LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Pelerini la Gledin. Amprenta Învierii

Share
Străjerul Năsăudului are mulţi „nepoţi”… Acest cuvios este înrudit spiritual cu Atanasie Todoran (de peste deal, din Bichigiu), cu Vasile de la Poiana Mărului (marele ascet care repeta cu blândeţe: „Dacă nu ai un duhovnic, să îl cauţi plângând”), dar mai ales cu marii sfinţi ai ortodoxiei fără frontiere: Ivan Serghiev (Ioan de Kronstadt, luminat în chip deosebit în tinereţe cu darul cunoaşterii), Teofan Govorov (Zăvorâtul), Serafim de Sarov (vindecat de către Maica Domnului), Ioan Maximovici (cel ce opreşte taifunul în Orient şi salvează mii de creştini), Tihon de Moscova (cel mai mare patriarh slav), Tihon Zadonski (autor de rugăciuni ardente), Nicolae Velimirovici (mare rugător „pe malul lacului”, în linişte absolută), Iustin Popovici (de la Celje), Tadei stareţul (de la Vitovniţa), marii duhovnici Paisie, Porfirie şi Iacov Tsalikis şi dragii noştri „bunici” din cer Arsenie Boca, Arsenie Praja, Dometie Manolache, Iustin Pârvu…
În această „ligă” jubilează Gledinul, între îngeri şi sfinţi. O bucată de veşnicie, udată de lacrimile de pocăinţă ale cuviosului. Prin acest sfânt ne recâştigăm identitatea, ne clarificăm scopul vieţii noastre şi ne facilităm accesul către lumina Celui nevăzut.
O viaţă dedicată lui Dumnezeu: Gledin, pământ sfințit de rugăciunile duhovnicului Pahomie. Un părinte ardelean, ce a slujit mult timp în Moldova cu multă râvnă și cu multă dragoste pentru Dumnezeu. Un monah cu viață îmbunătățită, care își dăruiește sufletul Creatorului. Fuge de funcții de conducere, de mândrie, de laude. Vrea doar simplitate și rugăciune. Este silit să devină stareț, așa că face ascultare, se smerește.
Nu împlinise 30 de ani când devine egumen la Neamț, dar avea prestanța omului lui Dumnezeu. Calm, răbdător, curajos, un învățător exemplar pentru ceilalți călugări. Un model pentru mireni. Un discipol autentic al Capului Bisericii, Iisus Hristos.
Nu poate rata întîlnirea cu părintele Dimitrie al Rostovului, al doilea Gură de Aur. Nu caută senzaționalul, ci sfatul, povața, îndrumarea, deprinderea metodei ascetice. Părintele Dimitrie îi dăruiește ucenicului Pahomie o culegere patericală, decisivă pentru predicile viitoare, izvor de învățătură și de viață sfântă. Se bucură și de atenția și de sfaturile părintelui cărturar Ioan Maximovici de Cernigov.
Părintele Pahomie caută liniștea, isihia, reculegerea, meditația, contemplația, întâlnirea cu Dumnezeu. Și nici un explorator perseverent nu a fost refuzat până acum. Duce viață de sihastru la Muntele Chiriacului, unde aplică ce a învățat în Rusia (nu fusese acolo în leisure holiday). Există locuri încărcate de har și există oameni deosebiți, încărcați de har.
Când aceste două elemente se unesc, se formează o gură de rai, o trambulină ce zvârle păcătoșii spre căință. În chilia luminoasă e vizitat de niște boieri ce se rătăciseră la o vânătoare (caz similar cu Sfântul Ioan de Rila, Bulgaria). Aceștia sunt deosebit de impresionați de marele duhovnic, încât intervin pe lângă domnitor să îl numească pe Pahomie în scaunul vacant al episcopiei Romanului, iar nu pe ierarhul de Rădăuți, potrivit cutumei.
Părintele Pahomie face ascultare din nou, dar nu se implică defel în jocurile politice (Domnitorul Mihai Racoviță își făcuse iluzii că se va folosi de relațiile lui Pahomie cu Rusia). Noul episcop va semna episcop de Roman și Galați, deși Galațiul era sub turci, împreună cu Brăila (nu renunță la credincioșii de acolo, care aveau nevoie de Biserică, de preoți, de slujbe, de rugăciuni și de un vlădică apărător, străjer, gardian).

