LOADING

Type to search

Suntem fericiți cât timp suntem în creștere

Pelerinaje

Suntem fericiți cât timp suntem în creștere

Share
Spread the love

Cormaia. Părintele Nicodim Sângeorzan ne primește cu căldură. Este un tânăr ascet, din pleiada marilor rodneni. Ucenic al unui sfânt în viață, părintele transmite o flacără, despre care mulți pelerini nu știau că există. Este atât de multă pace, încât nu am mai pleca. Este atât de mult oxigen, încât – în sfârșit – respirăm la potențial maxim. Smerenia părintelui ne pune pe gânduri pe noi, cei mândri din cale-afară. Prezența părintelui ne face ziua extrem de luminoasă. Douăzeci și șapte de maici robotesc prin acest paradis someșan. Liturghia de la Cormaia este o șansă acordată pelerinilor de a înțelege o fărâmă din marea taină a credinței.

Învățăm vechile lucruri în înnoirea lor. Nu există străini, ci doar oameni cu care încă nu ne-am împrietenit. Nu există dușmani, ci doar oameni pe care nu i-am iubit suficient. Nu există săraci, ci doar oameni față de care am fost prea puțin generoși. Nu există întuneric, ci doar lipsă a luminii. Omul este fericit atunci când este în creștere, când nu staționează, când înaintează în infinitul luminii. Ca să rămână fericit, omul trebuie să continue să crească spre desăvârșire, să nu considere că a crescut suficient.

Sfinții propovăduiesc un Dumnezeu al iubirii, Care nu refuză să fie iubit. Un Dumnezeu al fericirii, Care nu refuză să fericească. Un Dumnezeu al luminii, Care nu refuză să lumineze. Este un proces neîncetat de creștere, de dospire, de înaintare. Vecinul a plecat de acasă în călătorie și nu s-a mai întors. A făcut infarct și a fost dus direct la morgă, iar de acolo la capelă. A pornit în Marea Călătorie. Pentru acest traseu trebuie să ne pregătim, cu merinde de drum, cu echipament adecvat, ca să nu fim surprinși de ploaie fără umbrelă. Fiecare pelerinaj este o bucățică din această pregătire. Fiecare întâlnire cu duhovnicii este un indiciu că nu ne-am rătăcit.

Părintele Nicodim vorbește cu naturalețe despre sfinți, vrea să fie mereu în preajma lor, să nu rateze nici o sărbătoare a lor. A crescut în preajma lor și știe ce riscă să piardă. Deși exigent și meticulos, părintele degajă multă blândețe. Mesajul este extrem de credibil în fața unui trăitor. Fiecare liturghie ne ajută să creștem, ca să fim fericiți. Deși chinuit de o boală grea, părintele își duce suferința cu multă nădejde. Fiecare zi este un prilej de a înainta în bine, fără ca vreun necaz să ne distragă de la lucrare.

Un instalator este chemat să repare o instalație defectă, să îi prelungească valabilitatea sau să o înlocuiască. O florăreasă nu poate chemată în locul pompierilor, nici nu poți trimite medicii să pună faianță. Cam asta este legată confuzia legată de preoți, iar părintele Nicodim clarifică vocația prin exemplul personal. Chiar dacă mesajul deranjează, incomodează, tulbură, preotul transmite adevărul, fără să fie preocupat de audiență, ci de acuratețe, asemeni marelui Șaguna. Omul nu crește, deoarece caută soluții de amânare a morții, nu de dobândire a vieții veșnice.

Părintele Nicodim de la Cormaia este întruchiparea omului hotărât de a nu iubi pe altcineva, decât pe Dumnezeu*. Pentru care bucuria este revărsarea iubirii în suflet. Iubirea îl face să dorească ce dorește Creatorul. Părintele știe că Hristos Se descoperă doar la lumina faptelor bune, Este bucuros în suferință, deoarece gândul îndreptat spre Dumnezeu poate împlini aceasta. Iar bucuria este în creștere.

Marius MATEI
______________
*Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, Editura IBMBOR, București, 2001, p. 204. Vezi și Hristache Popescu, Binele și răul față-n față, Editura H.P., București, 2011, p. 151.

 

P.S. Hristos ne îndeamnă să nu mai fim obosiți de viață, nici speriați de moarte. El ne oferă cuvinte de încurajare în Evanghelie. Aceste cuvinte exprimă limbajul iubirii Lui pentru noi. El ne face nenumărate daruri. De fapt, altfel nu am putea supraviețui. Tocmai de aceea învățăm dialectul recunoștinței. Când toți din jurul nostru vor fugi, El ne va iubi. Sincer, cât timp Îi acordăm într-o zi? Nu ar trebui să ne așteptăm la rezultate bune în acțiunile noastre, dacă nu petrecem timp îndelungat în rugăciune[1]. Tot ceea ce contează este că Îi aparținem Lui. Când auzim de Hristos să nu Îl scuipăm, ci să Îi cădem la picioare[2] și să Îl numim Dumnezeu. Tocmai de aceea învățăm dialectul doxologiei. Și ne trezim din amorțire și vedem aceeași realitate cu alți ochi. Ne-am schimbat noi, nu realitatea. Hristos a vrut încă de la început schimbarea noastră, nu a realității. Dar acum pricepem că Hristos este megafonul care trezește o lume surdă[3]. Tocmai de aceea învățăm dialectul blândeței și lăsăm iubirea să triumfe. Pentru că fără Hristos viața nu e completă.

[1] Gary Chapman, Dumnezeu vorbește limbajul iubirii tale, Ed. Curtea veche, București, 2017, p. 62.

[2] C.S. Lewis, Creștinism, pur și simplu, Ed. Humanitas, București, 2004, p. 77.

[3] Idem, Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, Ed. Humanitas, București, 2012, p. 253.

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *