Pe urmele Sfantului Apostol Ioan – Insula Patmos, 4 sept. 2008

Jurnal de calatorie

“Cu voia si cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos si prin cuvintele de dumnezeiasca insuflare ale lui Ioan si prin marile semen si minuni savarsite de Dumnezeu, aproape toti locuitorii Patmosului au fost increstinati” – scrie Prohor, ucenicul Sf Apostol Ioan, despre finalul perioadei celor 15 ani de exil la care sfantul apostol fusese condamnat de imparatul Domitian. Dupa moartea imparatului si desfiintarea de catre Senat a hotararii care-l osandea pe Ioan, acesta a hotarat sa se intoarca in Efes. Dar locuitorii insulei, ca niste copiii care raman orfani, l-au rugat cu lacrimi sa nu plece si sa-i ajute sa ramana statornici in credinta. Nereusin sa-l induplece, l-au rugat ca macar sa le scrie despre intruparea si inaltarea Domnului, iar apostolul a consfintit, binecuvantandu-i.

Ucenicul Prohor continua relatarea: “ Apoi Ioan m-a luat si, iesind in afara cetatii, cam la o mila departare, intr-un loc linistit numit Katapafsis ( Odihna), am urcat pe un munte inalt, unde am stat trei zile. Ioan si-a petrecut timpul postind si rugandu-se fierbinte lui Dumnezeu sa daruiasca Evanghelia fratilor credinciosi. In a treia zi mi-a spus: “ Prohor, copilul meu, mergi in cetate, gaseste cerneala si hartie si adu-le aici.” Asa ca m-am dus sa implinesc aceasta porunca si m-am intors. Atunci el mi-a zis: “Copile, lasa aici cerneala si hartia si intoarce-te in cetate. Vino inapoi dupa doua zile”. Am facut asa cum mi-a spus, ascultand intocmai porunca. Dupa doua zile m-am intors si l-am gasit pe Ioan stand si rugandu-se. Atunci el mi-a zis: “Ia, copile, cerneala si hartia si stai in dreapta mea.” Si am facut asa. Deodata s-a auzit un tunet mare, a fulgerat si muntele s-a cutremurat. Cuprins de teama, am cazut la pamant ca mort. Atunci Ioan a intins mainile si m-a ridicat zicand: “sezi in dreapta mea”. Apoi s-a intors la rugaciune, dupa care mi-a zis: “Prohor, fiul meu, ceea ce vei auzi din gura mea sa scrii pe hartie”. Stand cu ochii atintiti la cer, si-a deschis gura si a zis: “La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul…”. Si a continuat tot asa. El statea in picioare, iar eu sedeam si scriam. Am petrecut pe munte doua zile, timp in care el statea si vorbea, iar eu sedeam si scriam. Dupa sfintele cuvinte ale Evangheliei, el a rostit o rugaciune si a coborat de pe munte. Am mers la casa lui Sosipatru, unde ei au intins masa inaintea noastra si noi am mancat si ne-am odihnit.” Apoi, Sfanta Evanghelie a fost copiata pe foi de pergament de buna calitate, in doua exemplare, unul lasat in insula Patmos, cel de-al doilea dus de catre Ioan in Efes, la biserica unde credinciosii o cinsteau.

Dositei spune ca Ioan a scris Evanghelia la 64 de ani de la Inaltarea Domnului, altii spun ca la 30 de ani de la Inaltare, iar dupa doi ani a scris Apocalipsa.

Despre scrierea Apocalipsei, traditia istoriseste ca “intr-o zi, Ioan a plecat din cetate, impreuna cu ucenicul sau Prohor, intr-o grota pustie, unde a petrecut zece zile impreuna cu ucenicul sau si zece zile singur. In acele ultime zece zile in care a stat singur in grota, nu a mancat nimic, ci doar s-a rugat lui Dumnezeu ca Acesta sa-i descopere ce trebuie sa faca. Din inalturi a coborat la Ioan un glas care a zis: “Ioan, Ioan”. Si el a raspuns: ce poruncesti, Doamne? Glasul din inalturi i-a zis: “ asteapta zece zile si iti voi descoperi o taina insemnata foarte”. Ioan a mai ramas acolo inca zece zile fara mancare. Atunci s-a intamplat o minune: ingerii lui Dumnezeu au coborat la el si i-au istorisit multe lucruri de nespus. Cand Prohor s-a intors la Ioan, acesta l-a trimis dupa hartie si cerneala. Apoi, timp de doua zile, i-a dictat ucenicului si acesta a scris cele pe care sfantul apostol le primise de la ingerii lui Dumnezeu”.

Vechii scriitori bisericesti Clement Alexandrinul, Origen, Irineu si Eusebiu confirma ca Sf. Apostol Ioan a scris Apocalipsa.  

