Chindia: Turnul Eiffel al românilor
Share

Bizanţul, marea împărăţie a creştinilor din Răsărit, căzuse sub turci. Este momentul când domnitorii Ţării Româneşti au trecut în primele rânduri ale apărării hotarelor şi credinţei lor. La Târgovişte, străvechea capitală a Munteniei, Vlad Ţepeş – năbădăiosul domnitor din veacul al 15 lea – ridică Turnul Chindiei. De la înălţimea celor 27 de metri, străjerii marii cetăţi urmăreau mişcările oştilor străine, iar domnitorii contemplau apusurile de soare care „incendiau“, în zare, turlele Mănăstirii Dealu… Suntem în plin Ev Mediu românesc şi cetatea Târgoviştei îşi trăieşte zilele de glorie. Aşezată lângă apa de-acum domolită a Ialomiţei, Curtea Domnească – începută odinioară de Mircea cel Bătrân – este împobobită cu Turnul Chindiei de către Vlad, primeşte în dar de la Petru Cercel biserica domnească, palatul şi grădinile, se întăreşte cu un nou zid de cetate ridicat de Matei Basarab şi îşi îmbogăţeşte patrimoniul cultural cu o frescă în interiorul bisericii mari, pe cheltuiala lui Constantin Brâncoveanu. Aşadar, un destin istoric glorios, cuprins între un întemeitor de ţară – Mircea – şi un sfânt martir – Brâncoveanu. După execuţia acestuia la Istanbul, în 1714, Târgoviştea apune şi ea…
Sfinţii de muzeu
Biserica Domnească din cadrul complexului voievodal este de o frumuseţe răpitoare, mai ales în interior. Purtând hramul „Adormirea Maicii Domnului“, a fost ridicată „urgent“, între anii 1583-85. Petru Cercel, ctitorul său, o dotase şi cu un balcon cu accesul direct din palat, printr-un coridor ce unea cele două clădiri. Din prima pictură se păstrează puţine elemente, pe peretele sudic al pronaosului. Este motivul pentru care Constantin Brâncoveanu reface pictura, adăugându-i şi un amplu tablou votiv, în care apare şi Mihai Viteazul, în postura inedită de „domn blajin“. Dată fiind situaţia istorică de atunci, acest tablou votiv apare ca un act de disidenţă la adresa ocupanţilor turci.
Ne urmăreşte regretul, căci am fi dorit ca în această remarcabilă ctitorie să mai răsune doxologiile dumnezeieştii liturghii, dar destinaţia bisericii este astăzi doar de muzeu. Oricum, privirile triste ale sfinţilor, izolaţi de după şnurul roşu al expunerii muzeale, grăiesc mai mult şi mai adânc despre rostul acestei zidiri. Să-i eliberăm din temniţa „conservării de patrimoniu“ şi să le redăm puterea lucrătoare din timpul sfintelor slujbe!
Îndreptări şi reparaţii istorice
Radu cel Mare, acelaşi domnitor erudit care a ridicat Mănăstirea Dealu, a ţinut să împodobească cetatea Târgoviştei cu o mare biserică. Astfel, în centrul de astăzi al oraşului, voievodul începe ridicarea unui complex bisericesc (1503-1505), din care nu lipseau casele Mitropolitului vremii, corpuri de chilii, turnul de poartă, ateliere tipografice, cişmeaua „cu apă minunat de bună“. Din păcate, domnitorul nu a apucat să-şi vadă terminată ctitoria, această bucurie revenindu-i adversarului său politic, marelui Neagoe Basarab. Astfel, la 1517, cu ocazia sfinţirii mănăstirii de la Curtea de Argeş, s-a consfinţit „ca la Târgovişte să fie mitropolie stătătoare“. Astfel, Neagoe a continuat în ritm susţinut ceea ce începuse predecesorul său, şi la 17 mai 1520, s-a sfinţit noul lăcaş „în stilul Sfintei Sofii“, participând „întreaga ţară“. Un martor ocular, Gavriil Protul, spune că „biserica era mare şi frumoasă, cu opt turle şi cu tot… cum să satură ochii tuturor de vederea ei“. Din păcate, în vremea fanarioţilor, în anul 1737, biserica cea mare ajunge o ruină. În duhul cel mai creştinesc, nu putem bănui că starea deplorabilă a multor edificii bisericeşti din acea vreme a fost datorată unei politici subtile de ruinare a oricărui patrimoniu ortodox, în afară de cel strict grecesc. Dar parcă prea multe splendide biserici şi mănăstiri româneşti de atunci cădeau în ruină şi nu-şi mai regăseau cadenţa şi suflul lor istoric, devenind fosilele de piatră ale acelui „Bizanţ după Bizanţ“ valah?!
