LOADING

Type to search

Pelerinaje

Bazargic

Share

Cine îşi mai aduce aminte astăzi că într‑o veche biserică din Tîrnovo se află tăinuite osemintele vestitului împărat vlah Ioniţă Caloian? Cadrilaterul, locul în care românii au făcut istorie, uitatu‑s‑a şi el…. În afară de Balcic şi de Silistra, arareori mai întâlneşti pe cărările Dobrogei de sud vreun român din ţară… Prin Bazargic, de pildă, mulţi trec doar în goana maşinii… Vechiul oraş, cu uliţele sale orientale întortocheate, cu oamenii lui de demult, cunoscători a 3‑4 limbi – română, turcă, bulgară, tătară –, cu locaşurile sale de închinare – iată ce ne‑a îndemnat să poposim de această dată aici…

 

Repere

Bazargicul, cu cei peste 100 de mii de locuitori de astăzi, este al 8‑lea oraş ca mărime din Bulgaria. Bulgarii îl numesc Dobrici, în cinstea despotului Dobrogei, Dobrotiţă, cel care şi‑a închinat ţinutul său lui Mircea cel Bătrân. În vremea comunistă oraşul avea să poarte însă numele generalului sovietic Tolbuhin. Românii, în perioa­da interbelică, i‑au păstrat însă vechea denumire: Bazargic, nume dat de întemeietorul său din sec al 16‑lea, negustorul turc Hagioglu Pazargic. Situat la 30 de km. de Marea Neagră şi la aproape 35 km de graniţa actuală a României, Bazargicul este supranumit de către bulgari capitala Dobrogei de Aur.
S‑au descoperit pe teritoriul actualului oraş urmele a două cetăţi: una din sec al 3‑lea î. Hr. şi o alta din sec 2‑4 d. Hr. În urmă cu 3 secole şi jumătate, Bazargicul era un oraş turcesc pe de‑a‑ntregul. Avea 12 moschei şi peste 1000 de case. Creştinilor nu li s‑a permis multă vreme să se stabilească în oraşul închinat de întemeietorul său profetului Mahomed. Abia în anul 1843 aceştia vor obţine dreptul de ridica prima biserică ortodoxă în oraş.
O scurtă plimbare prin Ba­­zargic, alături de un cu­nos­­cător avizat, îţi dez­vă­luie o lume fascinantă, aflată la întretăierea Occidentului cu Ori­entul… Iată doar câteva dintre reperele Bazargicului interbelic: vechiul palat admi­nistrativ românesc, sediul su­­cursalei Băncii Naţionale a României, fosta clădire a spi­talului judeţean Caliacra, liceul de băieţi. Sediile re­­dacţiilor unor importan­te re­viste româneşti de odinioa­ră, precum Curierul Caliacrei, Straja Cadrilaterului ori Căminul nostru nu pot lă­sa nici ele indiferent pe un român.


Oraşul vechi

Lucru de lăudat la vecinii noştri bulgari: faptul că au ştiut să poarte de grijă vechilor centre ale oraşelor lor. Multe din interioarele atelierelor ori prăvăliilor din Bazargic arată exact ca în urmă cu 2‑3 secole. Bătrânii, dacă îi provoci la o discuţie, îşi aduc aminte aproape cu toţii limba română. Croitorii, blănarii ori pălărierii socotesc, de altfel, româna ca pe o limbă nobilă.
Bai Ivan s‑a născut la Băl­cic, „pe vremea românilor”. A venit la croitor, pentru că nu îi place să cumpere haine de‑a găta. Credea că nu va părăsi niciodată orăşelul său natal de pe malul mării, dar aşa l‑a portat viaţa. Pe regina Maria, Sultana, cum o numeau vecinii săi turci din Balcic, abia dacă şi‑o mai adu­ce aminte… O dată, copil fiind, s‑a ruşinat de krăliţă, deoarece avea tălpile goale şi pline de praf de cretă, adunat de pe uliţele mahalalelor oraşului. Dacă pe regină a uitat‑o, casele cu olane şi zarzării piperniciţi, înfloriţi în roz primăvara, stâncile golaşe şi Marea Neagră nu le va uita însă nicicând…

