În universul din jurul celui mai puternic om al Romaniei, este de aşteptat să găseşti numai „buldogi” necruţători şi înţelepţi încruntaţi. La doar 32 de ani, consilierul pe probleme de cultură şi culte al Preşedintelui Romaniei, pare a fi dezavantajat de un fizic angelic şi de o eleganţă inactuală. Deşi astăzi succesul ţine de domeniul […]
3 La Lavra Peşterilor din Kiev au fost aduse moaştele Sfântului Dimitrie de Rostov În fiecare an, pe 28 octombrie, Biserica noastră cinsteşte pe Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului. Pe acest fericit, Sfântul Nicolae Velimirovici îl numeşte în Proloagele sale „mare ierarh al Bisericii lui Hristos, mare predicator, scriitor bisericesc şi ascet”, […]
Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos este spaţiul în care omul îşi află destinaţia, scopul existenţei şi în sfârşit izvorul tuturor puterilor pentru a urca la înălţimile virtuţilor şi astfel, prin harul dumnezeiesc, să poată să se transfigureze din persoană izolată în persoană sfinţită şi îndumnezeită. Biserica Ortodoxă este atelierul duhovnicesc în care se […]
Cu siguranţă, „în vremea aceea”, adică pe 17 septembrie 2002, în media bisericească din România nu se ştia mai nimic despre proslăvirea celui între Sfinţi Părintele nostru Meletie I (Pigas), Patriarhul Alexandriei. Şi pentru că „vreme este a tăcea şi vreme este a vorbi… şi vreme este pentru orice lucru sub soare” – potrivit înţeleptului […]
Mai demult, cuvântul „papă” provoca iritare în urechi şi indignare în suflete. Ecoul istoriei era accentuat şi continuu. Nu acţionaseră încă ecumeniştii, care aveau să provoace multora o atenuare confuză a criteriologiei ortodox.Este extrem de deranjantă activitatea ecumeniştilor din Fanar (Constantinopol) şi din Grecia. Desigur că poporul încă nu a conştientizat ce se întâmplă, pentru […]
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, a editat manualul pentru licee: „O istorie a comunismului din România”, autori: Mihai Stamatescu, Raluca Grosescu, Dorin Dobrincu, Andrei Muraru, Liviu Pleşa, Sorin Alexandrescu. Domnul George Enache, specializat in studiul istoriei recente si cercetator CNSAS a realizat o recenzie a manualului in care ii vadeste greselile. V-o […]