La Cozancea, pe urmele marilor duhovnici

Când am intrat în vorbă cu Părintele Cleopa Străchinaru, stareţul Mânăstirii Cozancea, m-a invitat într-o încăpere unde tocmai pătrundea şi un alt călugăr, cu un covor în spinare. Astfel încât primele fraze pe care ni le-am adresat au fost în timp ce întindeam toţi trei covorul cel proaspăt curăţat. Stareţul, foarte tânăr, de 28 de ani, se aruncă rapid în genunchi, întinzând valurile şi cutele covorului, noi ceilalţi doi ridicând mobila. A fost o primă şi binevenită lecţie: o dată sosit aici, în mânăstire, este de preferat să PARTICIPI şi tu la ceea ce fac monahii. Desigur, fiecare după puterea sa…

O MÂNĂSTIRE “IZOLATĂ BINE”. Părintele stareţ, provenind dintr-un sat apropiat – unde se  cultivă cel mai bun şi frumos usturoi din Moldova – este păstorul celor şase fraţi ai modestei mânăstiri. Într-adevăr, Cozancea, aflată la margine de codru, undeva la vreo 30 de kilometri de oraşul Botoşani, este înconjurată de nesfârşite câmpii. De unde şi dificultatea de a ajunge aici pe drumuri de ţară, nu tocmai prietenoase. “Sunteţi izolaţi rău, în aceste locuri”, i-am spus părintelui stareţ, către finalul întâlnirii noastre. M-a contrazis şăgalnic: “Nu, suntem izolaţi bine”!

Şi câtă dreptate avea! Ce-şi poate dori mai mult un monah decât un astfel de loc? Nu înseamnă că oamenii nu vin, măcar la sărbătorile împărăteşti. Dar au fost vremuri când soseau cu miile, să ia învăţătură şi ajutor duhovnicesc de la părinţii duhovniceşti care s-au nevoit aici. Bunăoară, Părintele Paisie Olaru de la Sihla, apoi de la Sihăstria, s-a nevoit iniţial la Cozancea, vreme de 26 de ani. Ei bine, aceasta este mânăstirea care a prilejuit primii paşi întru Hristos şi pentru Părintele Paisie, şi pentru prietenul său Părintele Cleopa Ilie. Părintele Paisie Olaru era ceva mai în vârstă decât Părintele Cleopa Ilie şi era deja duhovnicul acestei mânăstiri (pe atunci schit). Aici, pe dealurile din apropiere, venea cu stâna de oi Constantin Ilie, viitorul părinte Cleopa de la Sihăstria, alături de cei doi fraţi de sânge ai săi. Erau deosebit de credincioşi cu toţii, se pregăteau să-şi dăruiască viaţa lui Hristos – şi au şi făcut-o –, iar duhovnic le-a fost însuşi Părintele Paisie.

MINUNE CU PĂRINTELE CLEOPA ILIE. Însă cu Părintele Cleopa se mai petrecuse un fapt minunat, tot aici, la Cozancea. Ca în poveştile în care copilului i se promite tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Se născuse firav şi foarte bolnav. În primele luni de la naştere, sfâşiată de durere, mama pruncului Constantin nu ştia ce să mai facă. Copilul nu mânca aproape nimic, plângea tot timpul. Tânăra mamă a fost îndrumată să ceară sfat şi de la marele duhovnic al acelor timpuri, Părintele Conon Gavrilescu (Părintele Cleopa Ilie se născuse în anul 1912; anul acesta a fost sărbătorit centenarul naşterii). Acest Părinte locuia tot aici, la Schitul Cozancea. Despre Părintele Conon – poreclit cu umor de către localnici “Părintele Corn” –, fiind vestit exorcist şi cunoscut pentru puterea tămăduitoare pe care o aveau rugăciunile sale, Părintele Ioanichie Bălan spune că “prin creşterea duhovnicească la epitrahil a sute de mireni, timp de peste 30 de ani, sfinţia sa şi-a adus o însemnată contribuţie misionară la slujirea Bisericii neamului nostru”. Aşa încât, mama lui Constantin, care mai avea şase copii acasă, ajunse şi la Părintele Corn şi i-a spus plângând că se teme pentru viaţa pruncului. Sfatul Părintelui a fost surprinzător: “Dacă îl dai Maicii Domnului, să ştii că trăieşte, iar dacă nu, moare!”. Mama a răspuns afirmativ. A fost îndemnată să intre în biserica Schitului Cozancea, cu un prosop şi o lumânare, şi să stea în faţa icoanei Maicii Domnului, căreia să-i spună (relatează Părintele Ioanichie Bălan): “Maica Domnului, îţi dau copilul acesta ţie, să ai grijă de sufletul şi trupul lui până la moarte…”. Tânăra mamă a primit poruncă să aşeze copilul pe jos în faţa icoanei Maicii Domnului. În urma rugăciunii şi binecuvântării Părintelui Corn, cu ajutorul Maicii Domnului, mama şi pruncul Constantin au fost trimişi acasă. Iar din acel moment copilul a crescut sănătos, în frica de Dumnezeu, călugărindu-se mai târziu la Mânăstirea Sihăstria, cu binecuvântarea Părintelui Paisie Olaru.