Meletina

Şi totuşi, la Bazargic, am întâlnit o româncă… O româncă din ţară. Pe ­Meletina.
Venise cu gândul să se închine la Sfântul Dasie, la Silistra. Şi‑a zis apoi că n‑ar fi rău să vadă şi bisericile din Bazargic. Meletina s‑a născut în apropiere de Brăila, la Chiscani. Au fost şapte copii la părinţi. Iubeşte Biserica şi pentru faptul că Dumnezeu a făcut cu ea o minune. Mulţi ani, pe când era copilă, nu a vorbit. La şcoală nu s‑a dus o perioadă lungă, deoarece nu putea să pronunţe nici măcar un cuvânt. „În loc de pom, pronunţam î, în loc de casa, a. M‑au înţeles. Când mama nu era cu noi, fraţii şi surorile mă trăgeau de cozi. ­Aveam două cozi mari. Nu puteam deloc să ţip. Mă ascun­deam sub pat.. Tot satul mă striga: muta, muta. Aflând mama că părintele Ioan de la Vladimireşti s‑a întors de la închisoare, m‑a dus la el. Venise la nişte maici pentru câteva zile. Mânăstirea fusese desfiinţată. Părintele mi‑a pus mâinile pe cap şi s‑a rugat aşa, ca vreun sfert de ceas. I‑a spus mamei: «O să vorbească. Nu o lasă Dumnezeu». După 3 zile, am început să pronunţ nu doar cuvinte, ci propoziţii întregi”. Meletina se închină plină de pace în Biserica Sf. Gheorghe din Bazargic. Acum locuieşte în Bucureşti. Are 5 copii. Unul din fraţii Meletinei aflăm că este preot la Brăila.

Biserici din Bazargic

Creştinii din Bazargic vin în număr mare la Biserica Sf. Gheorghe. Este prima zidită în oraş, în anul 1843. Lângă biserică, a funcţionat, începând cu 1844, o şcoală de chilie. Distrusă în timpul Războiului Crimeiei (1853‑1856), Biserica Sf. Gheor­ghe va fi restaurată în anul 1868. Frumoasele icoane de aici sunt pictate în cea mai mare parte de către renumitul pictor bulgar Cozma Blajetov. La fel ca şi în cazul Bisericii Sf. Treime, o altă biserică vestită a oraşului, în perioa­da interbelică, la Biserica Sf. Gheorghe s‑a slujit atât în română, cât şi în slavona bisericească; preoţii bul­gari, de la Biserica Sf. Treime, având chiar întâietate. De altfel, bulgarii mai în vârstă recunosc faptul că românii au fost deosebit de toleranţi cu celelalte naţionalităţi din Cadrilater, între 1913‑1940. Printre susţinătorii ortodoxiei în Bazargicul musulman din veacul al 19‑lea, în Letopiseţul bisericii „Sf. Treime” am aflat şi câteva nume româneşti ori legate de ţara noastră. Amintim pe Panaiot Stancev, nimeni altul decât tatăl cunoscutului poet Panait Cerna.
Un drum până la Bazargic, vă asigur, va fi întotdea­una urmat şi de‑un al doilea…

1 Comment

  1. Cristian Zăinescu 23 august 2016

    Referitor la bisericile din Bazargic, merită făcute unele neînsemnate îndreptări: Parohia Sf. Treime are biserică din piatră, zidită în anul 1860 (ca și biserica Sf. Gheorghe dealtfel) și avea cel mai mare număr de enoriași din oraș, 665 de familii cu peste trei mii de suflete (în anul de referință 1936). Paroh a fost preotul Bucur Zăinescu (1884-1955), fiul lui Sinca și Barbu Zainea (ulterior Zăinescu), absolvent al Școalei Normale pentru Învățătura Poporului Român din București și al Seminarului de Grad II, hirotonit și numit în anul 1925, până la cedarea Cadrilaterului, în 1940. Ajutător I i-a fost preotul Alexandru Tancof (născut în anul 1867, hirotonit și numit în 1900) iar ajutător II preotul Petre Ionescu (născut în 1900, hirotonit și numit în 1925), ambii părinți fiind absolvenți de școală normală și ai cursurilor pregătitoare. Cântăreț a fost Vasile Vârlan (născut în 1898 și numit în 1920). Fruntaș național-liberal, preotul și învățătorul Bucur Zăinescu a fost veteran al Războaielor României din 1913 și 1916-1919, ca sublocotenent în Regimentul 4 Obuziere, și posesor a cinci decorații de război: Ordinul Coroana României cu spade, medalia „Avântul Țărei” (singura decernată combatanților în războiul pentru reîntregirea Dobrogei din 1913), Crucea Comemorativă cu barete (1916-1919), Medalia Jubiliară Carol I și Crucea Victoriei. Fiul său (și tatăl meu), Constantin Zăinescu (1912-1983), licențiat în drept al Universității din Cernăuți, a fost Cavaler al Ordinului Coroana României, gradul cel mai înalt pentru un civil.

    dr ing. Cristian Zăinescu
    fost deputat de Iași

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *