Icoana Mântuitorului de la Derjavino

Rusia – acest univers necunoscut şi imprevizibil! O lume în care vechile bîline (specie folclorică, preamărind fapte ori eroi hiperbolizaţi) sunt înlocuite astăzi de mass-media. Se ridică în slăvi vitejiile altor Ilia Muromeţ (să existe oare vreo legătură cu Ilie Moromete?), străbătând orizonturi neştiute… În satul Moromeţilor noştri – mai multe icoane au izvorât mir şi sânge… Într-un sătuc de dincolo de Moscova, icoanele izvorăsc, de asemenea, mir şi sânge… Vlădicii ruşi, deşi precauţi, prin binecuvântările lor, au făcut ca aceste icoane să străbată întreg spaţiul ex-sovietic. Milioane de oameni s-au închinat lor. Bîlinele moderne au început să curgă: Vindecări miraculoase, ajutoare neaşteptate, prevestiri rele etc.

Derjavino – începutul poveştii
La răsărit de Moscova, cale de câteva sute de km., în regiunea Orenburg, raionul Buzuluksk, se află un cătun neînsemnat – Derjavino. În Rusia – să ne reamintim – au dispărut peste 10 000 de sate. Derjavino s-a încăpăţânat să trăiască. În casa Antoninei Ivanovna Efimova, pe data de 5 mai 1999, icoanele au început să izvorască mir. Martore la această minune – Antonina Efimova, de 68 de ani, şi fiica ei Olga, de 33 de ani. În Miercurea Crucii, 5 aprilie 2000, dintr-o icoană, din mâna dreaptă a Mântuitorului binecuvântând, a început să curgă mir ca dintr-o rană deschisă. Mai apoi, în icoană, pe capul Mântuitorului, au apărut pete roşii, în dreptul în care Domnul a purtat cununa de spini. Au început să se prelingă din ele mai multe dâre de sânge. Încet, încet mirul şi sângele amestecate au format o crustă stacojie. Sângele scurs pe faţa Mântuitorului s-a coagulat. În casa celor două credincioase, 19 icoane au izvorât mir şi sânge. Vestea se răspândeşte rapid şi încep să sosească pelerini din cele mai îndepărtate colţuri ale Rusiei. Arhiepiscopul Serghie al Samariei, luând cunoştinţă de fenomen, se declară sceptic pentru început. După vederea icoanei Mântuitorului îşi schimbă însă părerea radical: „Auzind pentru prima oară despre acest fapt, m-am îndoit. Biserica este întotdeauna foarte precaută vizavi de astfel de minuni, cercetând cu meticulozitate veridicitatea acestora. Însă când am văzut această icoană (a Mântuitorului), îndoiala mi s-a risipit. În icoană, de pe capul Mântuitorului, din chiar locul semnelor lăsate de spinii din coroană, curgeau picături roşii de sânge. Am simţit miros de sânge natural. Iar când am luat pentru analiză chimică acest lichid ce se prelingea pe icoană, el s-a vădit a fi plasmă – sânge cu adevărat”.
Străbătând pravoslavnice orizonturi
Arhiepiscopul Samariei va da binecuvântare ca icoanele să pornească la drum prin întreaga Rusie. În faţa Bisericilor în care acestea sunt aduse se formează cozi imense, de mii de oameni. La Moscova, în Biserica Celor 9 Mucenici din Cizik, serbaţi pe data de 14 decembrie, zeci de mii de pelerini s-au închinat icoanei Mântuitorului de la Derjavino. Protoiereul Ioan Bukotkin, mişcat de mirul şi sângele ce izvorau din icoană, cu lacrimi în ochi s-a rugat atunci: „O, Doam­ne, Dumnezeul meu! Nici cărturarii şi fariseii nu Te-au răstignit pe Tine, cum Te-am răstignit noi prin păcatele noastre!”. Pe când se ruga astfel, sângele şi mirul au început să devină şi mai abundente. S-a făcut apoi o slujbă specială, în timpul căreia sângerarea a încetat. După slujbă, ea s-a pornit însă din nou. Icoanele din casa Antoninei Efimova nu sunt nici vechi, nici măcar zugrăvite. Majoritatea sunt imprimate pe hârtie. De peste şapte ani, ele izvorăsc mir şi sânge. Multiplele analize de laborator au stabilit că sângele se încadrează în grupa a IV-a sanguină. În anul 2002, icoana Mântuitorului a ajuns şi în Basarabia şi Bucovina de Nord – ele însele sângerânde. Într-o mănăstire din oraşul Sîzran – Rusia, icoana a fost întâmpinată de o mare de credincioşi. După această întâmpinare a icoanei Mântuitorului, Olga Efimova a declarat publicaţiei Blagovest: „Numai în curtea mănăstirii erau peste 3000 de oameni. În catedrală erau încă şi mai mulţi. Oamenii din Sîzran au întâmpinat icoana cu lacrimi în ochi. Sunt foarte mulţi credincioşi aici”. Întrebată despre izvorârea mirului şi a sângelui din icoană, ea a răspuns: „Izvorăşte sânge din când în când, nu întotdeauna. Aşa cum rănile cuiva nu sângerează tot timpul, tot astfel şi icoana. Şi cu mirul este la fel”. După atingerea icoanei, mulţi pelerini căpătă o inexprimabilă bucurie sufletească. Inexplicabilul fenomen a făcut pe mulţi cercetători să ridice colbul de pe vechile cronici ruseşti, referitoare la acest gen de întâmplări cu icoa­ne miraculoase. Cele mai multe, din secolul al 15-lea, au prevestit mari vărsări de sânge, mai cu seamă războaie. Pentru omul „modern”, preocupat de el însuşi şi de distracţiile sale, acesta nu îmbracă nici o semnificaţie. Pentru cei credincioşi, rănile Mântuitorului dor. Chiar dacă fenomenul nu poate fi explicat în întregime, în mod sigur el ne îndeamnă la responsabilă cugetare.