dublu Gest, al tău Faţă de DIVIN cât şi al DIVINULUI HRISTIC faţă de tine. Gestul să-l faci cu toată Fiinţa ta. „Aruncă-te” la Picioarele Lui IISUS, şi în acest Gest ICONIC stai cât poţi de mult. EL, IISUS, nu te va respinge, şi va face un ACT faţă de tine. Nu-ţi imagina cum Lucrează acest ACT, ci tu doar „acceptă-l” şi Deschide-te total. Conştiinţa ta să fie a Întregii Fiinţe, nu doar o concentrare de Minte, ci o „Conştiinţă în Gest ICONIC”, şi doar atât. Nu te Identifica în Propria Conştiinţă, ci în Supraconştiinţa ICONICULUI HRISTIC. Aşa, tu intri în FORMA ICONICULUI HRISTIC şi te Personalizezi HRISTO-FORM. În acest ICONIC lasă să „curgă” tot conţinutul tău Fiinţial, nu numai Mental, ci şi Sufletesc şi Trupesc, ca în ICONICUL HRISTIC să se Purifice. Poţi Pronunţa uneori şi NUMELE DOMNULUI IISUS, dacă îţi intensifică Conştiinţa Gestului ICONIC. Tot secretul Specificului Neofitian este ACTIVUL Conştient al Gestului, şi în Activul Gestului, nu în Activul tău, de Minte sau de Sentiment, nu admite nimic Mental sau Sentimental, păstrează doar Conştiinţa Integrală a Gestului tău şi al ACTIVULUI ICONIC ce ACŢIONEAZĂ asupra ta. Acest Specific nu este „un altceva”, ci acelaşi Filocalic, dar în altă „Manieră” de Acţiune. Neofit face din Gest Locul Inimii, locul Minţii, Locul Fiinţei proprii, Locul PREZENŢEI Lui IISUS, Locul ICONIC, Locul de Întâlnire şi UNIRE.

Dacă faci ICONAREA în Proprie Fiinţialitate (ca Inimă sau Minte), este riscul să cazi în „auto-iconare” şi de aceea Neofit „Scoate” Activul Mistic într-un „Loc dintre FIINŢA Lui DUMNEZEU şi Fiinţa de Creaţie”, ca „Locul Gestului ICONIC”. În acest „Loc de Taină”, PERSOANA FIINŢIALĂ a DOMNULUI IISUS poate să Se ARATE, fără să se intre în FIINŢA DIVINĂ inaccesibilă, şi fără ca Fiinţa Creată să se amestece cu DIVINUL. Filocalicii vorbesc de „Locul de HAR”. Aici, la Neofit, „Locul ICONIC” este mai întâi „Locul CHIPULUI HRISTIC”, care apoi aduce şi HARUL.

Ca Practică, dă astfel mare importanţă Gestului ICONIC şi nu te grăbi să treci la cine ştie ce alte „modalităţi mai miraculoase”.Trăirea Gestului ICONO-HRISTIC este aşa de Adâncă şi Vastă, de nu-ţi  ajunge toată Viaţa. Povestesc Ucenicii Pustnicului Neofit că mulţiajung Sfinţi doar prin Practicarea acestui Gest ICONIC.

De fapt,Specificul Neofitian are Trei Trepte:

1. Gestul ICONIC, Creşterea înAsemănarea HRISTICĂ (purificarea);  

2. UNIREA în EUHARISTIA Liturgică HRISTICĂ (Iluminarea);

3. Înălţarea la TATĂL-Îndumnezeirea în ICONICUL PERSOANEI SFÂNTULUI DUH (Înveşnicirea Vieţii deCreaţie).

Să te identifici cu Gestul; să te faci totuna cu Gestul de Închinare, ca un fel de Perihorezic-întrepătrundere între Propriul Eu şi Răspunsul Integral al Persoanei tele. Filocalic Athonit, Închinarea o simţi ca „Iubire de DUH”. Ca Gest ICONIC, Iubirea este sub chipul direct de Închinare şi ca Gestul însuşi, ce nu se confundă cu DUHUL. Este şi o „Iubire de Gest”. Gestul, odată făcut, devine ICONIC Permanent, în care te Identifici şi te Personalizezi. A sta „nemişcat” în Gestul ICONIC cât mai mult timp este o Practică ascetică a Trăitorilor Pustnici Carpatini. Să faci o „Închinare în Sine” este Gestul ICONIC Neofitian.

