Glykophilousa, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

La jumătatea secolului 9, Biserica a trecut iarăşi prin grele încercări. Împăratul iconoclast Teofil a interzis cinstirea Sfintelor Icoane pe tot cuprinsul Imperiului bizantin printr-un edict pe care l-a dat în anul 832, la 3 ani de la urcarea sa pe tron, pe când era în vârstă de numai 19 ani. Soldaţii au primit aşadar ordin să percheziţioneze locuinţele şi să ardă toate icoanele găsite.

În casa unui patrician, senatorul Simeon, se păstra, ocrotită de soţia acestuia, Victoria, o minunată icoană a Maicii Domnului numită Glykophilousa, adică „Dulcea Sărutare”. Numele îi vine de la modul de reprezentare a Pruncului Hristos cu obrazul lipit de cel al Maicii Sale, într-o expresie de un deosebit rafinament artistic.

Înţelegând că altă soluţie nu există şi sub presiunea soţului său, el însuşi duşman al Sfintelor Icoane, Victoria a încercat să o salveze, ducând-o în taină la malul mării. Cu lacrimi în ochi, ea s-a rugat Maicii Domnului să-şi ocrotească icoana sa şi, sărutând-o ultima dată, a pus-o în apă. Spre marea ei mirare, icoana s-a depărtat de mal plutind în picioare! Aşa a călătorit până pe ţărmurile Sfântului Munte Athos, ajungând după o vreme în portul Mânăstirii Filotheu.

Egumenului de atunci al mânăstirii i s-a descoperit de Dumnezeu minunata sosire şi, coborând cu fraţii la mare, a luat icoana din apă cu mâinile lui. Apoi au purtat-o cu toţii în procesiune până la mânăstire, aşezând-o în faţa catapetesmei, la coloana din stânga, unde stă până azi.

Din locul de pe ţărm unde a ajuns, icoana a izvorât un izvor de apă dulce cu puteri tămăduitoare. De atunci până în prezent a rămas obiceiul ca în lunea Săptămânii Luminate să se meargă în procesiune cu cinstita icoană de la mânăstire până la acest izvor.

Glykophilousa, una dintre cele mai vechi icoane care se păstrează în Athos, şi cu siguranţă una dintre cele mai venerate, este destul de mare, măsurând 1,26 m înălţime şi 0,87 m lăţime, iar pe spate are zugrăvită scena Răstignirii. Ea mai are un dar aparte: oricine ar privi-o cu luare aminte fără să clipească este copleşit de un sentiment profund de teamă şi înfiorare.

Multe minuni care s-au consemnat de-a lungul vremii în Mânăstirea Filotheu sunt direct legate de mijlocirea Maicii Domnului prin această icoană şi istorisesc despre izbăvirea de foame a obştei mânăstirii rămase fără provizii, despre salvarea de la înec a corabiei care venea cu credincioşi la hram şi alte minunate izbăviri de la moarte.

O minune care s-a consemnat în detaliu s-a petrecut în 1801, când un pelerin, închinându-se în faţa icoanei Glykophilousa, a observat monedele de aur cu care aceasta era împodobită şi a plănuit să le fure. S-a ascuns în biserică şi, după slujbă, când părinţii erau pe la chilii, a luat monedele şi a fugit. Când a ajuns în portul Mânăstirii Iviron, a urcat pe o corabie care tocmai pleca. Deşi vântul era bun, la scurt timp corabia a rămas în mod inexplicabil nemişcată în mijlocul mării. Între timp la mânăstire se descoperise furtul şi doi părinţi coborâseră la mal în căutarea hoţului. De acolo au văzut corabia care stătea nemişcată în faţa portului Mânăstirii Iviron. Inspiraţi, au luat o barcă şi au vâslit până la corabie. Când au ajuns la bord, hoţul n-a mai aşteptat să fie vădit şi a căzut la picioarele părinţilor, cerându-şi iertare.

Silviu‑Andrei VLĂDĂREANU