LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Transexualii propun – copiii sa isi aleaga singuri sexul prin tratamente

Share

O organizaţie medicală şi juridică internaţională, „The Parliamentary Forum on Transsexualism”, a recomandat ca în cazul copiilor de 12 ani care au dubii vizavi de identitatea lor sexuală să li se administreze medicamente care să blocheze schimbările fizice aduse de pubertate. Proiectul consideră că astfel s-ar putea câştiga timp pentru ca tinerii să decidă mai apoi dacă sunt sau nu satisfăcuţi cu sexul lor din naştere, evitându-se schimbările din trup care aparţin sexului de care ei eventual pot fi nemulţumiţi. Publicaţia Societăţii de Endocrinologie din SUA a scris luna trecută despre „The Guidelines For Health Organisations Commissioning Treatment Services For Trans People”, documentul redactat de organizaţia amintită, informează LifesiteNews.com. Conform acestui text, copiilor sub 16 ani ar trebui să li se permită „tratamentul”, chiar şi împotriva părinţilor lor, dacă se regăsesc în cazul „Gillick”. Este vorba de un proces din 1985, Gillick vs West Norfolk şi Wisbeach, în care s-a decis că dacă un copil are înţelegerea necesară (asupra sexualităţii şi consecinţelor schimbării ei), se poate trece peste necesitatea consimţământului parental. Recomandările organizaţiei se bazează pe testele făcute într-o clinică din Olanda, unde tratamente împotriva efectelor pubertăţii au fost aplicate la peste 70 de copii, dintre care unul chiar de 11 ani. Astfel de tratamente sunt permise actualmente în Canada, Australia, Germania şi în unele clinici din SUA. Efectele medicamentelor dispar dacă subiecţii decid să întrerupă tratamentul, dar efectele pe termen lung sunt practic necunoscute. Peggy Cohen-Kettenis de la Universitatea Liberă din Amsterdam, care a ajutat la scrierea documentului, a admis că „oamenilor le este mereu teamă să nu le facă rău copiilor”, dar a adăugat că „ceea ce nu fac ei este să ţină cont că le fac rău şi nedându-le acest tratament”. Dr. Russell Viner, de la Institutul pentru Sănătatea Copilului, a avertizat că manipularea timpurie a dezvoltării naturale ar putea avea efecte asupra maturizării percepţiei de sine a copilului. Bioeticianul Wesley Smith a declarat pentru LifesiteNews că încurajarea folosirii de medicamente netestate ce interferează cu dezvoltarea biologică normală poate fi periculoasă. „Cunoaştem impactul unei interferenţe hormonale atât de serioase asupra sănătăţii copiilor? Dacă nu, nu este aceasta la limita unor experimente pe oameni lipsite de etică?”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *