LOADING

Type to search

Kelifarevo. Inima rugãciunii neîncetate

Pelerinaje

Kelifarevo. Inima rugãciunii neîncetate

Share

Dacã Paroria – vestita la­vrã a Sf. Grigorie Sinaitul – nu a putut fi identificatã pânã în prezent, Kelifarevo, marele centru isihast din care s-a rãspândit rugãciunea neîn­ce­tatã în pãrțile noastre, mai fiin­țeazã ca mânãstire și as­tãzi. Pãrintele Dumitru Stãni­loae a zãbovit asupra acestei inimi a isihasmului balcanic în mai multe rânduri. Kelifa­re­vo, în rostirea marelui teo­log, devenea un nume aproa­pe mistic…

Paroria
Mai mulți istorici au încercat sã localizeze Paroria (Mica și Marea Mânãstire) în apropie­rea Adrianopolului. Cercetãtorii bulgari o si­tuea­zã în Munții Stranja Planina. La Paroria, Sf. Grigorie Si­nai­tul a predat cea mai înaltã științã, cea a unirii sufletului cu Dumnezeu, adunând în ju­rul sãu mulțime de uce­nici. Deși considera cã locul ideal al rugãciunii neîncetate erau schiturile, nu a exclus cã aceasta poate fi practicatã și în mânãs­tirile mari ori în orașe. Printre ucenicii sãi mai apropiați amintim pe Sf. Teodosie de Tîrnovo și Sf. Romil de Vidin. Se pare cã Sf. Grigorie Sinaitul a corespondat în mai multe rânduri cu fiul lui Basarab I, Ni­co­­lae Alexan­dru. Îl aflãm menționat pe țarul Alexandru într-o epistolã cãtre „împãrații lumii“, alãturi de împãratul Bizanțului, țarul Ivan Alexandãr al Bulgariei și țarul Ștefan Uroș al Serbiei. Dupã opiniile specialiștilor, nu poate fi vorba decât Nicolae Alexandru Basarab, deoa­re­ce, în acea perioadã, nu mai exista un alt țar cu numele de Alexandru în țãrile ortodoxe. Pe 27 noiembrie 1346, în muntele Ka­takryome­nos, la Paroria, Sf. Grigorie Si­na­itul își va încheia slujirea sa pãmânteascã. Ucenicii lui se rãspândesc, dupã dispariția Paroriei, mai cu seamã în Macedonia, Bul­garia, Serbia, și nu în ultimul rând în Țãrile Române.

Deian si Doia
Legãturile dintre con­ducãtorii țãrilor or­todo­xe din Balcani ­erau des­tul de strân­se în perioada rãs­pândirii isihasmului. În regiu­nea Kiusten­dil (Vel­bujd), stãpânea des­po­tul Ioan Drãgu­șin Deian, înrudit, se pa­re, cu familia primilor Basa­rabi. O bisericã asemã­nã­toare cu Mâ­nãstirea Sf. Nico­lae Dom­­nesc din Curtea de Argeș o aflãm ctitoritã de el și de soția sa Doia la Mânãstirea Zemen – puternic centru isihast dupã dispari­ția Paroriei. Portretele ctitorilor, din anul 1354, sunt foarte bine conservate. De remarcat cã des­potul – numit de istoricii bulgari Deianov, ori cei sârbi Deianovici – își are numele trecut lângã portret cât se poate de clar: Deian. Biserica este printre puținele pãstrate din perioada înfloririi isihaste. Neaparținând școlii de picturã bizantinã ori celei tîrnoviene, Mâ­nãs­tirea Zemen pãstrea­zã fresce unice în lu­me, precum cea a pre­gã­tirii cuielor pentru rãstignirea Mântuito­ru­lui. Un alt despot inde­pen­dent din pãrțile Macedoniei, Marco Kra­lie­vici, avea sã-și piardã viața la Ro­vine, luptând de partea turci­lor (mai de­­gra­bã trã­­dân­­du-i, din do­rința de a câș­tiga creș­ti­nii). Tru­pul sãu a fost îngropat la mâ­nãstirea din Ba­laci, Te­le­or­man, lucru da­­torat re­la­ții­lor foarte strân­­­se avute cu fa­mi­lia Bãlãce­nilor din Țara Ro­­mâ­neas­cã.

Kelifarevo
Cu tot sprijinul acordat Paroriei de țarul Ivan Ale­xandãr, care a îndepãrtat de nenumãrate ori bande­le de tâlhari din jurul mâ­nãstirii, aceasta va fi pã­rã­sitã. În apropierea ca­pitalei Tîrnovo, sub protec­ția țarului, în 1350, se va organiza cel mai mare centru isihast din Balcani – o adevã­ratã universitate medie­va­lã. În jurul Sf. Teodo­sie de Tîrnovo, venit de la Paro­ria, s-au adunat filologi, traducãtori, scriitori, copiști caligrafi și o mulțime de teologi isihaști. Aici s-au tradus cronici bi­zan­tine, opere liturgi­ce, s-au alcãtuit vieți de sfinți și s-au format numeroși misio­nari ce aveau sã lupte împo­tri­va ereziilor ca­re bântuiau Balcanii în acea perioadã. Patriar­hul Ca­list de Constanti­no­pol l-a numit pe Sf. Teodosie de Tîr­no­vo un adevãrat dar dum­ne­ze­iesc. La Kelifarevo a uce­ni­cit viitorul mitropolit de Kiev și mai apoi al Moscovei – Ciprian, cel care va reforma cãrțile liturgice rusești, înrudit cu Grigore Țamblac. Tot aici s-a format și viitorul patriarh de Tîrnovo – Eftimie. În viața Sf. Teodo­sie, scrisã de Pa­tri­arhul Calist al Constan­ti­nopolului, se spu­ne: „Îndatã ce s-a așezat în locul muntos, nu­mit vulgar Kelifarevo, ves­tea a zburat pes­te tot, mai repede ca pasã­rea, nu numai la bulgari, ci și la sârbi, unguri și ro­mâni…“ Mai înainte de instalarea Mitropo­litului de Vicina la Curtea de Argeș (1359) aflãm numeroși sihaștri în Valahia, care, conform ac­tului sinodal al Patriarhiei de Con­stan­ti­no­pol, urmau sã i se supunã nou­lui mitropolit. Dupã cucerirea de cãtre turci a Tîr­no­vei (1393), centrul isihast de la Ke­­lifarevo fiind distrus, mulți mo­nahi ai vestitei mânãs­tiri vor pri­begi prin Țãrile Ro­mâne, con­tri­bu­ind la înflorirea isihasmului la noi. Ke­lifa­re­vo va fi ridicat din ruine abia în anul 1718. De ­a­tunci da­teazã Bi­se­rica Naș­te­rea Maicii Dom­nului și paraclisele închinate Sf. Ioan de Rila și Sf. Teo­do­sie de Tîr­novo. În anul 1840, arhitectul Ni­colae Ficev își va pune de­finitiv amprenta asu­pra an­sam­blu­lui mâ­nãstiresc de astãzi, deși pe parcurs au mai in­ter­ve­nit alte câteva trans­formãri. Din pãcate, din ve­chea lavrã din sec. 14 nu s-a mai pãs­­trat nimic. La 10 km sud de Tîr­no­vo, la Kelifa­re­vo, mai poți „gusta“ însã dul­cea­ța lãuntricã a Ini­mii isihasmului.

Gheorghiță CIOCIOI

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *