LOADING

Type to search

Fuga în Egipt (1)

Pelerinaje

Fuga în Egipt (1)

Share

“După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu»” (Matei 2, 13-15).

Tradiţie şi revelaţie

Creştinii egipteni afirmă cu bucurie prezenţa Sfintei Familii pe teritoriul ţării lor, acum 2000 de ani. Deşi nu sunt dovezi scrise din perioada respectivă, bogata tradiţie orală păstrată peste veacuri – sinaxarul Bisericii Ortodoxe Copte înscrie 22 de locuri sfinte asociate cu traseul Fugii în Egipt – ţine vie credinţa că “Sf. Familie a traversat deşertul în Egipt. Pământul verde al Egiptului este pământul care a oferit securitate şi dragoste. Călătoria prin ţara Egiptului şi deşertul său, de-a lungul fluviului Nil, până în deltă, este punctată de opriri care ulterior sau transformat în mânăstiri, biserici şi locuri de venerare”.

Tradiţia aceasta a fost întărită de către Sf. Theofil, Patriarh al Alexandriei (385-412), care, după multă rugăciune, a avut o viziune a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ce i-a relevat locurile legate de vizita Sfintei Familii în Egipt. Având puterea şi mijloacele necesare, Sf. Theofil a trimis oameni să inspecteze locurile respective şi, constatând bogata tradiţie locală, consonantă cu ceea ce aflase prin descoperire dumnezeiască, a dispus ample lucrări de restaurare. Există trei documente lăsate de Sf. Teofil în acest sens, păstrate la Vatican, la Biblioteca Naţională din Paris şi la Biblioteca mânăstirii din Al Moharraq (Egipt). Şi Papirusul de la Fayum, datat în sec. 4, scris în limba coptă şi păstrat la Biblioteca Universităţii din Köln, consemnează că durata şederii Sfintei Familii în Egipt a fost de 3 ani şi 11 luni, arătând că această călătorie a început în a 24-a zi a lunii copte Bashons (iunie), ceea ce confirmă şi tradiţia Bisericii locale, care sărbătoreşte la aceeaşi dată intrarea Mântuitorului în Ţara Egiptului.

În aproape toate bisericile copte şi în sălile lor de primire pentru oaspeţi sunt înscrisuri amintind de cele trei proorociri din Vechiul Testament care trimit la episodul Fugii în Egipt: Osea 11, 1: “… din Egipt am chemat pe Fiul Meu”; Isaia 19, 1:” Iată, Domnul vine pe un nor uşor şi ajunge în Egipt…” (trimitere la Maica Domnului, care L-a purtat pe braţe pe Pruncul Iisus asemenea unui nor, după cum spuneau primii Părinţi ai Bisericii); Isaia 19, 25: “Binecuvântat să fie poporul Meu, Egiptul…”.

Arta coptă păstrează două modele de icoane reprezentând această perioadă de început din viaţa Domnului: prima reprezintă momentul intrării în Egipt, când Sf. Maria Îl poarta în braţe pe Pruncul Iisus, călare pe un măgar (Iosif este alături, iar în unele icoane copte apare şi Salomeea – rudă a Maicii Domnului, una dintre viitoarele femei mironosiţe, mama Sfinţilor Apostoli Iacob şi Ioan, soţia lui Zevedeu). Cea de-a doua reprezentare este momentul plecării din Egipt, Iisus fiind deja un copil care merge singur, ţinut de mână de Maica Fecioară (conform direcţiei de mers, întâi este figurat Pruncul Iisus, apoi Sf. Maria, apoi Iosif). Îngerul apare în multe dintre aceste icoane, ca însoţitor şi călăuză, atât la sosirea, cât şi la plecarea din Egipt.

Repere spaţio-temporale

Biserica Coptă crede că această călătorie a durat 3 ani şi jumătate, pe când musulmanii egipteni, care au o anume referire în Coran şi o identifică pe Sf. Fecioară Maria ca fiind Miriam, sora lui Moise, susţin că durata ar fi fost de 7 ani.

Conform tradiţiei copte, Sf. Familie a traversat nordul Peninsulei Sinai şi a intrat în Egipt de-a lungul celui mai estic braţ al Deltei Nilului (acum asanat), pe la Pelusiam (El Farma) şi Zagazig (Tel Bastah). La Zagazig au ajuns la răsăritul soarelui. Iosif a mers în sat să caute ceva de mâncare, dar a fost aspru refuzat şi s-a întors cu mâinile goale. La apusul soarelui, un ţăran, Aqlum, care îi văzuse şi dimineaţa şi care acum se întorcea de la câmp, i-a întrebat cine sunt. Sf. Fecioară Maria i-a răspuns că sunt o familie de evrei săraci care vin din Palestina şi vor să ajungă în Babilon (Vechiul Cairo, Old Cairo), şi că în curând vor pleca la drum. Aqlum i-a chemat la el acasă, să le dea nişte haine. Apropiindu-se de casă, le-a spus că soţia lui este bolnavă şi nu îi poate întâmpina cum se cuvine. Dar Pruncul Iisus a chemat-o pe nume şi i-a spus: “Sarah, eşti vindecată! Ridică-te şi ne întâmpină!”. Ea s-a ridicat imediat şi ambii soţi au fost gazde foarte primitoare. Soţia lui Aqlum i-a povestit Mariei despre oraş şi despre templul zeiţei Bastet (zeiţa-pisică), ale cărei sărbători se derulau chiar atunci, iar Maria şi-a exprimat dorinţa să vadă templul. Sarah a condus-o acolo pe Maria cu Pruncul în braţe. Imediat ce au pus piciorul în templu, statuile zeilor păgâni s-au spart şi s-au prefăcut în praf, conform proorocirii: “… idolii Egiptului tremurau înaintea feţei Lui “ (Isaia, 19, 1). Vestea despre acest “incident” s-a răspândit rapid şi guvernatorul regiunii a ordonat să se caute imediat femeia cu copilul în braţe, pentru a-i trimite la Irod. Aqlum şi soţia sa, înţelegând că nu mai este sigură şederea lor la ei, i-au ghidat către Belbeis, însoţindu-i o parte din drum.