Athoniţii fac din Centrul de Personalitate propriu un „DUH de Comunicabilitate”. Neofit îl identifică în Gestul ICONIC de Închinare. DUHUL şi Gestul ICONIC sunt două specificuri mistice, care în fond au aceeaşi „destinaţie”, ca Dialog INTERPERSONAL între Persoana ta şi PERSOANA DIVINĂ. Închinarea în Trup, sau Închinarea în DUH… Athoniţii caută ieşirea din simţurile trupului, ca să intre în DUHUL Sufletului. Neofit Carpatinul face „Închinarea în Gestul ICONIC”, care nu este nici de trup, nici de DUH, ci de „Gest în Sine”.

Gestul se face cu trupul, dar totodată şi cu Sufletul, ca Gest al Integralităţii Personale, în care se Închină deodată şi Sufletul şi trupul. În Închinarea de DUH se face o transcendere a trupului, o trecere în DUHUL Sufletului. Gestul ICONIC păstrează ambele Închinări, şi de trup şi de Suflet,

fără să le treacă pe una în alta, ci le trece pe amândouă în COMUNUL de GEST ICONIC în Sine.

Athonit, SFÂNTUL DUH Îl aduce pe HRISTOS, pe când în Gestul ICONIC HRISTOS Îl aduce apoi pe SFÂNTUL DUH. De aici cele două specificuri de Activ mistic. Athonit, este un Activ direct de DUH, prin care să VINĂ HRISTOS, iar Carpatin este un Activ direct HRISTIC de ICONIC-Gest, prin care să VINĂ şi SFÂNTUL DUH şi cu EL SFÂNTA TREIME. De aici şi cele două modalităţi de Practică, prin Activ de DUHMinte şi prin Activ ICONIC-Gest HRISTIC.

Neofit Pustnicul foloseşte în Specificul Practicii sale Isihaste Taina ÎNTRUPĂRII HRISTICE, prin Icoana de Creaţie ce este MAICA DOMNULUI. Noi avem ARĂTAREA Lui HRISTOS prin Naşterea Sa din MAICA DOMNULUI. Aşa, ICOANA MAICII DOMNULUI cu PRUNCUL DUMNEZEIESC HRISTIC este ICOANA Vieţii Duhovniceşti.

Începătorul care vrea să se iniţieze în Practica Isihastă trebuie să treacă prin „Creşterea deodată cu PRUNCUL HRISTIC” ce se ÎNTRUPEAZĂ în lume. Taina Creaţiei este legată direct de ÎNTRUPAREAFIULUI Lui DUMNEZEU, şi fiecare Creaţie are în ea Taina ÎNTRUPĂRII HRISTICE. Neofit este un HRISTOLOG maxim. ToatăCreaţia „trece” prin HRISTOS şi se face TRUPUL Mistic al Său.

Fă rost de o ICOANĂ cu MAICA DOMNULUI şi începe Practica cu Gestul Ritualic faţă de aceasta. Poţi aprinde şi o Candelă, sau barim o Lumânare. Poţi folosi şi tămâie. Încearcă să Descoperi Gestul RITUALIC Sacru. PRUNCUL HRISTIC din Braţele MAICII DOMNULUI va deveni tot mai VIU, faţă de care te vei simţi atras.

“În amintirea Moş-Avvei Arsenie Praja, Pustnicul din Cheile Râmeţului, unul din Purtătorii Sfintei Tradiţii a Moşilor-Pustnici Carpatini, Avva şi Duhovnicul meu”

Ieromonah Ghelasie Gheorghe

Bibliografie:

Moşul din Carpaţi : Neofit Pustnicul / Ieromonah Ghelasie Gheorghe. – Bucureşti : Platytera, 2013

Anca Revnic