Mergem la Prislop!

Unul dintre cele mai importante lăcaşuri sfinte ale Transilvaniei, Mănăstirea Prislop are porţile deschise către izvorul său tămăduitor.

În apropiere de Haţeg, într-un peisaj mirific, se află Mănăstirea Prislop, despre care mulţi spun cu mâna pe inimă că este un colţ de rai. Măcar o dată în viaţă trebuie să ajungi aici, mai ales dacă sufletul ţi-e apăsat de prea multe griji.

Drept dovadă stau mărturiile credincioşilor, care-şi alină neliniştile în aceste locuri. Pentru a-şi recăpăta liniştea, este de ajuns să bea din apa izorului tămăduitor aflat în curtea mănăstirii, să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la mormântul părintelui Arsenie Boca sau în peştera Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop.

O mănăstire cu istorie bogată

 

Existenţa acestui loc sfânt se datorează Părintelui Nicodim, canonizat, care a ridicat mănăstirea în secolul al XIV-lea. Două secole mai târziu, biserica mănăstirii a fost reconstruită de cel de-al doilea ctitor, Domniţa Zamfira, fiica unui domnitor muntean.

De numele ei se leagă recunoaşterea calităţilor tămăduitoare ale izvorului din curtea mănăstirii şi aducerea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Mănăstirea n-a fost lipsită de încercări.

Cele două odoare sfinte ale sale au fost martore şi au supravieţuit incendierii din timpul ocupaţiei austro-ungare, ordonate de generalul Bukow, urmată de alungarea călugărilor ortodocşi şi de impunerea cultului greco-catolic. Abia în anul 1948, mănăstirea a redevenit ortodoxă.

A fost reconstruită şi pictată de cel de-al treilea ei ctitor, Părintele Arsenie Boca, recunoscut pentru icoanele sale luminoase şi înălţătoare.

Prima minune a izvorului tămăduitor

În ciuda istoriei zbuciumate a locului, izvorul tămăduitor şi icoana Maicii Domnului au rămas un liman al speranţei la Mănăstirea Prislop. Una dintre primele minuni ale izvorului i s-a întâmplat domniţei Zamfira.

Când tatăl ei, Moise Basarab, domn al Ţării Româneşti, a trecut la cele veşnice, ea s-a refugiat în Transilvania, la Mănăstirea Prislop. Acolo, domniţa a ajuns extrem de bolnavă. Zamfira şi-a pus toată speranţa în izvor, a băut din apa lui şi peste puţin timp şi-a recăpătat puterile.

Izvorul, înconjurat de minuni

 

Izvorul tămăduitor parcă a sfinţit locul. Datorită lui, domniţa Zamfira a adus la mănăstire o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, drept mulţumire pentru vindecare. Apoi, în mod inexplicabil, au început să se întâmple minuni şi la mormintele celor doi sfinţi care au trăit aici. Unul dintre ei este Sfântul Ioan Sihastrul.

El şi-a construit o chilie din piatră în apropierea izvorului, cunoscută astăzi drept Peştera Sfântului Ioan de la Prislop. În această peşteră, el s-a nevoit pentru Domnul până la sfârşitul vieţii. Considerat de mulţi un sfânt, dar necanonizat, Părintele Arsenie Boca îşi doarme şi el somnul de veci în curtea mănăstirii. Ambele locuri sunt vizitate de nenumăraţi pelerini datorită minunilor săvârşite.

 

Credinţa îţi dă putere

 

Pentru a ajunge la mormântul părintelui Arsenie Boca şi la peştera Sfântului Ioan de la Prislop, aflate în vecinătatea izvorului tămăduitor, trebuie să urci o pantă. Deşi cei mai mulţi dintre credincioşii care se îndreaptă spre aceste locuri sunt bolnavi, reuşesc să urce. Se spune că aceia care au credinţă puternică în Domnul nu resimt deloc greutatea urcuşului. Ei povestesc că au o senzaţie stranie de plutire pe parcursul drumului.

 

Parintele Pantelimon de la Ghighiu povestind despre Parintele Arsenie Boca – cuvinte si pilde de trezire duhovniceasca:

– Va amintiti vreun sfat pe care-l dadea mai des?

– Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: “Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii“. De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: “Acestia ma vad pentru ultima oara“. Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori.

– L-ati vazut vreodata nervos pe parintele Arsenie?

– Nu. Avea o seninatate de mare rugator. Dar cand se supara, se incrunta putin, fara sa i se intunece chipul. Iar daca erai vinovat, te privea de simteai ca nu-i poti ascunde nimic.

– Era vorba numai de autoritate sau si de dragoste?