Pestera Apocalipsei, in care textul sfant i-a fost dat lui Ioan si apoi dictat lui Prohor, este o grota micuta, ascunsa cumva intre stanci, la baza manastirii Apocalipsei. Aceasta manastire a fost construita in sec. XVII-lea, pentrui a adaposti Patmiada, o scoala teologica infiintata in acea vreme.  

Inainte sa intram in Pestera Apocalipsei, tulburati de toate intamplarile noptii precedente, ne-am oprit in fata portilor de piatra, unde Danion Vasile ne-a vorbit mult despre semnele Apocalipsei vremii prezente. Alte tulburari s-au produs si de acesta data, conflict intre dorinta de a intra in pestera pentru inchinare si ideea de a participa la o expunere pe larg, noua, a conceptului Apocalipsei. Tot inceputul periplului in Patmos a fost plin de tulburari, ispite, spaime, certuri, neintelegeri de toate felurile, pe toate planurile. Sub acest imperiu al vremii din urma, al  lucrurilor limitative, finale, transante, dar si cu maxima curiozitate, am intrat in pestera, coborand un sir de trepte de piatra, relativ abrupte, desi largi. Iar acolo, in pestera micuta, gri, cu tavanul scund, in care mai erau doar vreo doua-trei persoane… acolo ne-am gasit linistea, plangand pe fundalul Acatistului Sf Ioan, citit de una dintre maicutele aflate in grupul nostrum de pelerini. Ghidul local a inceput dintr-o data, din proprie initiative, explicatiile in limba engleza, asa ca am putut intelege rostul tavanului de piatra curbata, cu cele trei crapaturi prin care sfantul a auzit “glas ca de trambita”, am inteles de ce doua dintre firidele din peretele lateral sunt acum loc de inchinaciune: una arata locul pe care Sf Ap Ioan si-a odihnit capul, alaturi, mai jos, este locul in care si-a proptit mana, pentru a se putea ridica de pe podeaua de piatra pe care dormiea. Apoi – locul pe care si-a intins pergamentul. Locuri marcate pentru inchinaciune, pe care le sarutam cu sfiala si de care atingem sfinteniile pe care le vom duce acasa, celor dragi.

Dar ceea ce am pastrat mai ales din aceasta vizita in pestera micuta si joasa este concentrata simtire, linistea, caldura duhului, senzatia de loc in care ne-am odihnit sufleteste. Dorinta de a reveni acolo a ramas dincolo de toate amintirile bune sau rele, pastrate la nivelul mintii ( rece, dura, rea – pentru ca nu stim sa o coboram in inima).

Am avut de parcurs timp de doua saptamani un traseu-performanta: Grecia jur imprejur- 7 insule, 7 sfinti. Traseu maraton, ca tot suntem in patria olimpiadelor. L-am dus la bun sfarsit, cu bune si cu rele si din cate am inteles, fiecare dintre participanti a primit daruri mari de la Domnul, direct, dupa masura intelegerii fiecaruia. Pentru mine cel putin, Patmosul – locul in care am simtit, prima data in viata mea, iadul profesional ( situatii absurde, necontrolabile, de maxima gravitate si raspundere, aparent fara iesire), dar si linistea si mangaierea sufletului date de Domnul imediat dupa aceea, in acelasi loc – Patmosul, alaturi de Rhodos – in care se afla Golful Sf Ap Pavel – raman bucuriile inceputului meu de toamna 2008. Bucuriile Greciei de acum.  

Binecuvantatul Ieronim povesteste ca, pe cand sfantul apostol Ioan era foarte batran si slabise mult, in vremea cand ucenicii sai il duceau la biserica, el nemaiputand vorbi decat cu greutate, spunea doar atat: “ Copilasilor, iubiti-va unul pe altul!”. Cand ucenicii l-au intrebat de ce tot repeta aceeasi si aceeasi fraza, Sf Ap Ioan le-a spus: “ Aceasta este porunca Domnului, si daca o pastrati, este de ajuns.” Fie ca pentru rugaciunile tale, Sf Apostol Ioane, sa ne impacam cu toti vrajmasii nostri, carora le cerem acum si aici smerita iertare, pentru supararile pricinuite!

Sfinte Ioane, “Fiul Tunetului” si apostolul iubirii, roaga-te lui Dumnezeu pt noi!

Maria Chirculescu, www.miriamturism.ro

26 sept 2008, la pomenirea Sf Ap si Evanghelist Ioan

Acatistul Sf Ap si Ev Ioan: http://www.crestinortodox.ro/Acatistul_Sfantului_Apostol_si_Evanghelist_Ioan-130-15957.html

Bibliografie:

Vietile Sfintilor Apostoli, Ed Sophia, Bucuresti 2002

Visitor’s guide of Holy cave and Holy Monastery of Apocalipse – Zissimos Virvillis