Deşi a trăit în vremea mântuitoarelor patimi ale lui Hristos, prigonirea lui îmi pare nespus de actuală. Căci cine erau trimişi de „Savorie, împăratul perşilor cel răucredincios, în toate laturile stăpânirii sale, ca să fie ucişi cei ce mărturisesc pe Hristos”? Mai marii vrăjitorilor şi fermecătorilor. Aşa cum inspectorii şcolari sunt astăzi trimişi în şcoli, […]
„Credinţa mea nu se sprijină nici pe raţiunea mea, nici pe mai mult ori mai puţin certele percepţii ale simţurilor mele; ea ţine de un simţământ lăuntric, de o siguranţă dobândită prin dovezile lăuntrice.” (Nicolae Steinhardt, Verbul a crede) A fost percepţie sau simţământ lăuntric ceea ce am trăit, mergând la închinare […]
Rostesc astăzi bucură-te, pentru fiecare dintre sfintii mei protectori, amintindu-mi cu recunoştinţă necazul din care m-au scăpat. Sfinţite părinte Arsenie Boca, bucură-te, fiindcă m-ai însoţit şi fără să ţi-o cer pe drumuri spinoase, văzând dinainte nevoia mea de susţinere. Îţi mulţumesc pentru frumoasa rugăciune din zori, pe care o rosteşti din Cer, împreună cu mine! […]
Doar o vorbă să-ţi mai spun… Îmi lipseşte George Pruteanu, mânia lui pe manelişti, agramaţi şi fandosiţi, cu pretenţii transeuropene. Pe vremea lui Alecsandri, personajele de teatru Luluţa şi Chiriţa mai ştiau ceva limbă franceză, în vreme ce astăzi, patroni care-şi scriu titlul firmei în engleză, cunosc din această limbă un singur cuvânt: OK. […]
Nimic din ceea ce citesc în zori nu mă atrage, până când nu deschid cărţile din care îmi vorbeşte părintele meu şi în care pot găsi ceea ce el vrea, cu forţa vulcanică a duhului său, să mă înveţe : “Rugul aprins, care ardea si nu se mistuia, este simbolul Rugãciunii neîncetate, deci Rugãciunea lui […]
I-am ales cărţile pentru frumuseţea lor literară, bănuind că sunt eseuri. Încet, am descoperit că sunt Predici. Astăzi, mai mult decât poezia, decât romanele de dragoste, predicile sfinţilor părinţi au devenit genul meu literar favorit. Găsesc în ele totul: şi iubire şi metaforă şi înţelepciune pentru viaţă. De câteva ori, călătorind spre răscruci ale […]
La fel cu sufletul păcătos, ispita este duală. Dar ea nu este suflet, ci doar o grefă simili anima, care poate să adere înşelând, divizând, îmbolnăvind un suflet adevărat. Asta se întâmplă numai dacă acela nu este treaz s-o respingă, ci intră în conversaţie cu ea. Dacă petrece puţine clipe în interior, cu sine. Dacă […]
Am trăit experienţa contemplării cotidiene a celor trei fiare, de care vorbeşte Dante, în Cîntul I al Infernului: pantera desfrâului (necumpătarea), neruşinarea violenţei, întruchipată în leu şi lupoaica lăcomiei viclene (perfidia). Pentru că trei sunt, în viziunea lui Dante, înclinările spre rău, care blochează urcuşul sufletului spre lumină. Doar apoi, spune poetul şi traducătorul “Infernului” […]
Modelul ei este dreptul Iosif, care, îndoindu-se de fidelitatea Preasfintei Fecioare Maria, voia să o lase în taină. Dar între intenţia, netranspusă în fapt, a Logodnicului şi supraomeneasca părăsire pe Cruce a Fiului (Eloy, Eloy, lama sabactami !) lumea omenească este plină de cele mai diverse chipuri ale părăsirii. Voi scrie doar despre unul, dezvăluit de […]