File de jurnal: Ortodoxia din Austria

Curicula programului studiilor masterale din cadrul Facultăţii de Istorie si Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai, m-a dus pe parcursul primului semestru al anului universitar 2009/2010 în oraşul de pe râul Mur din Austria: Graz. Plecând din Cluj şi străbătând  ţinuturi deja îmbodobite în auriul-maroniu al toamnei, gândurile au început să mă învăluie iar despărţirea de casă, de oamenii dragi, de ţară începuse să germineze în sufletul meu o teamă şi o tristeţe, născând în ochii mei o lacrimă a despărţirii. Era lacrima copilului care-şi lasă în urmă părinţii, a fratelui care îşi i-a rămas bun de la soră, a fiului duhovnicesc care se înstrăina pe o perioadă mai lungă de cel care de nenumărate ori îi mângâiase sufletul zbuciumat cu sfatul şi rugăciunea. Da, era ispita deznădejdii pe care cel viclean o insuflă multora dintre noi în diferite clipe ale vieţii, încercând a ne doborâi, aruncându-ne astfel în prăpastia fricii şi a tânguirii. Totuşi Domnul, carele pretutindenea este şi pe toate le plineşte, nu m-a lăsat şi m-a întărit amintindu-mi prin sms-ul părintelui duhovnicesc, că păcii Lui nu este hotar, binecuvântării Lui nu este graniţă, iar prezenţei Lui nu i se poate pune stavilă, El pururea fiind cu noi, în toate zilele.

La Graz aveam să întâlnesc, un oraş liniştit, primitor, asemănător cu urbea mea de pe Someş, cu oameni deschişi şi luminoşi la faţă, care la prima vedere păreau a nu avea nici o grijă. Oraşul, al doilea ca mărime după Viena, este reşedinţa landului Steiermark numărând aprox. 250.000 de locuitori şi se află în sud-estul Austriei, la marginea germanităţii, cum avea să afirme unul dintre profesorii mei. Totodata important pentru noi românii ortodocşi este de ştiut faptul că în închisoarea din Graz a fost întemniţat şi preotul mărturisitor Ioan din Galeş, în urma arestării sale la ordinul împărătesei Maria Theresia în anul 1756, transferat apoi în cumplita temniţă de la Kufstein unde va şi trece la cele veşnice. Pentru statornicia sa neclintită în Ortodoxie, pecetluită cu sfârşitul său mucenicesc, acesta a fost trecut oficial în rândurile Sfinţilor de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1992, fiind prăznuit în data de 21 octombrie.

După o binemeritată odihnă, am purces în căutarea pe internet a adresei bisericii româneşti pentru ca ziua următoare, duminică, să ştiu exact unde trebuie să ajung la Sfânta Liturghie. În ziua Domnului, străbătând la pas bulevardul unde se afla căminul în care eram cazat, parcul central şi Hauptplatz-ul am ajuns în faţa bisericuţei baroce „Dreifaltigkeitskirche” (Sfânta Treime) în care comunitatea românească dreptslăvitoare se adună duminică de duminică pentru „frângerea pâinii”. De cum am intrat, din stânga sfintei mese m-au întâmpinat zâmbetul şi cuvintele părintelui „Bine aţi venit”. Deşi nu-l mai văzusem niciodată pe părintele Nicolae, paroh al parohiei ortodoxe române din Graz, şi nu ne cunoşteam deloc, prima întâlnire faţă către faţă din acea duminică de octombrie nu o voi uita niciodată, deoarece bucuria, ospitalitatea şi dragostea ce am simţit-o atunci desprinzându-se de pe chipul luminos şi din vorbele calde ale părintelui m-au încredinţat că nu eram singur printre străini, ci lângă un sacerdot pe care parcă-l ştiam de-o viaţă. Părintele Nicolae Liviu Vîlcea, fost profesor de Studiul Vechiului Testament la Seminarul Teologic din Alba-Iulia, se află cu familia la Graz din anul 1997. De la sfinţia sa am aflat apoi că parohia ortodoxă română din Graz a fost înfiinţată în anul 1994, într-o primă etapă funcţionând ca şi filie a parohiei din Viena, iar apoi o dată cu venirea sa la Graz, fiind transformată de IPS Serafim, Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord în parohie, avându-i sub oblăduire pe românii din landurile Steiermark şi Kärnten. Datorită afluxului mare de români, mai ales în perioada dintre anii 1990-1994, din nevoi pastorale parohia a fost reorganizată, formându-se noi parohii în oraşul Knittelfeld începând cu anul 2005 şi în reşedinţa landului Kärnten  Klagenfurt în anul 2008, iar în comuna Neudau o filie a parohiei Graz.