Pelerini la Samanud

Samanud este o localitate din Delta Nilului. Conform tradiţiei Bisericii Copte, Sf. Familie a locuit aici timp de 17 zile, iar populaţia locală a primit-o cu ospitalitate, fiind binecuvântată de ea. Cu aceeaşi ospitalitate, cu o căldură extraordinară a inimii, creştinii de acum ne primesc şi pe noi, pelerinii români sosiţi pe neaşteptate! Biserica ortodoxă coptă se află chiar în mijlocul pieţei din Samanud; ajungem acolo sub escorta strictă a poliţiei locale, grijulie să preîntâmpine orice fel de incident în care turiştii ar putea fi implicaţi. În biserica închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Sfântului Abanub (unul dintre cei mai iubiţi sfinţi egipteni, mucenic la doar 12 ani) aflăm moaştele sfântului copil şi părticele din moaştele a 8000 de martiri din primele secole creştine, ca şi cele două cărucioare cu rotile şi alte obiecte lăsate aici de cei tămăduiţi în chip minunat! Preotul paroh ne arată catapeteasma veche, care are deasupra, ca ornament, doi şerpi cu aripi şi picioare (se pare că aşa arătau aceste animale înainte de a fi blestemate de Domnul să se târâie pe pântece, ca urmare a ispitirii Evei); de altfel, aceeaşi reprezentare se află şi pe catapeteasma bisericii Mânăstirii Sf. Ecaterina din Sinai.

În curte este expus un vas mare din granit care, conform tradiţiei, ar fi fost folosit de către Sf. Fecioară pentru a frământa aluatul în timpul şederii în Samanud. Uneori, pe vasul de granit apar picături de apă sau de ulei, pe care credincioşii le consideră vindecătoare. Tot în acest vas, preotul pune apa sfinţita rămasă, pentru a fi luată de către credinciosi. În curtea bisericii găsim şi o veche fântână, din care, conform tradiţiei, a băut Sf. Familie. Apa acestei fântâni face şi în prezent multe minuni pentru credincioşi. Luăm cu toţii apă de la fântâna Sfintei Familii şi ne cutremurăm de faptul că ne aflăm în prezenţa moaştelor a 8000 de mucenici care l-au urmat în credinţă pe Sf. Abanub, dăruindu-se Domnului cu o puritate de suflet de copil! Nu ştiu exact de ce, dar credincioşii din Smanudul de astăzi par cu toţii nişte copii mari… Cum de a fost oare posibil ca într-o mare arabă, extrem de agresivă, creştinismul să se păstreze în stare atât de pură, timp de atâtea secole?! Mari sunt minunile Tale, Doamne!

Urma Pruncului Sfânt

Traversând Delta Nilului de la est la vest, ferindu-se de armata romană, Sf. Familie a ajuns la Sakha. Pe drum, Iisus a pus piciorul pe o stâncă şi urma tălpii sfinte a rămas întipărită pe piatră, locul numindu-se de atunci Bikha Isus (“Pasul lui Iisus”). Cercetătorii susţin că este vorba de actuala localitate Sakha, în care se află biserica coptă Sf. Maria. Preotul paroh care ne-a primit acum (noiembrie 2010) ne-a adus spre închinare piatra cu urma piciorului Pruncului Iisus, arătându-ne că este urma unui copil de între 2 şi 3 ani; urma este mai închisă la culoare decât restul pietrei, pentru că preoţii obişnuiesc să pună ulei acolo în timpul slujbelor, pentru miruire. Primul altar creştin este atestat în acest loc încă din sec. 1, iar până în sec. 12 a funcţionat aici o mânăstire creştină. De frica arabilor, în sec. 12 monahii au ascuns piatra cu urma pasului Pruncului Iisus, după ce mai întâi au scris pe spatele acesteia, în limba arabă (devenită în mod obligatoriu limba oficială), ”Allah Unul”, cu sensul: “Unul este Dumnezeu”. Pentru că musulmanii credeau că creştinii se închină la trei Dumnezei (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt), inscripţia atestă credinţa creştină a celor care au ascuns piatra, ferind-o astfel de distrugere. A fost regăsită abia în 1984, când locuitorii creştini au vrut să construiască în acest loc o nouă biserică (devastată însă, în 2008, de un incendiu). Noua biserică aflată acum în construcţie este de dimensiuni impresionante, altarul central atestând straturi succesive de civilizatii: deasupra altarul din sec. 1, apoi altarul adăugat din sec. 10, iar în urmă cel din sec. 19, stratificarea cărămizilor din masa altarului fiind evidentă.

Multe biserici din Egipt – ca şi acestea din Delta Nilului – sunt atribuite Sfintei Împărătese Elena. Se pare că, la 15 ani de la încreştinarea Sfântului Împărat Constantin, maica sa a călătorit în toate locurile sfinte ale Imperiului Roman, ajungând, cum era şi firesc, şi în Egipt…

(Va urma)

Maria CHIRCULESCU
Miriam Turism

1 Comment

  1. Mariana POP 28 aprilie 2018

    Multumesc pentru acest jurnal de calatorie care mi-a adus bucurie. Vom pleca si noi in curand pe acest drum al lui Iisus, al intoarcerii Lui in Palestina. Si noi ne pregatim sa traim emotia de a vedea bisericile copte.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *