LOADING

Type to search

Țelul lui Dumnezeu este fericirea oamenilor

Ortodoxie si traire

Țelul lui Dumnezeu este fericirea oamenilor

Share

Mântuirea nu e numai probabilă, este extrem de posibilă. Țelul principal al lui Dumnezeu este fericirea oamenilor. Cât de probabil este să ratăm raiul, dacă nu ne pocăim sincer?! Dumnezeu ne-a creat pentru a ne da fericirea Sa. Suntem creați pentru o fericire veșnică.

Cu Dumnezeu, fericirea oamenilor nu se sfârșește niciodată. Dacă nu ar fi păcate pe pământ, toți oamenii ar fi fericiți. Oamenii nu sunt fericiți pentru că multe păcate îi duc la disperare.

Cei mai fericiți oameni sunt sfinții. Nu doar cei foarte cunoscuți, ci și cei mai puțin mediatizați, cum sunt sfinții irlandezi, galezi, iberici, franci din primele secole creștine. Amintim câțiva: Edfrith, Jarlath, Eustadiola, Illadan, Melangell, Postumiana, Glunhalaich, Genard, Winebald, Notker, Lywelyn, Gwrnerth, Finann, Askega. Oamenii fericiți știu să fie recunoscători. Tratează pe oricine cu bunătate. Nu se îngrijorează de nimicuri. Nu au avut vieți ușoare, dar nu și-au pierdut credința. Își recunosc greșelile și vor să le îndrepte. Nu și-au pierdut sufletul de copil. Au învățat să dăruiască.

Fericirea nu înseamnă exclusiv o carieră strălucită, ci înmulțirea bunătății față de semeni. Filocalia ne propune drumul întristării fericite către bucuria adevărată. Ne întristăm când ne plângem păcatele, tânjind după o viață în Dumnezeu. Am uitat să privim creația ca rezultat al bunăvoinței lui Dumnezeu. Cosmosul întreg intră în Biserică prin inima omului. Înțelesurile creației pot fi descifrate numai în lumina învierii lui Hristos, fără de care cuvântul fericire ar dispare din dicționare. Fiecare generare a naturii vestește învierea noastră. Oamenii fericiți se bucură de taina sărbătorii, depășind isteria consumeristă. Dacă vom asculta de Dumnezeu, vom găsi acea fericire pe care nu o vom mai pierde.

Dumnezeu ne promite fericirea nu în viața aceasta, ci în altă viață. E de folos să alegem puțină suferință aici și multă fericire dincolo, decât invers[1]. După ce Hristos se coboară la iad, situația este alta: oamenilor li se deschid cerurile și pot pot cunoaște fericirea veșnică. Ni se poate spune adevărul[2]. Ni se poate vorbi pe șleau. Suntem făcuți pentru viața veșnică[3]. Nu pentru chin. Să credem în Hristos și să împlinim poruncile Lui. Putem face asta. Cea mai fantastică promisiune pe care Dumnezeu a făcut-o omului este viața veșnică. Nimic din cele trecătoare nu ne poate îndestula.

Viața veșnică nu este un simplu vis. În Hristos avem o singură viață: de la naștere în veșnicie (pr. Constantin Necula). Dumnezeu ne-a creat pentru a ne da fericirea Sa. Rafturile librăriilor sunt inundate de cărţi cu reţete de descoperit fericirea şi, cu toate acestea, lumea e plină de oameni nefericiţi care, fie îşi proclamă public drama, fie şi-o trăiesc singuri sub forma anxietăţii, depresiei sau altor suferinţe sufleteşti. Exista o reţetă încă nedescoperită a fericirii[4]? Sau instrumente de măsurat intensitatea sau volumul de fericire? Hristos a venit să şocheze, să scandalizeze, să dărâme mentalităţi, iar un astfel de demers a presupus rezistenţa la schimbare (persecuţii împotriva creştinilor, campanii de denigrare etc). Biserica trebuie să aibă un demers clar orientat înspre societate, altfel am asista la un veritabil «Alzheimer religios» – bolnavul e prezent, dar nu «e de faţă». În acelaşi timp, Biserica nu poate, pur şi simplu, «să fie de gaşcă» doar pentru a plăcea societăţii.

Confortul vieţii petrecute în siguranţă şi îndestulare îl determină să amâne, pe cât posibil de mult, gândul la moarte, la viaţa de dincolo de mormânt şi la pregătirea pentru fericirea veşnică. Însă moartea este o realitate de netăgăduit[5]. Iar pregătirea pentru ea ar trebui să reprezinte o preocupare intensă pentru sufletul fiecărui creştin.

