Hramul Mănăstirii Vodiţa
Share

Străvechea vatră monahală îmbracă veșminte de sărbătoare, prăznuindu-și ocrotitorul spiritual.
Slujba va fi oficiată de părintele stareț, protos. Ioanichie Nicolăescu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, după cum a precizat Cătălin Cernătescu.
Sfântul aşezământ monahal este un important monument istoric şi de arhitectură din Oltenia, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar. Manăstirea Vodiţa este o mănăstire de călugări întemeiată între anii 1364-1370 de Sfântul Nicodim pe cheltuiala voievodului Tării Româneşti, Vlaicu-Vodă.
A fost refăcută de Radu cel Mare în jurul anului 1500 şi de Cornea Brăiloiu în 1689, dar a cunoscut o perioadă de decădere după războiul austro-turc din 1718.
Mănăstirea Vodiţa a fost reînfiinţată în anul 1990, când a fost începută restaurarea ctitoriei voievodale şi a fost construit un corp de chilii pentru desfăşurarea vieţii de obşte.
La această mănăstire a fost copiat un tetraevanghel slavon miniat, cel mai vechi manuscris din Ţara Românească.