Marele Preslav

Ortodoxia românească, cultura noastră în ansamblul ei, avea să sufere în sec. al 10-lea o “scurtcircuitare” ce o va afecta pe termen lung. Binecuvântare ori blestem? Imposibilitatea de a ne apăra ori, pur şi simplu, “mersul istoriei”? Întrebări la care cu greu se poate răspunde astăzi. “Vinovatul”? Cetatea Marelui Preslav, ce ne-a stat în “coastă” cu mai bine de un mileniu în urmă.

Drumul icoanei
În Deliormanul sud-dunărean ghioceii au răsărit de aproape o lună de zile. Pe drumul Razgradului, turcoaice în şalvari, cu copii de mână, se bucură de primăvara timpurie. Sate de musulmani şi sate de creştini, trăind patriarhal, într-un spaţiu răscolit de istorie, se succed o bună bucată de drum. Începând cu anul 1402, Razgradul şi împrejurimile sale vor fi colonizate de către puterea otomană cu o densă populaţie musulmană. Sate întregi de creştini se vor strămuta, pe parcursul a 3-4 secole, în nordul Dunării. Din aceste părţi a pornit spre Bucureşti icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Biserica Olari. Privindu-i măreaţia, nu ai putea crede că e vorba de o simplă icoană a unei biserici de ţară. Poate că icoana Maicii Domnului s-a aflat o vreme în custodia vreunei parohiii din regiunea Razgradului, avându-şi originea, cel mai probabil, în chiar Marele Preslav, oraş aflat nu departe, cucerit de către turci în 1388 şi numit de ei mai apoi Eski Stambolciuk.

Şumen
Drumul către Preslav nu poate ocoli Şumenul, oraşul cu cea mai mare moschee din Balcani. Un călător arab aminteşte cetatea încă din veacul al 12-lea. Desigur, nu moscheea Tombul îl va impresiona pe pelerinul ortodox în drumul lui către Preslav, însă un popas aici îl va ajuta să înţeleagă mai bine cum poate re­naşte un oraş creştin după secole de stăpânire musulmană. Bisericile cu bună rânduială şi arhitectura “civilă” de invidiat te obligă să visezi la un Bucureşti “tocmit” după canoane brâncoveneşti. Singurul lucru neobişnuit pentru un român ajuns la Şumen este mulţimea de afişe cu anunţuri de parastase şi cununii, ce împânzesc oraşul de la un capăt la celălalt…

Preslav
De la Şumen până la Preslav mai sunt aproape 20 de km. Oraşul, cu cei 10000 mii de locuitori ai săi, nu pare “mai cu moţ” decât Videle ori Titu de la noi. Din centru până la locul strălucitoarei cetăţi de odinioară:fix 2 km.. Între 893-969, pe când Berlinul nu exista, Madridul era doar un sat, iar Parisul încă nu se formase, Marele Preslav influenţa o însemnată parte a Europei, fiind una dintre cele mai strălucitoare capitale ale continentului. După ce vor distruge sistematic structurile creştinismului sud-dunărean protobulgarii turcici, odată creştinaţi şi slavizaţi, se vor angaja, susţinuţi de Bizanţ, într-o fecundă campanie de creştinare a popoarelor slave. Această „spălare a păcatelor”, plină de zel, nu avea cum să nu influenţeze structurile ecleziastice nord-dunărene, slăbite mult în urma interminabilelor migraţii. De altfel, daco-romanitatea se afla înconjurată până la venirea ungurilor de o imensă mare slavă, întinsă din sud şi răsărit până în Moravia, unde activau ucenicii Sf. Chiril şi Metodie. Liturghia slavă la cucerirea cnezatelor româneşti ardelene de către maghiari, avea deja o îndelungă tradiţie. Noii stăpâni nu ar fi putut fi de acord cu introducerea ei, cu siguranţă, după această dată.

Cetatea
Zăbovim câteva ceasuri bune la Preslav. Munţii din zare par un al doilea zid de apărare a întinsei cetăţi. Păşim pe străzi înguste, spre locul palatelor ţarului Simeon, cel ce s-a călugărit mai apoi, renunţând la slava lumii acesteia. Trecem pe lângă la paraclisul ţarului şi reşedinţa patriarhului. Pornim apoi tăcuţi mai departe. Biserica de Aur – înălţată în anul 908, având peste 100 de metri lungime, cu o imensă cupolă de aur, şi îmbrăcată la interior cu mozaicuri fine aurite, atrăgea la slujbele ei învăţaţi de seamă ori simpli ţărani. Pe acest loc, ucenicii Sf. Chiril au creat alfabetul chirilic, numindu-l astfel în cinstea învăţătorului lor. Tot aici, limba Bisericii s-a transformat în limbă literară. Episcopul Constantin de Preslav, presviterul Grigorie, Cernorizeţ Hrabăr şi Ioan Exarhul sunt doar câteva dintre elitele intelectuale ale Preslavului ale căror opere s-au constituit mai târziu într-un inestimabil tezaur literar-religios, fiind transcrise de sîrbi, ruşi şi români timp de secole. Oraşul, înconjurat cu două rânduri de ziduri – păstrate până în zilele noastre – era plin de fast. Ioan Exarhul, în Hexaimeronul său, privindu-l prin ochii unui străin sosit de departe, aproape că nu-şi mai găseşte cuvintele în faţa măreţelor lui palatele şi biserici. Rodnica cetate va fi cucerită de Rusia Kieveană (969-971), fiind luată apoi în stăpânire de către bizantini – ce o vor numi Ioanopolis – până în 1186, când vlahi şi slavii sudici o recuceresc. Biserica nouă din incinta cetăţii am aflat-o deschisă. Muzeul, despre care auzisem atâtea cuvinte frumoase, nu am reuşit să-l vizităm însă. Ne-am despărţit de Preslav cu gândul că acest oraş, extraordinar de bine organizat acum 1100 de ani, a marcat destinul neamului românesc timp de secole.

Gheorghiţă CIOCIOI