Fericirea durează atât cât omul știe s-o prețuiască cum se cuvine.
Învățăm să iubim spinii.
Fericirea nu e exuberantă şi zgomotoasă, precum plăcerea sau bucuria. E tăcută, liniştită, suavă.
Veșnicie, clepsidră fără nisip. Tot ceea ce nu este veșnic, este veșnic inutil.

Totul este nemărginit la Dumnezeu[6]. De aceea, mila pe care ne-o arată este nemăsurată. Unit cu Hristos, poate adăpa și el la nesfârșit pe cei cu care ajunge în legătură. Hristos se înrădăcinează în ființa omului și o face roditoare. Iubirea de oameni Îl face pe Hristos mai apropiat oamenilor decât îngerilor. Acestora nearătându-Se printr-o fire comună cu a lor, le rămâne mai neapropiat. În același timp însă, într-o strălucire copleșitoare.

Numai un Dumnezeu în care are loc o autodăruire veșnică este un Dumnezeu viu. El este Viața, pentru că Se dăruiește din veci și până în veci. Din păcate, unii vor refuza din mândrie în veci bunătatea lui Dumnezeu. Răul merge cu perversitatea lui până acolo încât socotește bunătatea nesinceră[7]. Credința vede persoanele umane făcute nu pentru a lupta, ci pentru a se întregi.

Omul aduce cele mai fierbinți mulțumiri bunătății lui Dumnezeu, pentru a nu se prăbuși sub povara grijilor[8]. Aceste mulțumiri exprimă dorul omului după viața veșnică. Acest lucru nu presupune lipsa ispitelor, ci necăderea în deznădejde și biruirea ispitelor prin puterea credinței. Astfel, omul caută neîncetat harul evlaviei, cu răbdare și încredere. Hristos îi devine mai drag decât orice.

Hristos a fost anunțat ca o speranță a popoarelor. Matei 12, 21
Speranța noastră în Hristos privește viața veșnică. I Corinteni 15, 19
Speranța noastră este Hristos, nu bunurile acestei lumi. I Timotei 6, 17
Această speranță ne hrănește statornicia în încercări. Romani 15, 4
Preocuparea pentru viața veșnică trebuie să stea înaintea grijilor lumești. Apocalipsa 12, 11

Puterea lui Hristos susține credința noastră. Ea ne apără de abateri. Ea ne va învia din morți. Fără ea, nu putem face nimic. Hristos vrea mântuirea tuturor oamenilor. Oricine cheamă în ajutor numele Lui este mântuit. Datoria noastră dintâi este să contribuim la înfăptuirea Împărăției Lui. Evanghelia este anunțarea venirii acestei Împărății. Viața veșnică depinde de răspunsul dat acestei Vești.

Încercarea de a-L exclude pe Hristos din viața noastră ne aduce multă suferință. Nu avem nici un motiv să ne ascundem de El. Pentru a ne umple de harul Lui, trebuie să ne golim de păcate. Hristos ne abordează la nivelul la care ne ducem viața și ne urcă la un nivel mai înalt[9]. Urcușul este fascinant. Doar să nu căutăm soluții la probleme care nu există.

 

Marius MATEI

_______________________

[1] Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Ed. Egumenița, Galați, 2009, p. 272.

[2] Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1996p. 241.

[3] Sf. Ioan de Kronstadt, Fericirile evanghelice în viața noastră, Ed. Sophia, București, 2012, p. 11.

[4] https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/ceeste-adevarat-fericirea-ajungem-ea-preot-hristosa-venit-socheze-scandalizeze-darame-mentalitati-1_56a9cd425ab6550cb8323fb3/index.html.

[5] David Pestroiu, Spre viața veșnică, Ed. Cuvântul vieții, București, 2013, p. 34.

[6] Dumitru Stăniloae, Studii de teologie dogmatică ortodoxă, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 434.

[7] Ibidem, p. 563.

[8] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, Ed. Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1991, p. 161.

[9] James Bernstein, Uimit de Hristos. Călătoria mea de la iudaism la ortodoxie, Ed. Ecclesiast, București, 2010, p. 202.

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumelor "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016), "Psihologia sfintilor" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2017), "Harta credintei. Meditatii catehetice pentru copii si adulti" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2019). Colaborator la publicatii: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *