În miez de vară, la Slănic-Moldova

„Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale!”. Ţara noastră a fost dăruită de Dumnezeu cu locuri minunate, dar parcă, dintre toate, plaiurile Moldovei au fost cele mai binecuvântate. Frumuseţii naturii din acest colţ de lume i se adaugă bogăţia spirituală dată de numeroasele biserici şi mănăstiri. La una dintre ele, purtând praznicul Sf. Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ne-am oprit în toiul lunii lui Cuptor…

Darul tămăduirii

Staţiunea balneoclimaterică Slănic-Moldova, situată în partea de vest a judeţului Bacău, la o înălţime de 530 m deasupra nivelului mării, este socotită drept o adevărată „perlă a Moldovei”.
Date importante despre începuturile acestei staţiuni de veche tradiţie se găsesc în actele şi documentele de familie ale domnitorilor Mihai şi Constantin Cehan Racoviţă. Localitatea şi-a primit numele de la râul ce-o udă în tot lungul ei, Slănicul, la care s-a adăugat şi Moldovei, pentru a fi deosebit de Slănicul din Muntenia (Slănic-Prahova).
Cea mai veche informaţie asupra acestui „colţ de rai” datează de pe la începutul secolului al 18-lea, când aflăm că făcea parte din proprietatea domnitorului Constantin Cehan Racoviţă. Mai târziu, un boier de seamă, serdarul Mihalache Spiridon, a luat în arendă aceste proprietăţi, unde la acea vreme se întindea o mare pădure, prin mijlocul căreia curgea râul Slănic. Aflându-se la vânătoare de cerbi, în ziua de 20 iulie 1801, ziua Sfântului Ilie, serdarul Mihalache descoperă un izvor a cărui apă i se pare mai deosebită, atât prin culoarea uşor gălbuie, cât şi prin gustul sărat şi înţepător. Mai târziu a mai descoperit şi alte două izvoare cu apă minerală. Gustul deosebit al acestor ape şi sufletul nobil al descoperitorului l-au făcut să se intereseze îndeaproape de ele şi să le pună în folosinţa oamenilor, ca pe un dar tămăduitor al lui Dumnezeu.

Povestea unei biserici

O dată cu închegarea staţiunii, a fost clădită şi o bisericuţă ce purta hramul Sf. Ilie, iar în jurul ei aproximativ 50 de camere în care erau găzduiţi bolnavi şi vizitatori ai staţiunii. Locaşul de închinare era bine îngrijit şi a rezistat până în 1916, an în care ororile războiului au ajuns şi la Slănic, în­treaga staţiune căzând în ruină. Astfel, Slănicul a stat fără locaş de cult până în anul 1927, când, din mila lui Dumnezeu, au venit în staţiune două suflete milostiv, care au început construirea unei noi biserici. Axente Pandrea şi soţia sa, Maria, proprietari a două vile în Slănic, au hotărât s-o clădească din propria lor avere. În vara anului 1927, soţii Pandrea încep construcţia, întru pomenirea şi iertarea păcatelor unicului lor fiu, fulgerat de moarte năprasnică cu un an în urmă. Cu cheltuiala lor a fost ridicată din temelii noua biserică, tencuită şi pictată, Epitropiei Sf. Spiridon de la Iaşi revenindu-i sarcina de a o înzestra cu strane, catapeteasmă şi obiectele de cult necesare. În vara anului 1929 biserica a fost terminată, fiind târnosită de P. S. Ilarion Băcăuanul şi de un numeros sobor de clerici. Drept mulţumire pentru fapta nobilă a soţilor Pandrea, noua biserică a primit, pe lângă vechiul hram, şi pe acela al Cuv. Axente. Astfel, datorită lui Axente şi Mariei Pandrea, Slănicul îşi are acum nu numai izvorul de tămăduire a trupurilor, ci şi pe acela de tămăduire a sufletelor.
Biserica este construită în parcul staţiunii, pe un loc mai ridicat, fiind înconjurată de brazi semeţi, care par a o proteja de orice pericol. Din orice parte ai veni în parc, vezi trupul alb şi zvelt al bisericii, impunătoare prin simplitatea ei, cu turlele înalte şi ascuţite, luându-se parcă la întrecere cu vârfurile brazilor seculari.
În 1990 biserica a început să fie restaurată, consolidându-i-se temelia şi pereţii exteriori şi refăcându-se pictura interioară şi exterioară. În 1996 biserica a fost resfinţită de P. S. Eftimie Luca al Romanului.

O „iliadă” creştină…

Ceea ce este inedit la Biserica Sf. Ilie din Slănic‑Moldova nu este doar istoria ei, ci şi legătura ce s-a creat între hramul pe care îl poartă şi numele preotului paroh.
Din anul 1979 a venit la Slănic (mai întâi ca preot slujitor, devenind apoi paroh) preotul Ilie Mircea. Vrednic urmaş al ctitorilor, p­ărintele Ilie desfăşoară o intensă activitate misionară în parohia sa. Se străduieşte mereu să înfrumuseţeze biserica nu numai material, dar mai ales spiritual. Are câte un cuvânt de folos pentru toţi cei care îl solicită, localnici sau turişti. Nu puţini sunt turiştii care au venit la Slănic-Moldova să-şi tămăduiască trupul şi au plecat, datorită părintelui Ilie, şi cu sufletul vindecat.
Multe se pot spune despre părintele Ilie, dar pentru că „vorba multă e sărăcia omului”, vă invităm nemijlocit în inima Moldovei, să vizitaţi staţiunea balneoclimaterică Slănic-Moldova şi Biserica „Sf. Ilie”, unde negreşit veţi da şi peste vrednicul părinte paroh, convingându-vă că „numele nu stă degeaba pe om”…

Prof. Ancuţa MAFTEI