O biserică-martir, într-o noapte de taifun, smulgând copacii din rădăcini şi acoperişurile de pe blocuri, ne aminteşte propovăduirea Botezătorului : « Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor ! »-Mamă, dacă ne spulberă vântul casa, unde ne adăpostim? întrebau copiii, strângându-se lângă femeia, îngrijorată şi ea, de o asemenea dezlănţuire a stihiilor.– Ne adăpostim în biserică, îşi stăpâni lacrimile mama.Fata […]
Duhuri ale înfricoşării, cine vă îngăduie să vă strecuraţi în viaţa noastră? Pentru că, oricât de viclene aţi fi, vă trebuie un consimţământ (înşelarea merge doar până la o vreme), aşa cum o ispită necurată are nevoie de învoirea celui vizitat, ca să-l poată cotropi mai departe… De câte ori copiii voştri se trezesc noaptea […]
Tu, Cela ce vii în taină printre noi… L-am văzut cu ochii mei pe Iisus, căci numai El putea fi în trupul acoperit de bandaje al acelui tânăr preot de mănăstire, nevoit să-şi lase comunitatea din Nordul Moldovei, unde era atât de iubit şi să vină în capitală, la tratament. Unii L-au recunoscut, alţii nu. […]
Alfa si Omega, Inceptul si Sfarsitul, Hristos ieri si azi si in veci este Acelasi Îmi stăruie în minte cântarea, pe care nimeni n-ar vrea s-o ia cu sine, odată ce părăseşte incinta cimitirului, unde a lăsat pe cineva drag. Dar nu ştiam că Veşnica pomenire, cântată de preoţi, cor şi strană, poate să […]
Moaștele sfintei Parascheva de la Iași au rămas întregi, vreme de aproape 1000 de ani, iar mâna pe care i-o atingem, șoptindu-i necazurile noastre este uneori caldă. Parfumul florilor pe care i le ducem, vizitând-o, rămâne persistent impregnat în haina pelerinului și adie în jur, preț de o zi întreagă, ca răspuns plin de tandrețe […]
Doamne, ce dar a fost săptămâna de liturghie zilnică la moaştele Sfântului Antonie de la Iezeru, găzduite de biserica bucureşteană Sf. Antonie cel Mare/Sf. Nicolae (23-29 septembrie)! Maslul din ultima seară, adunând mulţimi ca la Înviere, m-a făcut să-i simt aproape hărţuiţi pe minunaţii preoţi de mir şi, cu atât mai mult, pe ieromonahi… Mă aflu undeva, în această mulţime, şi-mi aţintesc privirea asupra unui părinte de mânăstire, care împarte binecuvântări. Am nevoie de liniştea pe care […]
Până la urmă pacea (nu trupul, cu ispitele lui oarbe) este ceea ce râvneşte să-mi distrugă satana. Cum e posibil ca un copil care se roagă, care ia zece la religie în aplauzele clasei, să devină, doar într-o după-amiază, de nerecunoscut prin aroganţa lui?! Nu poate fi ameninţat sau constrâns cu nimic, nu poate fi […]
Cunoaşte oare cineva sinele sfinţilor, ca să le poată face un portret plural? Mi s-a dat tema asta şi o mare neputinţă m-a copleşit. Eu sunt pe treapta nedesăvârşită în care abia mă pot apropia, prin rugăciune, de un singur sfânt. Cum îl aleg?! Aşa cum mi se întâmplă când intru într-o policlinică şi caut […]
Mereu mă aflu în înşelare, bănuind că durerile inexplicabile ce apar uneori în suflet sau în corp sunt produse printr-o magie care mi-l secţionează. Nu mai am atunci articulaţii omeneşti, sunt mai curând o portocală, servită la o petrecere de vrăjitoare. Acceptând că sunt uşor de înşelat, aş vrea să nu mai bănuiesc pe nimeni […]