– Dragostea la el o simteai daca-l cunosteai, cum am spus. Era ca acei tarani care-si saruta fiii doar in somn. Cand greseai, nu te certa, nu ridica glasul, dar te privea intr-un anume fel. Cum si atunci cand meritai laudat, nu iti cauta in coarne, ci te privea si stiai ca meriti sa fii laudat.

– L-ati vazut vreodata plangand?

– Da. Plangea cand se ruga. L-am surprins odata la chilie, cu lacrimi pe obraji. Pe urma si in altar l-am vazut lacrimand, cand slujea. Plangea pentru pacatele oamenilor. Ii era necaz ca oamenii nu vor sa se indrepte si se duc astfel de la Fata lui Dumnezeu.

– Parintele e considerat un sfant, mai ales de catre ardeleni. De ce exista in Ardeal un cult pentru parintele Arsenie?

– Pentru faptele lui bune. El era exact dupa cuvantul lui Dumnezeu. A scos poporul din intuneric. L-a invatat cum sa traiasca dupa cuvantul Domnului. Poporul a simtit dragostea lui. Pentru ca a fost samanta buna, samanta semanata de Parintele rodeste si astazi.

– Cum vorbea Parintele: direct sau in pilde?

– Pacatele le spunea pe fata, de cele mai multe ori public, dar tainele le spunea in pilde. Avea obiceiul de a spune verde in fata pacatele unora, pentru a-i invata si pe altii. Dupa Liturghie, se adunau multi in curtea manastirii, parintele trecea si se oprea la fiecare.

O femeie i-a spus: “Parinte, nu-mi merge bine deloc“. Iar el: “Stiu, dar stii si tu de ce, aminteste-ti de cei pe care i-ai ucis” – caci femeia facuse avort. Alta data, un baiat si o fata au venit la el si i-au cerut binecuvantare sa se casatoreasca, iar parintele le-a spus sa nu se cunune, fiindca sunt frati si mult vor patimi daca fac pacatul acesta. Ei nu l-au crezut si s-au cununat, au facut trei copii, unul surdo-mut si doi indraciti.

– V-ati spovedit la sfintia sa. Cum era ca duhovnic: dur sau ingaduitor?

– Era mult rabdator. Nu spovedea pe oricine si nu dadea canoane. Caci stia ca poti sa faci formal canonul si sa fii tot cu gandul la pacat. Si ca, daca nu-ti da canon, dar tu te caiesti cu adevarat, vei fi mai ravnitor la rugaciune si te vei infrana mai bine de la pacat.

– Nu erau si oameni care se indoiau de Parintele?

– Ei, ba da. Mereu sunt si din acestia. Odata, un taran i-a injurat pe cei care se duceau la Parintele Arsenie si pe loc i s-a strambat gura. N-a mai putut s-o deschida, nici sa bea apa. L-au dus oamenii la manastire si Parintele s-a apropiat de caruta in care se gasea amaratul si l-a intrebat: “Ce ti-a facut, bade, Arsenie? Ia deschide gura si graieste!“. Si pe loc omul a putut deschide gura sa vorbeasca, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa planga si sa se caiasca pentru ce spusese.

O minune a Parintelui Arsenie, dupa moarte

– Cat ati stat langa Parintele Arsenie?

– Destul de putin, cam un an, ca apoi l-au arestat. Mai tarziu ne-au arestat si pe noi, pe mine si pe inca cinci calugari, ca nu voiam sa plecam din manastire si eram considerati “agitatori mistici”. – Stiti cum a fost arestat Parintele Arsenie?

– Au venit intr-o zi cinci securisti si un procuror. Dar Parintele stia dinainte ca vor veni sa-l ridice, ca asta era darul sau. Si cand au ajuns acolo, i-a intampinat Parintele Arsenie: “Mai, stiu de ce ati venit, dar duceti-va acasa, ca daca vede lumea ca ma luati, o sa va alunge cu pietre. Vin singur maine dimineata la voi“. Astia n-au mai zis nimic, au plecat cu privirile in pamant.

– Le era frica de el?

– Poate ca nu. Dar se temeau de revolta oamenilor, ca era mai la inceputul terorii, prin ’48, cand inca nu se stia cum reactioneaza lumea si se auzea deja despre partizanii din munti. Iar Parintele era in legatura cu partizanii, pe care ii ajuta si-i spovedea. Poate si de partizani s-au temut securistii.

– V-ati revazut mai tarziu cu Parintele Arsenie?

