Viaţa ca un ceas liturgic

Liturghia nu este un ceas elveţian. Nu poţi fi exact „la şi 20” la „Pace tuturor.” Nici nu o lungeşti, nici nu o scurtezi. Evdokimov zicea că ortodoxia nu convinge, ea seduce. Dacă nu suntem seduşi de parfumul Raiului, bifăm prezenţe. Şi ni se cere mai multă trăire şi mai puţină ceartă: icoana se contemplă, după cum Euharistia se consumă, psalmodiază Evdokimov. Ce îi putem opune secularizării, decât sfinţenia vieţii?

În familia creştină te poţi îndrăgosti de mai multe ori: mereu de aceeaşi persoană. Nu suntem habotnici, nici delăsători: avem sfinţenia drept ideal. Problemele financiare ne cauzează nervozitate: din materialism ajungem în pesimism. M-au pus pe gînduri cuvintele părintelui Cătălin: „E toamnă la Sibiu. Şi via a devenit liturgică, amară şi fără culegători.”

Amurgul păgânismului: Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea! Extazul mistic al Învierii nu este o scrânteală, ţicneală sau fantasmagorie. Îmi amintesc de cuvintele Crainicului meu, IPS Bartolomeu: „Nimeni nu L-a văzut pe Hristos înviind, dur mulţi L-au văzut înviat”. Odată alungaţi musafirii nepoftiţi şi vicleni din inima noastră, Mirele va cina la noi.

Dintre mireni, nimeni nu scrie mai sensibil despre iubire decât Vali: „Liniștea și-a schimbat sensul, sfârșind în țara pribegiei cu frig nordic, în noapte nedormită, cu sufletul sughițând a dor, implorând un ultim zâmbet cutremurător din inimă. Din liniștea asta se poate scrie cea mai frumoasă poveste, se pot explora expozeele inventării absurdului, dar sensul peiorativ se întâlnește în drumul dintre trup și suflet, separând astfel ploaia de obrajii în care se ascund fantasmele genezei noastre.” Familia se înscrie în octogonul lui Rubliov: aşteptăm Ziua a Opta, cu neastîmpăr sfânt.

Marius Matei