Mănăstirea Cernica. Suflarea Duhului peste ape
Share
Mănăstirea Cernica, situată la 14 km de Bucureşti, pe DN 3, şi ctitorită la începutul secolului 17, continuă să uimească prin istoria ei minunată şi prin marea ei forţă duhovnicească. Aici a trăit Sfântul Calinic, care avea, între alte daruri, şi pe acela de a citi gândurile celor din preajma sa. Această veche vatră de spiritualitate şi cultură românească este o mândrie naţională şi un loc predilect de pelerinaj spiritual. Pictorul Ion Ţuculescu, scriitorul Gala Galaction, marele teolog Dumitru Stăniloae şi multe alte figuri ilustre, istorice sau duhovniceşti, odihnesc în cimitirul mănăstirii.
Sfintele Moaşte tămăduitoare
Mănăstirea de călugări, ctitorie a vornicului Cernica Izvoranul, zis Ştirbei, e atestată documentar la 1608, prin hrisovul domnesc al lui Radu Vodă Şerban. În acel an, vornicul a refăcut un vechi schit, căruia i-a dat numele său şi l-a înzestrat cu pământuri, păduri şi sate, spre veşnica pomenire a neamului său. Mănăstirea este zidită în mijlocul unui lac înconjurat de păduri, prezentând în orice anotimp aceeaşi fascinaţie, atât pentru ochi, cât şi pentru inimă. După ce a fost părăsită vremelnic din pricina unei epidemii, mănăstirea a fost restaurată în 1842 de către Sf. Calinic (1787-1868), care a fost stareţ al mănăstirii timp de 31 de ani. Moaştele acestuia, făcătoare de minuni, odihnesc într-o raclă din biserica mare a mănăstirii. Multe sunt minunile vrednice de pomenire ale Sfântului Calinic, de la vindecări miraculoase la întoarcerea bărbaţilor acasă, la măritişul fetelor sau la dezbărarea de vicii cumplite. La Cernica, nu există zi în care credincioşi din toată ţara să nu vină să se roage dinaintea Sfintelor Moaşte pentru alinarea necazurilor şi iertarea păcatelor.
De la Gheorghe la Calinic
În anul 1781 vine ca stareţ al mănăstirii părintele arhimandrit Gheorghe, unul dintre ucenicii Sfântului Paisie de la Neamţ. Acesta reface obştea de monahi (care se risipise din pricina războaielor şi a ciumei) şi ridică din ruină biserica. Viaţa monahală de la Cernica primeşte astfel un nou avânt. În locul vechii biserici e construită, la 1815, Biserica Sf. Nicolae din Ostrov, a cărei pictură interioară a fost realizată de zugravul Fotache, unul dintre ultimii meşteri ai picturii medievale. Lăcaşul l-a avut ca stareţ, între 1818 şi 1850, pe cel mai luminos şi reprezentativ om al timpului: Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, ctitor de mănăstiri şi biserici, de spitale, şcoli şi case pentru orfani. În vremea sa au fost ridicate zidurile împrejmuitoare şi Biserica Sf. Gheorghe, clădirea stăreţiei şi aproape toate casele de pe insula care poartă numele aceluiaşi Sfânt Mare Mucenic. Iubitor de cultură, Calinic a pus bazele unei valoroase biblioteci şi a deschis aici o şcoală de pictură bisericească. O instituţie de o reală importanţă a fost Seminarul Monahal, care a funcţionat aici şi a dat oameni de seamă ai Bisericii, printre care şi Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist. Corpul de chilii în care vieţuiesc astăzi călugării este ocrotit de ziduri ca de cetate, cu o arhitectură tipică zonelor de câmpie, adică nu prea înaltă, spre a se putea repara uşor.
Pe lacul Cernica au tăcut broaştele
Ierarhul Calinic a fost trecut în rândul sfinţilor în 1955, în plină prigoană comunistă. Printre cele mai celebre profeţii ale sale se numără prezicerea morţii Mitropolitului Nifon, a izgonirii lui Cuza, a celor două Războaie Mondiale şi chiar a „izbăvirii“ României, ce-ar fi trebuit să înceapă (şi poate a şi început, în adâncuri neştiute de noi) în anul 1996. Vechea chilie în care a trăit e situată în insula Sfântului Gheorghe de pe lacul Cernica şi a devenit cu timpul casă memorială. Acolo se păstrează obiecte care i-au aparţinut marelui stareţ. Un fapt cel puţin curios e acela că în jurul chiliei broaştele nu cântă niciodată. Legenda spune că într-o seară, pe când sfântul era cufundat în rugăciune, liniştea i-a fost tulburată de orăcăitul broaştelor. Atunci el s-a dus pe malul apei şi, delimitând cu privirea o porţiune din lac, atât cât „zgomotul“ să nu ajungă la chilie, a binecuvântat broaştele şi le-a spus: „Duceţi-vă în stânga şi în dreapta, de cântaţi cât vreţi! Dar aici voi să nu-mi mai cântaţi!“. Din acea zi, în zona binecuvântată de Sf. Calinic broaştele au încetat să mai orăcăie.