Oricum, ctitoria aceasta de excepţie a fost demolată cu totul în 1890, ea fiind refăcută (cu datele iniţiale complet schimbate) după planurile arhitectului francez Lecompte de No y, cu pictura lui Dimitrie Belizarie (1920) şi cu iconostasul lui Pandele Theodorescu. Anul terminării este 1933, iar hramul este Înălţarea Domnului. La 50 de metri de edificiu se află un turn, pe care o placă de marmură atestă faptul că aici au fost tiparniţele diaconului Coresi.
O ctitorie moldovenească
Mănăstirea Stelea este punctul de sprijin şi de legătură între Curtea Domnească (cu Turnul Chindiei şi biserica domnească) şi Mitropolie. Această constelaţie de monumente conferă Târgoviştei o valoare unică, o credibilitate mitropolitană, o legitimitate istorică de netăgăduit precum şi o întâietate a scaunului vlădicesc. Ridicată – cu acest nume – în a doua jumătate a secolului al 16 de către negustorul Stelea pe locul unei mai vechi biserici de secol 14, actuala biserică şi mănăstire sunt „omologate“ ca instituţii ale mântuirii în veacul al 17. Domnul Moldovei, Vasile Lupu, înalţă bise-rica mare, o nouă casă egumenicească (Casa Nifon), chilii şi ziduri de incintă. Motivul unui astfel de „im-plant“ moldav în vechea cetate a Ţării Româneşti? Existenţa aici a mormântului tatălui lui Vasile Lupu, Vel-Aga Nicolae. Astfel, Paul de Alep, însoţitorul-cronicar al Patriarhului Macarie al Antiohiei, aflat în vizită pe meleagurile noastre, impresionat de ctitoria care i-a găzduit, scria la 1653: „Ea poartă numele Învierii Domnului, dar muntenii o numesc Mănăstirea Stelea. E mare şi îngrădită cu un zid de piatră… Biserica e măreaţă şi înaltă, având două elegante turle cu mai multe cruci, pentru a căror poleire s-a cheltuit, se zice, şapte sute taleri veneţieni. Iconostasul, de artă rusă, este minunat şi are trei uşi“. Din păcate, în februarie 1658, turcii o incendiază, după ce a rezistat unui violent asediu. Acelaşi Constantin Brâncoveanu o repară cu dragoste şi migală, repictându-o (1706). Urgia istoriei face ca mănăstirea să decadă treptat, ea ajungând, după secularizările lui Cuza, biserică de mir. După 1990, ctitoria lui Vasile Lupu îşi reintră în drepturi, redevenind mănăstire.
Părintele Stareţ Clement (provenit din pepiniera de călugări vrednici de la Crasna) a avut bunăvoinţa să ne arate o curiozitate a artei iconografice, care sălăşluieşte chiar în stânga iconostasului: Sf. Mare Mucenic Gheorghe, stând pe tron! Restaurarea completă a Mănăstirii Stelea a început. Ea va fi probabil lungă şi anevoioasă, dar prin contribuţiile noastre sperăm să o ducem la bun sfârşit. Dar despre toate acestea, într-un număr viitor.