Mănăstirea Dervent, un sanatoriu al duhului
Share

Unul dintre cele mai importante lăcaşuri ortodoxe de rugăciune ale creştinismului românesc este Mănăstirea Dervent, din judeţul Constanţa. Loc binecuvântat de Dumnezeu, acest altar creştin s-a înălţat în dreptul Călăraşiului, peste Dunăre, la o aruncătură de băţ de celebra cetate Vicina, sau cum este cunoscută în zonă, Păcuiul lui Soare. Pe aceste meleaguri, sfinţite de însăşi călcătura primului apostol al Domnului, Sfântul Andrei, puterea tămăduitoare şi forţa pe care o degajă crucile răsărite pe locul martirajului unor ucenici ai apostolului au făcut din Dervent una dintre cele mai căutate mănăstiri de la noi. Darurile cu care a încununat-o Dumnezeu se revarsă cu generozitate asupra celor care îi trec pragul, aducând lumină, dragoste şi tămăduire în trupuri şi suflete.
Începuturile istorice ale mănăstirii îşi au obârşia în propovăduirea Adevărului Evangheliei lui Hristos în ţinuturile „lupilor de la Istru“ de către Andrei, pescarul din Betsaida Galileei, „cel dintâi chemat“ la ucenicie de Domnul. „Crucile de leac“, cum au intrat în conştiinţa credincioşilor relicvele făcătoare de minuni de la Dervent, „crescute din pământ“, cum cred oamenii locului, pot fi considerate adevărate altare. La fel şi izvorul cu apă tămăduitoare, despre care tradiţia spune că ar fi ţâşnit pe locul în care însuşi Apostolul ar fi dat cu toiagul. Alături de aceste nepreţuite daruri, mai târziu s-au adăugat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului (donată de o familie din Cadrilater), care cândva a vorbit şi în preajma căreia mulţi s-au lecuit de boli şi duhuri necurate, precum şi cele patru hramuri ale mănăstirii: „Izvorul Tămădurii“, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, „Înălţarea Sfintei Cruci“ şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva“.
Sfinţenia acestui loc este întregită de harul cu care preoţii se apleacă asupra sufletelor împovărate ce se destănuie aici, de dragostea şi bucuria cu care fiecare pelerin este primit pe această poartă a împăcării cu Dumnezeu şi a regăsirii de sine. Nu întâmplător, pe cerul Derventului s-a arătat semnul crucii, care l-a ajutat pe împăratul Constantin cel Mare al Bizanţului să biruie armatele lui Maxenţiu, cum „consemnează“ memoria colectivă.
Când orbii încep să vadă
Minunile săvârşite la Dervent datează de la începuturile mănăstirii. „Vin“ din timp, până la noi, adâncindu-ne credinţa în puterea lui Dumnezeu. Aici s-au vindecat bolnavii care s-au rugat cu credinţă la cruci. Mulţi dintre ei au plecat acasă „pe picioare“, lăsându-şi cârjele, drept mărturie a tămădurii. Slujbele speciale şi molitfele Sfântului Vasile cel Mare, săvârşite cu har de către preoţii mănăstirii, alungă duhurile necurate din trupurile şi sufletele posedate. Nimic nu este mai convingător cu privire la forţa acestui loc, decât oamenii însănătoşiţi care revin şi mereu revin la Dervent. În această mănăstire nu-şi găsesc lecuire numai oamenii, ci şi animalele care consumă grăunţele sfinţite prin atingerea de crucea din afara bisericii. Oameni cu aplecare spre asemenea adevăruri au avut grijă să consemneze faptele, multe din ele ajungând până la noi. Iar apa din „Izvorul Sfântului Andrei“ a făcut mulţi orbi să vadă.
Minunile săvârşite la Dervent au atras furia comuniştilor. În 1959, mănăstirea a fost transformată într-o fermă a IAS-ului Ostrov. Părintele Elefterie, ctitorul şi stareţul aşezământului, a fost izgonit, iar locul – venerat pentru forţa sa şi de musulmani- a fost îngropat în uitare. Abia în 1990, după trei decenii de surghiun, bătrânul ieromonah s-a reîntors la Dervent, reînnodând firul trăirii spirituale, atât de brutal întrerupt, după care, încheindu-şi misiunea primită de la Dumnezeu, s-a săvârşit din această lume. Trupul său se află înmormântat lângă una din crucile făcătoare de minuni, adăugându-se ţărânii sfinţite de sângele martirilor din primul secol creştin, sporind prin sfinţenia sa marea sfinţenie a locului.
O taină, o încercare de suflet şi o mărturisire
Bolile reumatice, schizofrenia, cancerul, toate celelalte boli care ne macină zilnic în acest târziu de lume, ca şi posedările diavolului, sunt lecuite la Dervent, pe măsura credinţei fiecăruia dintre cei ajunşi la acest liman. Ele dovedesc încă o dată că deasupra acestui loc Dumnezeu Şi-a întins mantia Sa protectoare.
Începând din anul 1993, aşezământul monahal, răsărit ca prin farmec din uitarea în care fusese îngropat, s-a îmbrăcat în mod miraculos în straie noi, prin strădania obştii păstorite de fostul stareţ Gheorghe Avram şi a miilor de credincioşi care i-au trecut pragul. Astăzi, zestrea mănăstirii s-a îmbogăţit semnificativ. Prin râvna părintelui Andrei, actualul stareţ, Mănăstirea Dervent a devenit un punct nodal pe harta Dobrogei sfinte. Prin trudă, dragoste de Dumnezeu şi, de ce nu, prin talent managerial, părintele Andrei a pus într-o nouă lumină tezaurul spiritual creştin de la Dervent, înscriind mănăstirea în circuitul marilor pelerinaje de la noi. Şi nu numai atât. Derventul a devenit un centru păstrător de tradiţii şi promotor al unor manifestări spirituale ce dau greutatea firească unui spaţiu creştin în care a binevoit unul dintre cei mai importanţi apostoli ai Domnului. Nu este deci de mirare că fiecare dintre cei care ajung aici simt o chemare lăuntrică, inconfundabilă, de a reveni.