UMBRA PĂRINTELUI PAI­SIE LA COZANCEA. Nu vrei să vezi unde a sihăstrit 26 de ani Părintele Paisie? – m-a întrebat Părintele Cleopa cel de astăzi, stareţul de la Cozancea. Ba bine că nu! Am luat-o împreună pe dealul din spatele mânăstirii, în Părintele arătându-mi mica gospodărie monahală, construcţia cea nouă, heleşteul. Sus dealul se afundă deja în pădurea destul de mare din preajma mânăstirii. Pădure de foioase, care miroase îmbătător în aceste zile. Au fost florile de salcâm, urmează cele de tei – este sărbătoarea albinelor, zice părintele. Aflu cu ocazia asta că mânăstirea are şi vreo 200 de stupi, de care se ocupă, prin rotaţie, toţi monahii, inclusiv Părintele Stareţ. Drumul prin pădure devine abrupt. Sus, în prima poiană, la doar câteva sute de metri de mânăstire, aflu că aici se nevoia Părintele Paisie. O fotografie de epocă arată, într-adevăr, acest loc unde exista un mic paraclis, ca o cocioabă. Astăzi în acelaşi loc, la sugestia şi cu binecuvântarea ÎPS Teofan al Moldovei, s-a ridicat o mică biserică. Va fi sfinţită curând în amintirea Părintelui Paisie. Uite, mai în deal este şi un păr altoit de Părintele Paisie, îmi zice stareţul. Va fi un loc de pelerinaj aici, intuim amândoi, poiana este încă împregnată de prezenţa marelui duhovnic.

PUŢINĂ ISTORIE. Istoria Mânăstirii Cozancea începe în secolul 17, când trei pustnici au ridicat o biserică de lemn. Dar probabil că locul fusese binecuvântat de ruga şi nevoinţele multor generaţii de pustnici, cu multe veacuri în urmă. La distanţă de 30 de ani, în anul 1684, paharnicul Constantin Balş va ridica tot o biserică de lemn. Abia în anul 1732 a fost ridicată biserica de zid, ce se păstrează până astăzi, ctitor fiind boierul Vasile Balş. În perioada comunistă, la puţină vreme după decretul ce avea să diminueze dramatic viaţa monahală din România, în anul 1960 schitul a fost închis. Ulterior a fost redeschis în 1983, luând avânt duhovnicesc începând cu 1990. În timp, Mânăstirea Cozancea a păstorit alte câteva schituri: Coşula, Balş, Zosin, Şoldana. Hramul mânăstirii este “Adormirea Maicii Domnului”.

Întâlnirea mea cu Părintele Cleopa Străchinaru de la Cozancea nu a însemnat numai o rememorare a trecutului impregnat de prezenţa acestor mari duhovnici care au poposit şi s-au nevoit aici. Am descoperit un stareţ dintr-o ultimă generaţie, care, chiar dacă este bine izolat, ştie ce înseamnă internetul şi alte ispite ale modernităţii, căci a făcut Facultatea de Teologie la Iaşi. Ca şi-n alte prilejuri, constat o formă de pragmatism ortodox altoit pe vâna vieţii duhovniceşti de cea mai nobilă calitate. Schitul este încă dărăpănat, are nevoie de ajutor, de noi construcţii, de renovări. Îmi povesteşte câteva astfel de izbânzi. Când vorbeşti cu astfel de oameni, ce aleargă cu dexteritate pe sfoara subţire care leagă viaţa modernă de viaţa duhovnicească, ai brusc un sentiment de recunoştinţă. Fără o astfel de vocaţie, nu ar fi existat înfloritoarea viaţă monahală românească de astăzi.

EPILOG… ARHIERESC. Ciu­dat, toată lumea ştie povestea Părintelui Cleopa Ilie, cea a Părintelui Paisie, dar puţini se avântă să viziteze locurile unde au început aceştia: Mânăstirea Cozancea. Locul unde cei doi buni prieteni întru Hristos şi-au făgăduit să nu se mai despartă. Aşa cum relatează Părintele Ioanichie Bălan: cu câteva luni înainte de a se elibera din armată, Părintele Cleopa a venit din nou la Cozancea, unde mai avea şi o rudă de sânge, unchiul său, Părintele Ghenadie, fost cioban la oi. “Nu vrei să vii aici?”, l-a întrebat Părintele Paisie Olaru pe viitorul Părinte Cleopa Ilie. “Nu vreau să te mint, sunt legat sufleteşte de Schitul Sihăstria (Neamţ)”, a zis Constantin. Şi conducându-l pe dealuri, Părintele Paisie şi viitorul Părinte Cleopa şi-au făgăduit să nu stea despărţiţi. În acest fel, Părintele Paisie Olaru a ajuns în Neamţ. Fără a părăsi vreodată cu adevărat Schitul Cozancea. Nu degeaba spunea ÎPS Teofan cu ocazia slujbei ţinute în acest colţ bine izolat de lume: “Ne bucurăm pentru toată bogăţia de binecuvântare cu care ne-a îmbrăcat Dumnezeu”.

 Marius VASILEANU