Ortodoxia ecumenică din Austria a înflorit în ultimii douăzeci de ani într-un mod spectaculos, creşterea imigraţiei din estul şi sud-estul continentului, dar şi din Asia mică, Siria şi Egipt făcând ca în prezent Biserica Ortodoxă să numere peste 100.000 de credincioşi, organizaţi în diferitele jurisdicţii ortodoxe naţionale din diaspora, precum cea a Patriarhiilor Ecumenică, Antiohiană, Rusă, Sârbă, Română şi Bulgară. Societatea austriacă mai receptează sub apelativul „christlich ortodox” (creştin ortodox) şi pe creştinii Bisericilor Orientale Nechalcedoniene, în această categorie aflându-se îndeosebi creştinii copţi imigranţi din Egipt şi cei sirieni imigranţi din Siria, Turcia, Liban şi Israel. Cei mai numeroşi creştini ortodocşi din Austria sunt sârbii, care au emigrat în număr mare în timpul conflictelor din fosta Jugoslavie, aceştia fiind urmaţi de români – al căror număr oficial se ridică doar în landul Steiermark la cifra de 10.000, acestora urmându-le grecii, bulgarii, ruşii, ucrainenii etc.

Ortodoxia românească din Austria este organizată din punct de vedere pastoral-administrativ într-un vicariat ortodox român cu sediul la Viena, depinzând canonic de Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord din cadrul Patriarhiei Române. În prezent în întreaga Austrie sunt organizate nu mai puţin de şase parohii în oraşele Viena, Salzburg, Graz, Linz, Knittelfeld şi Klagenfurt, pe lângă fiecare dintre acestea funcţionând câte una respectiv două sau chiar trei filii.

Eu însumi am avut bucuria de a participa la naşterea liturgică a unei noi comunităţi parohiale ortodoxe româneşti în oraşul Knittelfeld, prin sfinţirea pe data de 31 octombrie a anului trecut a bisericii cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din acest oraş. Parohia, înfiinţată în anul 2005, a primit o frumoasă biserică, zidită între 1705-1709,  chiar în centrul oraşului Knittelfeld, prin bunăvoinţa conducerii ordinului călugăresc capucin din Austria, care a hotărât concesionarea gratuită a complexului mănăstiresc – biserică şi casă parohială, comunităţii româneşti din acest oraş şi din împrejurimi. Astfel după ce a fost împodobită cu o frumoasă catapeteasmă adusă din ţară, cu icoane bizantine şi o refacere a sfântului prestol, biserica a fost sfinţită cu Sfântul şi Marele Mir, pe temelia Moaştelor Martirilor de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Serafim Joantă înconjurat de preoţi, diaconi şi o mulţime de credincioşi români şi austrieci ortodocşi la care s-au adăugat trimisul episcopului romano-catolic din Graz, primarul oraşului, ambasadoarea statului român la Viena, cât şi alţi creştini catolici din oraş.

Frumoasa şi înălţătoarea zi de la sfârşitul lui octombrie 2009 mi-au confirmat şi demonstrat totodată cât de adevărate sunt cuvintele marelui teolog ortodox Sergei Bulgakov care spunea că „Ortodoxia fascinează, nu se impune cu forţa”. Şi într-adevăr cultul bizantin, dar mai ales Sfânta Liturghie, slujită cu atât de multă dragoste şi pace la Knittelfeld de către mitropolitul Serafim, dar mai ales impactul rostirii cu voce tare, atât în română cât şi în germană a rugăciunilor anaforalei liturgice, l-au făcut pe un preot catolic să-mi spună la sfârşit că „deşi întreaga slujbă a durat aproape patru ore, nu am simţit cum a trecut timpul deoarece liturghia (occidentalii prin cuvântul „liturghie” înţeleg cultul bisericii în ansamblu) şi rugăciunea Bisericii dumneavoastră pur şi simplu m-au copleşit, astfel că îmi dau seama acum mai mult ca niciodată cât de mult avem noi de învăţat de la dumneavoastră cum să celebrăm Sfânta Liturghie”. Faptul că „ei, catolicii” învaţă de la noi, aveam să-l mai văd de câteva ori colindând bisericile, mănăstirile şi librăriile Grazului din al căror spaţiu liturgic pe de o parte şi cultural pe de altă parte nu lipseşte icoana bizantină, în majoritate covârşitoare de provenienţă rusă – din şcoala Sfântului Andrei Rubliov şi secţiunile despre „Ostkirche”, unde pot fi regăsite pe lângă cărţile de cult ortodoxe în limba germană, şi volume despre Muntele Athos, Icoane, Sfânta Liturghie, Pelerinul Rus, Sfântul Siluan, Părintele Porfirie etc. Spre marea mea bucurie am găsit în rafturile unei asemenea librării din Graz o carte care vorbeşte despre spiritualitatea românească, anume „Lebensbuch des Basil von Moldawien” (Cartea vieţii lui Vasile din Moldova, cunoscut la noi drept Vasile de la Poiana Mărului) scrisă de deja cunoscutul la noi Klaus Kenneth – elveţian convertit la Ortodoxie în mănăstirea părintelui Sofronie de la Essex, a cărui carte „Zwei Millionen Kilometer auf der Suche“ a apărut în limba română de curând.

Pe durata celor cinci luni pe care le-am petrecut la Graz am cunoscut nenumăraţi români care din diferite pricini sociale, politice sau economice au fost nevoiţi să părăsească ţara pentru a-şi căuta un trai mai bun. Mi s-a confirmat totodată cât de important este rolul pe care preotul şi familia sa îl joacă în formarea, închegarea, mângâierea şi adunarea oamenilor, mai ales într-o zonă unde românii sunt împrăştiaţi pe un areal geografic foarte mare. Alături de părintele Liviu am avut ocazia să particip la numeroase boteze săvârşite atât în biserica din Graz, cât şi în împrejurimi, dar şi la diferite alte slujbe şi ierurgii începând astfel să cunosc viaţa românilor ortodocşi şi a celorlalţi ortodocşi şi creştini din zona Grazului. Aşadar pot mărturisi cu bucurie că Ortodoxia din Austria înfloreşte şi continuă să fascineze din ce in ce mai multe suflete însetate de spiritualitatea şi bogăţia ei liturgico-duhovnicească, ceea ce mă face să cred cu tărie că Domnul are El un plan şi o lucrare cu bătaie lungă cu tânăra diasporă ortodoxă din Occident, neîngăduind fără folos ca milioane de suflete să fie dezrădăcinate din cultura lor şi împinse de vitregiile vremurilor în alte ţări străine. Fi-vor acestea aluatul care dospeşte frământătura? Acel suflu duhovnicesc revigorator de care are atât de mare nevoie o Europă occidentală secularizată, stăpânită de spiritul raţionalismului individualist, posedată de materialismul vieţii acesteia, de societatea liberalistă de consum şi invadată de islam, care a ajuns până-ntr-acolo să-şi nege propriile rădăcini? Fără-ndoială că da! Prezenţa acestor creştini din Răsărit, ajunşi poate pentru totdeauna în Apus are şi un rost duhovnicesc de primenire şi revigorare a tradiţiei creştine apusene slăbite de mândria Romei şi schismele protestante.

Bucuriile pe care le-am trăit în sânul comunităţii ortodoxe româneşti din Graz, înconjurat fiind de dragostea şi preţuirea unor români foarte omenoşi şi cu inimă mare, au şters repede frica şi tristeţea care la plecare se strecuraseră ca nişte furi în sufletul meu, încredinţându-mă încă o dată că Dumnezeu lucrează continuu prin oameni iar chipul Său este mereu viu în ei oriunde aceştia s-ar afla atâta vreme cât fiecare se adapă din apa cea pururea vie şi dragostea cea adevărată care izvorăsc din rugăciunea, liturghia şi viaţa organismului eclesial care transcende spaţialitatea şi temporalitatea.

Abrudan Mircea – Gheorghe