LOADING

Type to search

Pelerinaje

Brâul Maicii Domnului, comoara de mare preț a Vatopedului

Share

Cea mai mare comoară a Vatopedului o reprezintă Brâul Maicii Domnului, ţesut din păr de cămilă (Irinarh Şişman, care l’a văzut îndeaproape, „cu binoglu”, spune că „e din două bucăţi şi îi ţesut din aţe de păr de cămilă, şi în mijloc îi cusut cu aţe de aur de mâna împărătesei Zoi, care au primit tămăduire de la acest sfânt brâu”) chiar de către cea care a luat în pântecele ei pe Cel necuprins, spre mântuirea noastră.

Dăruit în chip minunat apostolului Toma, care venea prin văzduh către locul unde fusese înmormântată, el a fost în acest chip şi semn al ridicării Preacuratei la cer. Pentru o vreme, brâul sfânt a rămas în Ierusalim şi tot aici s’a întors, graţie credinciosului împărat Theodosie cel Mare (379-395), după ce un timp a zăbovit în Cappadocia. Cel care l’a adus la Constantinopol în anul 395, a fost tocmai Arcadius, fiul lui Theodosie cel Mare şi cel despre care se spunea că a fost salvat dintr’o furtună pe mare, chiar de Maica Domnului (Vatos-paediou – copilul din tufişuri). A fost păstrat în Nea Roma de mai multe biserici: mai întâi în cea a Sfinţilor Apostoli, apoi în ctitoria împărătesei Pulcheria, Vlaherne (până în timpurile lui Justinian aici s’a aflat la loc de cinstire împreună cu „broboada, acoperământul capului” – de la care vine sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului din 1 octombrie), Chalkopatri (de la anul 565) şi Hagia Sophia. Zoë, soţia lui Leon cel Înţelept (886-912), a fost vindecată de duhuri necurate prin puterea acestui sfânt brâu („Zoi, avea boala epilepsiei şi s’a închinat la sfântul brâu, puindu’l pre ea şi s’a făcut sănătoasă”)  şi în semn de preţuire şi recunoştinţă, l’a cusut cu fir de aur şi l’a reaşezat în racla în care’l pusese Arcadius (eveniment marcat în calendarul ortodox la 31 august).

Vlahii şi bulgarii lui Ioniţă Caloian iau din Constantinopol nepreţuita cingătoare a Maicii Domnului („biruind pe Alexios Angelos al III-lea, ca recompensă de despăgubire a luat… cinstitul brâu”), pentru ca aceasta să fie dăruită în veacul următor mănăstirii Vatopedou, de către cneazul sârbilor Lazăr I Hrebeljanović 1372-1389 („Lazăr, cu adjutorul lui Dumnezeu, regele Sîrbiei şi împărat al grecilor, dăruiesc această sfântă cruce cu brâul Maicii Domnului monastirei Vatopedului, a împărăţiei mele anul 1389”, scrie pe dosul unei cruci păstrate în mănăstire.). Se pare însă că basileul Ioan VI Kantakuzenos (1347-1354) – monahul Ioasaf de mai târziu, apărătorul isihasmului şi al sfântului Grigorie Palamas (pe care l’a şi răscumpărat din robia turcească!) – şi nu craiul sârb, a adus cele trei părţi ale brâului Maicii Domnului spre păstrare vatopedinilor. Eruditul monarh şi monah avea să moară la Mistra în 1383, însă nepreţuita cingătoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, n’avea să mai părăsească sfânta mănăstire athonită, decât pentru binecuvântate pricini (cum a fost cea în care a îndepărtat ciuma din 1813 de pe pământurile Valahiei, sau holera din imperiul otoman, la 1871).

Două părţi mai mici ale brâului au fost dăruite la 1522, mănăstirii de maici Kato Xenias (din eparhia Volosului), bucata cea mai mare fiind păstrată şi astăzi la Vatopedu într’un sipet de argint, frumos lucrat de meşterii Ungro-Vlahiei secolului al XVIII-lea. Marea preţuire pe care au arătat’o dintotdeauna românii acestui veşmânt al Fecioarei Maria s’a materializat într’un paraclis cu hramul „Brâului Maicii Domnului”, zidit în mănăstirea athonită de binecredinciosul voievod Neagoe Basarab în timpul domniei sale (1512-1521), refăcut apoi, tot cu danii româneşti la 1796 şi înzestrat în veacul al XIX-lea cu o remarcabilă catapeteasmă nouă.

George Crasnean

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *