LOADING

Type to search

Pelerin în Apuseni

Pelerinaje

Pelerin în Apuseni

Share

Acum opt ani, am sărbătorit Învierea la Ocolişel. A fost ceva deosebit cu adevărat. În calitate de preot misionar, mai slujisem în multe parohii vacante (Bolduţ, Ceanu Mic…), dar nicăieri nu am găsit atmosfera de pateric de la Ocolişel. Totul, biserica, satul, oamenii, bucuria, era îmbinat perfect pentru marea celebrare. Tocmai mi se născuse al doilea copil. Împreună cu socrul meu, am înaintat în aventura aceasta duhovnicească. Cu cât este mai izolat de modernism un loc, un spaţiu, cu atât acel topos nu a fost profanat nici de Uniunea roşie, nici de cea albastră. Există un duh al locului, negreşit, imprimat de sutele de generaţii care au îngenuncheat, au lăcrimat şi au sperat. Şi niciodată nu au încetat să creadă. Punţile fragile şi dese dădeau impresia de vămi ale văzduhului. Nu cu mult timp înainte, la un prohod, chiar alunecasem pe o astfel de punte. Eu, preotul de cartier, trezit în inima Apusenilor…

0000

Biserica, modestă ca arhitectură, te smerea de la intrare. Mirosul de tămâie domnea aici de sute de ani. Asta e viaţa ca ofrandă totală, o viaţă simplă, petrecută între candelă şi pădure, un ritm paradisiac. Aici nu te mai gândeşti la facturi, ci doar te bucuri de secunda de har, ştiind deja că vei tânji multă vreme după ea, fiindu-ţi deja dor permanent de ea. O bunicuţă tare de treabă s-a oferit să ne cazeze. Ce mai, pensiune de cinci margarete, chiar dacă neomologată! Cu apă, dosoi, urzici, ou roşu şi bănuţ, inaugurăm zorii zilei a Opta. Nu vrem să rupem tradiţia, cutuma aceasta deocheată nefiind nicidecum un descântec păgân, ci tot o ofrandă, adusă de Abel, de Melchisedec, de bunici.

Suntem în Kis-Aklos (denumirea maghiară). Biserica de la 1852 este zidită pe locul uneia mult mai vechi. Actualul sanctuar este din lemn, în patria lemnului, fiind închinat Sfinţilor Arhangheli, patronii Apusenilor. O mulţime de biserici din zonă au acest hram. Mocăniţa este inactivă, un lucru bun, locul nefiind invadat haotic de blitzuri şi coji de seminţe. Iara, centrul de comună e departe, mai aproape pare Cerul. Acest cadou pare să ne fie dăruit cu dedicaţie. Nimic nu este întâmplător, totul se află sub lucrarea proniatoare a Tatălui Ceresc. Neavând fibră optică, localnicii par să aibă rezerve mici de ipocrizie, spre deosebire de metropolă. Nu sunt nostalgici după castraveţii de altădată (Numeri, capitolul 11).

Paşte luminos. Suntem slujitori în via Domnului, nu ne credem stăpâni. Aflăm din Pastorală că satana e doar un câîne legat: nu ne poate face nimic, câtă vreme păstrăm distanţa faţă de el. Ni se taie respiraţia de uimire, de bucurie, dar şi de frică. Frica că starea aceasta o vom pierde. Nimic nu valorează mai mult ca această linişte, o certitudine a veşnicie, fără argumente sofisticate. Există o simplitate a trăirii credinţei pe care prea adesea o uităm, în goana după conferinţe şi team-buildinguri. Mesajul Învierii e simplu, universal şi clar: ce îl împiedică pe Iisus Domnul să locuiască în noi, decât lipsa smereniei din noi?! Fără ştiri, fără tramvaie, ne amintim că Învierea este o victorie mult mai mare decât eşecul nostru. Această izbândă ne absoarbe, pe tăcute. Începem să ne recuperăm vocaţia euharistică originală.

Ocolişul de pateric ne transmite starea de iertare: suntem scutiţi de pedeapsă, vina noastră este trecută cu vederea! Nu mai suntem consideraţi vinovaţi! Fără bucuria pascală, totul este lipsit de conţinut. Mintea noastră este prea mult preocupată cu altceva, numai cu ce trebuie nu. Avem nevoie de astfel de treziri, de regenerări. Degeaba avem semnal, dacă nu avem baterie… Nu există pericolul ca Tatăl Ceresc să nu ne ierte. Există doar pericolul ca noi să nu mai credem în această iertare. Lumea se degradează, pentru că îi lipseşte bucuria pascală. Ne rugăm prost, aşteptând mereu ca Tatăl să ne dea ceva în schimb, suntem negustori alungaţi din Templu (Matei, capitolul 21).

Cei rătăciţi se îndepărtează şi mai mult, în loc să se apropie. Lecţia izolării de modernism (carantină duhovnicească): bucuria pascală este mai mult o răsplată, decât o poruncă. Porunca pare grea, răsplata e de dorit. Să nu pierdem harul din neglijenţă! Părintele Andrei ştie ce zice: „Doi copii bat mingea zi de zi de un perete. Vor deveni mari fotbalişti. Doi copii cântă zi de zi la vioară… Doi copii se roagă zi de zi. Vor deveni mari rugători”. Vor putea păstra bucuria pascală. Primii creştini se rugau pentru curaj, nu pentru încetarea necazurilor. Ocolişel este o colonie a Cerului. Locul nostru este la picioarele lui Iisus. Are multe să ne spună, doar să fim atenţi, să căutăm liniştea şi să fim făcători de pace. Învierea lui Lazăr a fost o revenire, dar cea a lui Iisus este o devenire. A noastră. Salutul pascal spus de la Ocolişel până la Tokyo este o confirmare a unui fapt real, o mărturisire şi o rugăciune.

Marius MATEI

 

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *