INSULA PAȘTELUI: Ochiul care privește spre cer
Share
În 1772, un explorator olandez descoperea în Oceanul Pacific Insula Rapa Nui (Marea Vâslă, deși căuta o altă insulă, Davis), pe care a rebotezat-o Insula Paștelui (deoarece descoperirea s-a produs într-o zi de Paște). Această insulă a devenit un simbol al luptei pentru salvarea planetei. Băștinașii au fost foarte afectați de bolile aduse de europeni în secolul al XIX-lea. În plus, coloniștii nu au venit ca niște eliberatori, băștinașii devenind sclavi. Apariția de noi specii animale pe insulă (șobolanii și oile), aduse de coloniști, a distrus flora locală. În vechime, insula mai avea un nume: Mata-ki-Te-rangi (Ochiul care privește spre cer). Este cea mai izolată insulă locuită. Exploratorii o numeau Insula de la capătul lumii. Nu există pe insulă nici un curs de apă permanent. Pentru a se purifica, băștinașii înotau până la o insulă vecină, într-o zonă plină de rechini, apoi se întorceau pe aceeași cale.
Cel mai mare pericol erau negustorii peruvieni de sclavi, care încercau să răpească bărbați și femei, pentru a-i vinde. În 1862, de pildă, au fost răpite 1500 de persoane, jumătate din populația insulei. Ulterior, peruvienii au fost obligați să repatrieze o parte din pascuani, numai că au debarcat intenționat pe insulă și mulți purtători de variolă, fapt ce a dus la o epidemie devastatoare. Erau atât de mulți morți și atât de puțini supraviețuitori, încât nu avea cine să îngroape morții. Ca și cum nu era destul, vânătorii de balene au adus tuberculoza, care a decimat pe cei ce scăpaseră de variolă. Misionarii creștini au salvat mulți băștinași, dar era deja târziu. În 1877, mai existau 111 pascuani, dintre care doar 36 au avut urmași. Un an mai târziu, insula este anexată de Chile. Nu mai era cine să apere insula, muriseră aproape toți. Abia în 1966, pascuanilor li s-a acordat cetățenia chiliană. Împreună cu Insula Robinson Crusoe, Insula Paștelui face parte din regiunea chiliană Valparaiso.
Omenirea nu caută o insulă a Paștelui, ci o altă Lume, pascală. Omenirea este încă afectată de variola lăcomiei și de tuberculoza mândriei. Insula smereniei este izolată într-un ocean al slavei deșarte, dar lucrurile sunt valabile doar până la Marele Paște. Este un Premiu, pentru care merită să mergi până la capătul lumii. Merită să înoți printre rechini, ca să câștigi această recompensă pascală. Necuratul încearcă să ne răpească sufletele, pentru a deveni sclavii lui. Degeaba nu are cine să îngroape morții, TOȚI VOR ÎNVIA! Doar să nu ne lăsăm anexați de rău. Are cine să ne apere: Maica Domnului! Cei care pozau în binefăcători (coloniștii) au distrus insula, să nu ne lăsăm vrăjiți de vorbele mieroase ale conquistadorilor agnostici.
Ochiul care privește spre cer se vindecă, scapă de strabismul necredinței și se bucură să vadă splendorile veșnice. Cine privește spre Hristos, vede Raiul. Egoismul domină natura umană, dar cine privește spre cer se poate elibera de această dominație ilogică, absurdă, costisitoare și păgubitoare. Cuvintele sfinților sunt jetoanele luptătorilor, care se spală de noroi, ca să poată vedea cerul. Unii privesc doar oglindirea cerului în apă, fără să întrevadă adevărata strălucire. Cei ce sunt nefericiți privesc doar spre lut. În privirea lor nu se vede cerul.
Terra este o insulă a Paștelui într-un univers superb. Vechiul nume al insulei era Ochiul care privește spre cer. Acum, locuitorii tind să își numească țara Ochiul care privește în ecran. În vârful muntelui, omul face un selfie, în loc să privească cerul. Pe malul mării, omul face selfie, în loc să privească cerul. La Ierusalim, omul face selfie, în loc să se roage Celui ce a coborât din cer, ca să poată fi privit de aproape. Când te îndrăgostești de Dumnezeu la prima vedere, ești fericit. Cei ce nu s-au îndrăgostit de el, nu L-au privit deloc.