– Da, mereu, pana la sfarsit. Dupa ce a iesit din inchisoare, Parintele a fost luat sub protectie de Patriarhul Justinian… Picta la Schitul Maicilor si acolo l-am revazut pentru prima oara dupa inchisoare. Si, vorbind odata cu sfintia sa, mi-a spus pe nepusa masa: “Sa te duci acasa, la Fagaras, si sa ma vorbesti de rau. Daca nu ma vorbesti de rau, la mine nu mai ai ce cauta!“. Eu l-am intrebat ce sa spun. Si el: “Lasa, ca te taie pe tine capul“. Adica, voia sa spuna ca de rau stim sa vorbim toti. N-am zis nimic, dar n-am facut asa.

– Si ce-a spus data urmatoare cand v-ati vazut? – Picta, si cand am deschis usa mi-a zis: “Ti-am spus sa nu mai vii la mine daca nu ma vorbesti de rau“. La care i-am raspuns: “Pai, daca te vorbeam de rau, Parinte, nu ma mai vedeai“. “De ce?” “Imi spargeau capul oamenii“. Si a ras.

– De ce v-a pus la incercarea asta?

– Cred ca din doua motive: sa vada ce simte poporul, daca il apara, daca ii spune ca e vorbit de rau… Si apoi, sa vada daca mai judec corect dupa inchisoare.

– Ati trait vreo fapta minunata ca urmare a puterii duhovnicesti a Parintelui?

– Sunt mai multe, dar nu le pot povesti, pentru ca lumea nu le-ar intelege. Mi-a zis o data: “Veniti la mine, va dau sfat, dar voi asteptati si minuni. Sa stiti ca mai mult o sa va ajut dupa ce voi pleca la Domnul, decat acum”. Si a avut dreptate. Eu i-am simtit mereu ajutorul dupa ce a murit. Si am trait o minune, acum trei ani. M-am dus la parastasul care i se face Parintelui anual la manastirea Prislop. Nu mai fusesem, si am zis sa merg sa slujesc pana nu mor. A fost foarte frumos. Pe la ora patru dupa masa, am plecat indarat spre Bucuresti, cu cineva cu o masina. Numai eu si soferul. Dar tot drumul am simtit ca in masina mai era cineva langa noi, pe bancheta din spate. Si, va spun adevarat, masina n-a venit pe pamant pana aici, la Barcanesti.

– Cum adica? – Plutea… Am ajuns in trei ore, desi la dus am mers opt ore. Pe drum am intalnit stopuri, accidente, dar nu ne-am oprit, pe toate le-am depasit, parca prin aer. Ma uitam la omul care conducea si ma intrebam de ce trece pe rosu, doarme? El nu spunea nimic, nu spuneam nici eu. Parca ne temeam sa vorbim. Cand am ajuns aproape de manastire, aici, masina a inceput sa se auda cum merge pe pamant. Si a zis soferul: “Masina noastra merge pe pamant“. L-am intrebat: “Ce-ai simtit, omule?“. Si el: “Am simtit pe cineva in spate si altceva nimic. Eu n-am condus pana aici, stiu ca masina a mers singura“. Si-am auzit atunci o voce in spate: “Pana aici am venit cu voi“. Cand m-am intors, nu era nimeni.

– Ati mai povestit intamplarea aceasta cuiva?

– Nu, ca oamenii de azi nu mai cred. – Ce invatatura mai de pret v-a ramas de la Parintele Arsenie?

– Sa fim pregatiti de moarte, prin felul in care traim, ca sa dam bun raspuns la judecata de apoi. Si prin curajul marturisirii, sa spunem adevarul cu orice risc. L-am ascultat, drept pentru care am fost inchis.

– Erati pregatit de moarte?

– Da. Si acum sunt”.

 

Mănăstirea propriu-zisă, veche de 500 de ani, adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Întrebând-o pe măicuţa care avea rolul de ghid, unde este aceasta icoană, am primit următorul răspuns: în sufletele voastre. Maica Domnului este prezentă oriunde şi ne putem ruga la ea oricând. Pe lângă aceasta mai sunt prezente şi icoanele pictate de părintele Arsenie Boca, de numele căruia se leagă renaşterea acestei mănăstiri vitregite de soartă, icoane care sunt diferite de toate picturile bisericeşti deoarece sunt foarte luminoase. Culorile folosite sunt extrem de deschise şi induc o stare de înălţare către cer. Din păcate nu am reuşit să le imortalizez deoarece fotografiatul este interzis în interiorul mănăstirii, dar din fericire le-am păstrat în suflet.

De la mănăstire porneşte către deal un drum care duce la cimitir, un cimitir aparte deoarece este extrem de curat, de luminos, un cimitir care nu îţi dă fiori ci, în mod surprinzător, o stare de linişte şi, poate , de înţelegere a faptului că suntem trecători cu toţii pe acest pământ. Aici sunt îngropate măicuţele dar şi părintele Arsenie Boca.