Se retrage din scaun, nu pentru că puterile fizice i se epuizaseră, ci pentru că dorea liniștea. Făcuse ascultare, ajutase pe foarte mulți din poziția de episcop, dar acum trebuia să se retagă în sihăstrie. În motivarea retragerii, Pahomie scrie: M-am prostitu de bună voie, socotind că trece lumea și toate ale lumii ca umbra. Demult vroia să se retragă, dar nu a putut fugi ca un laș. Și-a terminat proiectele filantropice, și-a orânduit bine casa (asemenea tânărului care nu se poate călugări dacă trebuie să îngrijească o mamă bolnavă).

Socialul, mărturisire a Învierii
În fiecare Prier, îți chemi ucenicii la rugăciune pe meleaguri bistrițene. Din Gledin-ul ceresc, veghezi și acum turma ta, părinte străjer! Sfinte Pahomie, ajută-ne să alungăm de la noi deznădejdea! Roagă-te pentru izbăvirea noastră. Mijloceşte în faţa Împăratului Ceresc iertare pentru nerâvna noastră, pentru nepăsarea şi lăcomia noastră. În Gledinul ceresc, lucrurile sunt clare. Aici, pe plan terestru, nu oscilăm, ci activăm în socialul amprentat de Înviere.
Actualizând tema, avem multe de resuscitat în conştiinţa noastră. Lucrurile trebuie modificate în profunzime, nu doar la suprafaţă. Nu vrem să salvăm doar aparenţele, ci să ne salvăm pe noi, ca persoane, ca neam, cu ajutorul Sfântului de la Gledin.


Învierea ne transformă viaţa. Asta a înţeles Sfântul Pahomie. Învierea a devenit cheia vieţii sale. Cuviosul s-a dedicat imitării Celui ce a înviat, sfărâmând peceţile morţii. A realizat semnificaţia Învierii pentru fiecare om, şi-a dat seama cât de valoros este sufletul şi s-a lăsat găsit de Biruitorul iadului. A scăpat din infernul patimilor. Singurul lui război a fost despătimirea, lupta cu propriile patimi.

Harul divin a asigurat ulterior iluminarea şi desăvârşirea. Dar nu a cedat în lupta cu ispita, ci a câştigat în echipă cu Cel înviat. Celor care se rugau, dar nu se luptau pentru schimbarea lor profundă, sfântul le atrăgea atenţia că pierd vremea cu bolboroseli deşarte.

În fiecare dintre noi locuieşte puterea lui Hristos Înviat. Această credinţă amprentează până şi gândurile noastre. Fără Cel înviat nu putem face nimic. Fără ca Duhul Lui să ne călăuzească, rătăcim în cerc (40 de ani în deşert).

Am primit viaţa în dar, iar instrucţiunile de folosire sunt în Biblie.

Fără Scriptură, nu avem reper, nu putem fi ghidaţi spre lumina sfinţilor. Cuviosului Pahomie i-a fost de ajuns să ştie că Dumnezeu este Adevărul.
Datorită acestei realităţi interioare, Sfântul Pahomie a trăit continuu bucuria Învierii. Lumea (Gledinul) nu mai este un mormânt, ci o euharistie, iar viaţa o ofrandă. Sfântul L-a aşezat pe Hristos pe primul loc în viaţa lui, nu a făcut concesii păgâne.
Cheia vieţii lui duhovniceşti este consecvenţa, fidelitatea faţă de Înviere. Angajamentul ferm pentru Hristos este determinarea lui de a Îl urma în toate împrejurările, mai ales pe Golgota. Dar noi, aşa cum suntem acum, putem trăi cu Dumnezeu?
Sfântul a părăsit păcatul, nu l-a justificat fără rost.
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

2 Comments

  1. Țâra Grigore 31 iulie 2017

    Merită a fi lecturate detalii interesante referitoare la Mănăstirea Ruga.

    Răspunde
  2. Țâra Grigore 19 septembrie 2017

    Pentru veșnicie

    Răspunde

Leave a Comment Țâra Grigore Cancel Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *