LOADING

Type to search

Bisericile multimedia din Lita şi Filea de Sus

Pelerinaje

Bisericile multimedia din Lita şi Filea de Sus

Share

Tehnologia de ultimă oră în domeniul IT a făcut primii paşi în Biserica Ortodoxă românească, graţie unui preot ardelean. În satul Lita, comuna Săvădisla, judeţul Cluj, ­părintele Iuliu Gorea a găsit o metodă inedită de a-şi atrage enoriaşii la biserică, prezentând capitole din Biblie sub formă de videoclipuri. Totodată, el a ­realizat un CD-ROM cu testamentele credincioşilor din parohie. De sâmbăta morţilor, sătenii îşi pot revedea, la un televizor instalat în faţa altarului, rudele decedate. Pe vremea lui Ceauşescu, pasiunea pentru tehnică l-a adus în vizorul Securităţii, fiind urmărit ­pentru că şi-a construit un deltaplan motorizat. Povestea vieţii lui ar putea fi un fascinant ­scenariu de film.


„Viaţa religioasă dusă de părinţii mei a pus o amprentă puternică în inima mea”

Părintele Iuliu Gorea s-a născut la data de 1 iulie 1950, în localitatea Sânmihaiul de Câm­pie, jud. Bistriţa-Năsăud. Părinţii, Liviu şi Irina, erau foarte evlavioşi. Deşi locuiau la 3,5 km de sat, ei nu lipseau niciodată de la biserică. Indi­fe­rent de vreme, ploaie, noroi sau zăpadă, îl luau pe micuţul Iuliu în braţe şi mergeau împreună la biserică. Nu au lipsit nici o duminică. Acest mod de viaţă s-a imprimat adânc în sufletul copilului. „Viaţa religioasă dusă de părinţii mei a pus o amprentă puternică în inima mea“, mărturiseşte preotul. „Dar nu am dat din prima la Teologie, ci la Politehnică, de unde am picat, pentru câteva sutimi. Atunci mi-am dat seama că trebuia să mă îndrept către religie. Am plecat la Mănăstirea Nicula, unde m-am pregătit cu stareţul de atunci, Serafim Măciucă. Un lucru extrem de important pentru mine, care m-a marcat profund şi mi-a creat un mod de viaţă mai târziu, a fost „stilul” în care m-a pregătit sta­re­ţul. El îşi înso­ţea expunerile cu di­ferite proiecţii de diapozitive. Aşa s-a făcut că, în doar o lună, am reuşit să reţin cu uşurinţă foar­te mul­te lucruri. Am dat examen şi am intrat la Faculta­tea de Te­o­logie din Si­biu. După 4 ani, în vara anului 1973, eram Licenţiat în Teologie”. În anul următor, Iuliu Gorea a fost hirotonit pe seama parohiei Sânnicoara, aproape de Cluj, unde a stat 3 ani. De la Sânnicoara şi-a cerut transferul, în vara anului 1977, la parohia Lita (la 23 km S-V de Cluj),  unde ac­­tivează şi as­­tăzi. Preotul are o familie frumoasă, de care este foar­te mândru. Este căsătorit cu Elena Go­rea, învăţătoa­re la Şcoala nr. 20 din Cluj-Na­poca. Dum­­nezeu le-a dat doi copii mi­nu­naţi. Fata, Gra­ţiela Elena, licenţiată în Teologie şi Filologie, este preoteasă în Bobâlna şi activează la şcoala de acolo. Băiatul, Decebal Iuliu Liviu, are 24 de ani şi este masterand la Fa­cultatea de Teologie din Cluj. Conduce Grupul Coral ,,Sfântul Apostol Andrei”, cu care concertează în ţară şi străinătate.

Studiindu-l pe Sergiu Nicolaescu
La al doilea Crăciun petrecut în Lita, în 1978, părintele Iuliu Gorea a făcut primul spectacol religios. A pus în scenă o piesă simplă, „Irozii”, jucată de copii. Văzând succesul imens pe care l-a avut, preotul a hotărât ca pentru Crăciunul următor, cel din 1979, piesa de teatru să fie mai complexă, să includă trucaje, costume şi efecte de scenă. „În ceea ce priveşte munca de operator şi regizor nu m-am mulţumit doar cu noţiunile pe care le puteam obţine din cărţile de specialitate. Profitând de un concediu, am studiat o vreme, felul în care lucra Sergiu Nicolaescu. El filma pe atunci în platourile de la Buftea «Wilhelm Cuceritorul», o coproducţie englezo-română. O mică «atenţie» acordată portarului şi acesta m-a «plasat» printre electricienii de pe platou. În câteva zile am învăţat tot ceea ce îmi trebuia pe moment şi, o dată întors acasă, am aplicat cele văzute”. De-a lungul timpului, preotul şi regizorul Iuliu Gorea s-a confruntat şi cu probleme de ordin tehnic. „În toiul unor filmări, când urmăream un şir de călăreţi romani, aparatul de filmare s-a defectat. Eu îi filmam paralel, instalat fiind pe portbagajul ­u­nei Dacii şi protejat de o centură de siguranţă. Însă pentru aparat nu prevăzusem nimic. Din cauza şocurilor, linia optică s-a defectat. L-am dus la diferite ateliere de specialitate, dar nu s-a mai putut repara. Eram tare supărat! Însă nu m-am lăsat bătut! Am cumpărat alt aparat. Cu ajutorul lui Dumnezeu, filmările, spectacolele şi toate cele programate am putut să le fac la timp”. Filmul turnat atunci, „Împlinirea Proorocirilor”, era o parte dintr-un spectacol, care trata drumul făcut de Iosif şi Fecioara Maria de la Nazaret la Betleem, ca să se înscrie. A avut un succes atât de mare încât preotul a fost solicitat să-l proiecteze şi pentru credincioşii altor biserici din apropiere.