 

La mormântul acestuia vin zilnic foarte mulţi pelerini pentru că părintele a făcut multe minuni în timpul vieţii, dar şi mai multe după trecerea lui la cele veşnice. Părintele Arsenie avea darul de a citi trecutul, prezentul şi viitorul oamenilor, dar şi de a vindeca prin puterea lui Dumnezeu. Sunt mulţi oameni cu boli grave care au fost vindecaţi de părintele Arsenie atunci când trăia, însă şi după moartea acestuia atingerea crucii de la mormântul său şi credinţa în puterile părintelui continuă să facă minuni.

De la cimitir poteca se continuă către o peşteră săpată în stâncă de un călugăr, peşteră în care se refugia şi părintele Arsenie, uneori chiar si pentru câteva săptămâni, fără hrană, purtând cu el numai Biblia. Urcând către cimitir oboseala îşi spune cuvântul, dar după un popas la mormântul părintelui Arsenie, aceasta dispare ca prin minune şi drumul anevoiois  către peşteră pare un joc de copil.

Este greu de descris in cuvinte ceea ce am simtit cand am trecut pragul manastirii Prislop. Un colt de rai in aceasta lume.
Azi se implineste 1 an de cand am fost la mormantul Parintelui Arsenie Boca sa ma rog cu sotul meu pentru ca Bunul Dumnezeu sa ne trimita si noua un pui de om, o farama de viata. Parintele de la manastire ne-a spus sa citim in fiecare zi 40 de zile Acatistul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril si sa tinem post. Apoi ne-am amintit ca Parintele Arsenie mereu spunea fara impartasanie si spovedanie nu se poate nimic. Ne-am intors acasa, am mers la spovedanie si impartasanie si am inceput sa citim Acatistul si sa tinem post. Nu au trecut cele 40 de zile si pe 10 august am aflat ca vom avea un bebe. A fost cea mai mare bucurie.
Inainte sa iesim din Biserica parintele a iesit dupa noi si ne-a spus: “Si la anul sa veniti cu un puiut in brate!”
Peste 2 sapamani voi merge la Prislop la Parintele cu un puiut in brate si nu pot descrie fericirea pe care o simt si lacrimile de fericire care imi curg de cate ori vorbesc despre acest lucru.

Am fost acolo Duminica trecuta acolo si nu mai isi au rost cuvintele…..saptamana viitoare mergem iar si parca abia astept sa ajung pentru ca am simtit ca acolo D-zeu este mai prezent,mai aproape de pamant ca oriunde si har Domnului,am umblat prin multe manastiri!
La mormant simti parca o mana care se aseaza deasupra capului tau si te binecuvinteaza…..nu mai au rost cuvintele,mergeti neaparat acolo!

Am avut bucuria ca pe 8 iulie sa ajungem la mormantul acestui mare parinte ,dupa ce cu o zi inante am fost la izvorul sfintiei sale de Sf.Manastire Brancoveanu.Am urcat dealul spre cimitir cu emotii foarte puternice ,dar dupa rugaciunea spusa si atingerea de sfanta cruce ce il strajuieste am urcat la pestera ca un fulg.Multumesc Bunului D-zeu ca am avut fericirea sa aprind o luminita la capataiul marelui Parinte Arsenie Boca.dumnezeu sa-l odihneasca in pace si pe noi sa ne ajute asa cum spunea sfintia -sa mai mutl de acolo de sus decat de pe pamant.

Am fost la Prislop si am sa mai merg de cate ori voi putea pentru a ii multumi lui Dumnezeu si Parintelui Arsenie pentru minunea din viata mea….copilul meu.
Poate ca nu sunt cele mai calde maicute acolo, dar pentru ce mergem de fapt? pentru iarba, maicute, brazi, flori, paza si poze?
Cred ca este firesc sa nu calcam iarba cand exista poteci, sa nu rupem brazii si florile, si sa plecam cu “suveniruri” in suflet si in gand nu in palma.
Daca totusi vrei sa incerci sa pleci cu un fir de iarba din aceasta manastire fara sa ceri voie, incearca, dar nu as vrea apoi sa fiu in pielea ta.
Eu am cerut voie sa iau un fir de iarba sa ii pastrez pentru fiul meu, am fost frumos refuzata si am primit o sticluta in schimb cu ulei de la candela Parintelui.
Acest loc aproape de Dumnezeu exista pentru iertare, rugaciune si ganduri bune, iar pentru mine este un loc unde se infaptuiesc minuni.