Mortul neputrezit
Povestesc bătrânii călugări că în vara anului 1854 Sf. Calinic se îndrepta, pe Valea Jiului, către Mănăstirea Lainici. Pe drum s-a întâlnit cu fiii unui om înstărit, care murise în urmă cu 7 ani. Tocmai în acea zi de sâmbătă urmau să-i facă parastasul de pomenire şi Calinic s-a oprit să-şi tragă puţin sufletul alături de ei. Cu ocazia deshumării cadavrului, rudele au constatat că mortul nu putrezise. Toţi au încremenit de spaimă. Ştiind că sfântul are har şi că face minuni, copiii bogătaşului au căzut în genunchi şi l-au rugat să rămână în satul lor până a doua zi. Calinic s-a înduioşat şi a rămas pentru a-i ajuta. Lumea vorbea că răposatul avusese în timpul vieţii puteri necurate şi toate slujbele de dezlegare făcute la căpătâiul lui de arhierei şi preoţi, ca şi toate rugăciunile rudelor, nu avuseseră nici un efect. Sfântul a ţinut slujba liturghiei la biserica din sat şi a mers la mormânt cu o cruce în mână. Mortul, dezgropat între timp, era rezemat în picioare de zidul bisericii. Trupul intact era îmbrăcat în haine lungi de mătase. După ce şi-a terminat slujba, sfântul a început să citească rugăciunile de iertare a păcatelor şi dezlegare de blesteme. Toţi cei prezenţi au plâns, înălţând slavă lui Dumnezeu, în timp ce trupul răposatului se transforma sub ochii lor în pulbere, începând de la tălpi. La sfârşitul rugăciunilor, din cadavru nu mai rămăsese decât o grămăjoară de ţărână amestecată cu oase. Blestemul fusese stins.
„În numele Domnului Hristos, ridică-te!“
Biserica Sf. Nicolae din aşezământul Cernicăi are o icoană făcătoare de minuni, dar nu se ştie cu precizie care dintre cele 7 icoane prezente în interior este aceea. Se bănuieşte doar că ar fi cea mai veche dintre ele. Icoana îl înfăţişează pe Sf. Nicolae. Legenda spune că acesta a coborât într-o noapte în visul Sfântului Calinic şi l-ar fi anunţat că stareţul Nicandru a murit. La vremea aceea călugării au notat data respectivă în scriptele bisericii şi trista veste s-a confirmat mai târziu. Spre sfârşitul vieţii, în cadrul unei slujbe de exorcizare săvârşite în paraclisul Episcopiei Râmnicului, Sf. Calinic a reuşit să aducă în fire o femeie care ţipa, făcea spume la gură şi-şi rupea hainele de pe ea. Bunul părinte şi-a aşezat mâinile pe capul ei şi a binecuvântat-o, rostind: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, ridică-te!“. Femeia s-a liniştit într-o clipă, apoi s-a închinat la sfintele icoane, mulţumind lui Dumnezeu. După puţin timp, un meşteşugar din partea locului, pe nume Costache, a venit cu fiul său epileptic la Sf. Calinic. Acesta i-a spus: „Du-te acasă şi te roagă la Maica Domnului“. Când a ajuns în ograda lui, bărbatul a rămas uimit văzând cum fiul lui se îndreaptă către icoana Preasfintei Fecioare şi îngenunchează. dinaintea ei! După ce s-a rugat, copilul s-a ridicat în picioare şi, cu o privire senină, i-a spus: „Tată, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, sunt sănătos-tun“.
Icoana prevestitoare
Iată, în final, mărturia unei tinere care a vizitat recent Mănăstirea Cernica: „Am intrat înăuntru când abia începuse slujba. Emoţionată, am trecut pe la racla Sfântului Calinic şi după aceea pe la icoane. Ajunsă în faţa Sf. Altar, la icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, am atins icoana, după care, ridicând privirea, am rămas uimită: Mântuitorul era cu gura întredeschisă! Faţa Îi era într-o continuă mişcare. Întotdeauna admirasem acea icoană şi ştiam că Iisus era pictat cu gura închisă. Atunci mi-am zis în gând: Doamne, ce vrei să-mi spui? Atunci Mântuitorul a deschis şi închis gura de două ori! Am ieşit tulburată din biserică. Credeam că am înnebunit, că am probleme cu vederea, nici eu nu mai ştiam… M-am frământat ore întregi, neştiind ce să fac. Însă, când am ajuns acasă, în Bucureşti, am aflat cu stupoare că apartamentul meu fusese spart. Hoţii mi-au furat nişte bani care nu erau ai mei, ci ai unui prieten. Acesta îi lăsase la mine pentru că urma să demarăm împreună o afacere. Eram disperată. Am fost nevoită să-i restitui omului banii, lucru care m-a obligat la economii drastice timp de mai multe luni. Întrebările privitoare la întâmplarea petrecută la Cernica, cu puţin înainte de furtul banilor, mă chinuiau încă, aşa că m-am dus din nou acolo. Am întâlnit un preot bătrân, căruia i-am povestit viziunea din biserică. Acesta mi-a spus, cu o voce venită parcă din cer: N-a fost o vedenie. Mai bine aminteşte-ţi dacă mimica feţei din icoană era tristă. I-am spus că da. Preotul mi-a pus mâna pe frunte: Copilă, nu cumva ai avut de atunci un necaz, o pierdere mare de bani? Apoi a dispărut ca şi când n-ar fi fost. Habar n-am cine era, dar m-a făcut să înţeleg ce voise să-mi spună, de fapt, acea sfântă icoană…“