Laboratorul spiritual
Se cuvine a prezenta un film religios într-o biserică sau nu? Tradiţionaliştii spun că nu, deoarece biserica este un spaţiu destinat exclusiv rugăciunii. Părintele Iuliu Gorea zice că da, deoarece, pentru sfinţia sa, biserica este un „laborator spi­ritual”, unde cre­dincioşii se pregătesc să poată face faţă ne­voilor cu care se confruntă zi de zi. Preotul Gorea a uimit întreaga comunitate cu ide­ile sale. Îmbinând imaginaţia cu electronica şi religia, el a computerizat bisericile din Lita şi Filea de Sus, făcându-i pe săteni să rămână cu gura căscată de fiecare dată când vin la slujbă. Crucile au jocuri de lumini, icoanele se învârt graţie unor motoraşe speciale, cutia milei este dotată cu o celulă fotosensibilă. Când un credincios pune un bănuţ înă­untru, cutia „îi mulţu­meş­te”, cântându-i o frumoasă me­lo­die religioasă. Uşile bisericii se închid şi se deschid auto­mat, clopotele şi perdelele sunt acţionate cu telecomanda. „În cei 30 de ani de preoţie am renovat două case parohiale, am re­novat şi pictat două biserici, dotându-le cu sonorizări, automatizări de clopote, încălzire centrală şi tot ce era necesar, drept pentru care ierarhii mi-au acordat toate distincţiile ce se pot da unui preot mirean”, ne-a mai spus părintele Gorea.

Jucând rolul lui Iuda
Problemele religioase puse în discuţie în cadrul bisericilor Lita şi Filea de Sus sunt însoţite de o argumentaţie audio-vizuală moder­nă. Se organizează spectacole religioase, se ascultă teatru radiofonic creştin, iar eroii locali sunt elo­giaţi prin prezentarea unui film în care se scot în evidenţă faptele lor de vitejie. „Im­portant este succesul obţinut: deşi sunt înconjurate de sectari fanatici, ajutaţi puternic din străinătate, bisericile mele, Lita şi Filea de Sus, au rămas cura­te!”.
În 2004, în Du­minica Floriilor, după slujbă, preotul a pus în sce­nă, chiar în Ca­sa Dom­nului, un spec­tacol cum nu s-a mai pomenit: după ce a interpretat în altar un cântec despre trădarea lui Iuda, a­companiindu-se la un sintetizator, părintele Gorea şi-a dat jos sutana şi s-a îmbrăcat într-un costum alcătuit dintr-o scufie roşie, o cămaşă albastră şi nişte cizme de cauciuc. Şi asta n-a fost tot! Zornăind 30 de arginţi în mână, a uimit întreaga asistenţă cu rolul lui Iuda, jucând mai ceva ca în filmul lui Zeffirelli scena spânzurării. „Am vrut să conving oamenii că fiecare dintre noi e un Iuda! Şi cred că am reuşit. În arhiva mea există diapozitive cu toată Biblia, cu Locurile Sfinte, cu biserici şi mănăstiri importante de la noi şi din străinătate. Până acum am făcut 16 filme didactice, 13 fil­me documen­tare, 17 filme artistice, iar 8 sunt în lucru. Majoritatea spectacolelor le-am realizat cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, fiind tratate evenimentele din Ierusalim şi Be­tleem, cu ocazia Naşterii Domnului. Pe lângă scena­riu, am inclus o scenă dotată cu decoruri, instalaţii speciale de lumini, trucaje şi costumaţia actorilor. Toate astea le-am reali­zat cu ajutorul credincioşilor din localitate. Scenariile au fost scrise de mine, dar unele piese de teatru au fost semnate de ei”.

Testament pe CD-ROM
Şi pentru că toate acestea nu erau de ajuns, preotul a mai inventat ceva: comemorarea video a morţilor din parohia lui, surprinşi în secvenţe filmate de-a lungul timpului, chiar de el. Apoi a realizat primul testament-video al satului. Părintele i-a sfătuit pe enoriaşi că ar fi bine să lase urmaşilor o urmă a trecerii lor pe acest pământ. Aşa că, după o în­ţe­le­gere prealabilă cu ei, a fotografiat cu o cameră digitală casele din sat. A­poi i-a pozat şi pe enoriaşi, notând într-un carneţel date­le lor biografice. Cu ajutorul unui aparat stereo le-a înregistrat şi vocea, dându-le astfel posibilitatea să se adreseze copiilor şi nepoţilor care vor privi imaginile atunci când ei nu vor mai fi. A întregit materialul cu hărţi topografice de la cadastru şi toate aceste informaţii au fost introduse într-un CD pe care l-a intitulat „Lita – dincolo de uitare“. În zilele în care se face pomenirea morţilor, preotul Gorea cheamă sătenii la bi­serică şi, după slujbă, pune televizorul în faţa altarului şi oamenii îşi pot revedea rudele decedate. „N-a fost uşor deloc“, recunoaşte preotul. „Am mun­cit un an şi jumătate la acest film despre viaţa celor 212 săteni care au murit în 26 de ani. Enoriaşii mei au fost foarte receptivi şi s-au bucurat când şi-au revăzut la televizor rudele vorbind, spunând glume, râzând. Parcă despăr­ţirea de cei morţi nu mai e atât de grea. Le-am îndulcit puţin suferinţa şi asta s-a văzut pe chipurile lor”.

Gabriel MATEESCU

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *