Ortodoxie si traire

Totul este al Lui, nimic al nostru

Marius Matei 1 iunie 2021

Noi avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, iar acest ajutor este disponibil pentru noi.

Moartea nu este peste tot, ci doar acolo unde este refuzat ajutorul divin. În Rai şi în Biserică nu există moarte.

Principalul obstacol în calea fericirii este omul însuși, propria lui indolență. Hristos readuce omului inocența prelapsariană (de dinainte de căderea în păcat). Hristos îi aminteşte omului că nu imaginea de sine contează, nu ce cred alții, nu orgoliul, ci relația directă şi sinceră cu El. Este ceva prostesc să transformi orice ocazie – viața, în general – exclusiv într-un exercițiu prin care speri să obții recunoaştere din partea celorlalți.

Hristos Se arată ucenicilor zăvorâți în autocarantinarea fricii şi a îndoielii, în ciuda imperfecțiunilor lor. Hristos nu vine la noi pentru că am fi perfecți, ci El vine la noi deoarece noi suntem ai Lui. A crede în Hristos înseamnă a zdrobi idolii Îngrijorare, Stres şi Depresie. Maturizarea credinței înseamnă îmbrățişarea cu bucurie a adevărului învierii şi purtarea crucii fără resentimente.

Hristos ne dăruieşte apa vieții, ca să nu însetăm şi ca să nu scoatem apă de unde nu trebuie.

Ce putem face noi azi pentru pace? Să răspândim iubirea, chiar şi față de cei ostili. De fiecare dată când Îl recunoaştem pe Dumnezeu drept Împărat, ne dezicem de alți împărați, care nu ne pot oferi întreaga mângâiere.

Să nu ne lăsăm distraşi de la oportunitatea mântuirii. Să nu ne blocăm pe iluzia concurenței, care blochează bucuria şi recunoştința. Primul dar primit de apostoli a fost puterea de a ierta, ca început al unei vieți noi.

Aşa cum scrie Sfântul Pavel (Romani 8, 28), Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce Îl iubesc. A celor ce conştientizează faptul că se află într-o călătorie. A celor ce nu se îndoiesc că sunt ghidați, ca să nu se rătăcească. A celor ce sunt pe Cale. A celor ce le zâmbesc celor întristați.

În forfota zilei, ne gândim la Dumnezeu? Ne amintim de iubirea Lui pentru noi? Îl binecuvântăm în toată vremea (Psalm 33, 1)? Fără rugăciune şi smerenie, credința rămâne stearpă.

Nimic din ceea ce este al meu nu îmi aparține. Tot ce dețin, am primit în dar. Exist, dar viața nu o am de la mine. Toate sunt ale Tale (Deuteronom 10, 14)! Omul se teme că pierde ceva (loc de muncă, locuință, sănătate) care nu este al lui! Omul se bazează pe obiecte, în loc să își pună nădejdea în dragostea lui Dumnezeu. Turnul Babel nu îi conferă omului siguranță. De pedeapsă nu scapi ascunzându-te, ci cerându-ți iertare. Investind în altfel de planuri. Cu cât bogăția este mai mare, cu atât mai mare va fi pierderea ei. Cu cât am mai mult, cu atât pierd mai mult. Plusul meu este minusul altuia, nu am voie să uit asta. Omul trebuie să se desprindă de toate ale lumii, să nu fie atașat de ele. Posedarea aduce doar nefericire. Nu așa trist vrea Domnul să trăiască omul. Omul nu trebuie să fie trist că este sărac material. Poate că Domnul nu i-a dăruit bogăție numai pentru că omul nu ar fi știut să o gestioneze și și-ar fi periclitat (chiar neintenționat) mântuirea.

Evanghelia este harta unei comori nemuritoare. Aici omul poate găsi toate indiciile pentru a se îmbogăți în har. Aici învață cum să urmeze steaua magilor, nu cum să câștige aurul lor. Se deprinde cu trăirea minunată a vieții, scăpând de pretențiile perfecționismului prost înțeles. Problemele nu ne vor copleși, decât dacă le vom lăsa. Aceste sarcini sunt preluate deja pe Cruce. Nu noi facem partea cea mai grea! Dar nu sunt problemele mele, sunt ale noastre (eu împreună cu Domnul). Eu nu am ce să îi ofer Lui, care să nu fie deja al Lui, așa că îi dau neputințele mele! Nu le putem oferi copiilor noștri veșnicia, dar le putem trasa o cale către aceasta. Putem să îi învățăm cum să se ferească de orice faptă rușinoasă. Cum să Îl cunoască pe Dumnezeu și să petreacă o veșnicie împreună cu El. Creștinismul își propune drept scop explicit să îngăduie omului să-și asigure mântuirea.

Nu trebuie să fim obsedați de bani, ei nu sunt ai noștri. Banii sunt murdărie deshidratată și fără miros, care a fost făcută să strălucească. Numai că un ignorant nu are un concept despre ignoranța lui, la fel precum un orb de naștere nu își poate face nici cea mai neînsemnată reprezentare despre întuneric, fiindcă nu are nici o reprezentare despre lumină. Cel ce ignoră capcana banilor, crede că totul nu numai că îi aparține, dar și i se cuvine. Cel ce își închipuie că posedă totul, nu are nimic. Deși pierde totul în această viață, omul nu este învins. Nu își pierde nădejdea, bine știind că va fi cercetat cu atenție dacă are vreo asemănare cu Hristos (bunătate, blândețe, răbdare, dragoste, iertare), așa cum fiul are cu tatăl său (zice sfântul Simeon Noul Teolog). Nu există un semn mai clar care să arate că devenim ca El, decât faptul că ne iubim dușmanii, că nu râvnim la nimic din ceea ce este al lor.

Viața veșnică este necesară, întreaga omenire are nevoie de ea. Dar ea nu este a noastră, ci ea devine a noastră, în măsura în care o primim cadou. Toate darurile de la ultima zi de naștere au devenit ale noastre (temporar). Darul din ziua nașterii pentru veșnicie nu se va lua de la noi, nu este doar cu împrumut. Noi ne pregătim acum pentru această Zi, aderând la ceata celor care mai înainte de noi s-au îndrăgostit deja de Hristos. Acum suntem uimiți, dar nu vom rămâne gură-cască, ci vom începe să experimentăm bucuria duhovnicească, un mic avans al marelui cadou. Spunem Dumnezeu este atotputernic, exprimând două concepte: absolutul și atotputernicia. Această zicere este o binecuvântare a infinitului. Dacă poate toate, nu este imposibil să ne ierte. Fiind iubire desăvârșită, cu siguranță dăruiește bucuria.

pr. Marius Matei