LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Un neamţ protestant a cunoscut Ortodoxia printr-un aparat de emisie-recepţie. Dominik Weiel a primit botezul la Dochiariu

Share

Sâmbătă 8-08-2009, în Sfânta Mănăstire Dohiariu, în Sfântul Munte Athos, într-o atmosferă plină de umilinţă, neamţul Dominik Weiel, geolog în vârstă de 40 de ani, s-a lepădat de protestantism şi a îmbrăţişat Ortodoxia primind la Botez numele de Mihail.

Mihail a cunoscut Athosul şi Ortodoxia, prin contactul pe care l-a întreţinut prin intermediul unui aparat de emisie-recepţie cu un frate de mănăstire radio-amator, părintele Apollo SV2ASP/A, contact început încă din 1991. Neamţul radio-amator, cu foarte multă experienţă, DL5EBE, student pe atunci, când a auzit pentru prima dată de monahul aghiorit lipsit de experienţă care încerca prin semnalul lui slab să facă legătura, s-a grăbit să comunice cu el şi să-l ajute. Acesta a fost primul motiv de a veni în Athos: a-l cunoaşte pe acest monah şi a organiza staţia. Această vizită însă s-a transformat însă şi într-o staţie pentru viaţa lui. L-a cunoscut pe Gheronda (Bătrânul) Grigorie, Egumenul Mănăstirii şi pe fraţi, i-a iubit şi a continuat să viziteze mănăstirea urmând de fiecare dată îndeaproape întregul ei program zilnic.

Când şi-a terminat studiile universitare l-a contactat o societate germană petrolieră cu activităţi în întreaga lume. Vreme de mulţi ani a lucrat la Moscova şi de acolo a avut ocazia să viziteze Athosul mai mulţi ani la rând, dar simultan ţinea legătura prin undele radio. Toată această perioadă s-a luptat înterior pentru schimbarea sa şi hotărându-se şi pentru Botez, a luat drumul Athosului. Zilele acestea s-a întâmplat să avem multe lucrări la care a a participat şi el. Zilele treceau şi se neliniştea în privinţa Botezului. Vineri, Gheronda l-a întrebat din nou: „Vrei să te botezi?”. „Mare mi-ar fi bucuria!”- i-a răspuns şi imediat chipul i s-a luminat. Atunci l-am chemat pe domnul Stavros Pomakis, ofiţer în Armata Aeriană, radio-amator, fiu duhovnicesc al Mănăstirii, care, chiar dacă era departe de casa sa, a primit din tot sufletul să-i devină naş. În foarte puţin timp, toate erau gata, şi astfel, sâmbătă dimineaţă, după Dumnezeiasca Liturghie a primit Sfântul Botez în portul Mănăstirii, înconjurat de întreaga obşte şi de pelerini şi plin de bucurie s-a întors iarăşi la serviciul său.

Să ne rugăm Arhanghelului Mihail, ocrotitorul Mănăstirii noastre, al cărui nume i l-a dat Gheronda, să-l întărească în drumul dificil al vieţii pe care zilnic îl parcurge.

Sursă: IM Pantokratoros via

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up