LOADING

Type to search

«Metania» ţuicii

Pelerinaje

«Metania» ţuicii

Share

Eram, în vara anului 1988, cu părintele Galeriu şi cu Sorin Dumitrescu într‑un circuit pe la mânăstirile din Moldova. Se circula greu prin România acelor ani. Drumuri prăpădite (nu ca azi!), benzină pe spongi, locuri unde să te opreşti şi să mânânci ceva – ioc, supravegherea evidentă a poliţiei politice care avea şi prin mânăstiri „urechile“ sale…

Cu toate greutăţile, am ajuns cu mica noastră ceată de închinători (din care mai făceau parte Doina Dumitrescu şi Rodion Galeriu) tocmai la Putna. Stareţ pe atunci era vrednicul de pomenire Iachint Unciuleac, cel care trebuia să reziste eroic asalturilor neîntrerupte – mai ales pe timpul verii – a hoardelor de activişti şi securişti care veneau în excursie la „ctitoria marelui Ştefan“. De altfel, propaganda comunistă exploata la maximum şi cu mârşăvie calităţile militare şi politice ale domnitorului moldav, făcând din el un precursor al marelui pitic din Scorniceşti… Doamne, dar ce diferenţă între cei doi! Exact, literal, concret: ca de la Cer la pământ, sau poate chiar ca de la Rai la iad! În fine…

Ajungând pe seară, osteniţi, am fost puşi la masa lungă din trapeza mare, din palat, laolaltă cu un grup de astfel de tovarăşi, picaţi de la judeţeana din Suceava. O femeie grasă, propagandista, care părea „sufletul“ grupului, câţiva limbrici patrioţi, cu funcţii mai mărunte în „aparat“ şi multă ţuică. Tare, ca în Bucovina. Ei, într‑un capăt de masă; noi, în celălalt. Se constituiseră, la perfecţie, extremele. Părintele stareţ, jenat, nu prea mai ştia cum să lege conversaţia. Noroc că „răzbunarea“ a venit din partea părintelui Chiril – figură mare, fost ghid – care servea şi el la această agapă, deloc frăţească. Monahul nostru deprinsese o tehnică uluitoare: aceea de a turna dintr‑un foc ţuica în pahăruţ, cu vârf (concret, băutura era turnată cu „ţugui“, învârfuit). Nu puteai duce paharul la gură fără să‑l verşi, şi în aceste condiţii singura soluţie era să faci o plecăciune, o „metanie“ şi, cu botul pe masă, să sorbi cu buzele, din pahar, cele câteva grame în plus, care creau probleme de „transport“. Ce arătări nevolnice par oamenii care sorb, cu zgomote şi grohăituri, tăria de pe masă…! Ce amuzament, în spatele lor, pe părintele Chiril. Cu o mimică de râsu‑plânsu, arăta spre ei, parcă spunând: „Ăştia sunt, domnule, ce poţi să le faci…“ Râdea tăcut şi umplea paharele, mereu, la fel, fără ca cei de la masă să apuce să termine, vreunul măcar, de băut cu mâna. Tot ce s‑a băut, s‑a băut… aşa…, cu maximă „dărnicie“, ca din preaplinul inimii! Inimă de călugăr, evident…

Răzvan Bucuroiu

1 Comment

  1. ioDan 15 ianuarie 2017

    Păhăruțele dvs. aveau meniscul tot convex ?

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *