Pelerinaje

Pelerin la Betleem

Marius Matei 4 iunie 2020

Mă așteptam să găsesc mai multă pace la Betleem. Doar aici cântaseră îngerii despre pacea instaurată de pământ. Pacea părea că se transferase către Mar Saba, nu departe de Betleem. Știam de zidurile despărțitoare, dar credeam că sunt cu rol decorativ. Nici vorbă, intri în Betleem ca într-un lagăr. Toată zona are aspectul unui aeroport. Și nu mă refer doar la normele de securitate. Aici aterizează pelerini de peste tot, din Etiopia și India, din Brazilia și din Irlanda. Toți vin să se închine la locul Nașterii Fiului lui Dumnezeu. Aici se colindă în fiecare zi din an. Atmosfera Crăciunului este aici zilnică. Nu este unic acest fenomen, se întâmplă și la Câmpul Păstorilor, din apropiere.

Ajuns aici, realizezi cât de mult S-a smerit Dumnezeu. Cât de strâmtă de ieslea! O, Măicuța Domnului, cum ai încăput aici?! exclamă o pelerină de la Bistrița. Simți că faci parte din Planul divin. Că Planul este pentru tine. Te simți acasă. Este exact cum știai din Evanghelie. Aici vezi cât de umil a trăit Pruncul printre cei umili. Aici crezi că Nașterea Lui salvează moartea ta. Aici nu te îndoiești de faptul că El S-a născut ca să suporte cele nedemne pentru cei nedemni. Ca să afli cum S-a născut Pruncul însă, este nevoie ca El să Se nască în cel ce vrea să afle.

Dreptul Iosif a venit aici de la Nazaret, pentru celebrul deja recensământ (pe care nu l-a boicotat). Planurile de divorț ale dreptului Iosif (care nu înțelegea nașterea supranaturală) au fost dejucate de înger. Până la urmă, dreptul Iosif face ce i-a spus îngerul să facă. Întotdeauna, omul credincios ascultă de solul lui Dumnezeu. Cu 732 de ani înainte de Naștere, profetul Isaia scria un poem despre renașterea speranței în venirea lui Mesia printre noi. În acel an, istoria intrase în întuneric (Asiria distrusese Israelul). Acest Prinț urma să aducă pacea. Proorocul Miheea profețise că Mesia Se va naște la Betleem Efrata (Casa Pâinii). Pe baza acestei profeții, Irod regele a trimis soldații aici și nu altundeva.

Încă de la Naștere, Pruncul este persecutat. Pruncii din regiune sunt uciși de soldații care trebuiau să îi protejeze. Soldații caută prin grote, de parcă pruncii erau teroriști. Soldații sunt cuprinși de psihoza ordinului absurd și ucid pe pruncul guvernatorului sirian și poate și pe mulți nepoți de ai lor. Parcă sunt orbiți de frică. De aceea nu este pace aici. Rahela încă își plânge copiii, pentru că nu mai sunt. Rahela ne transmite peste veacuri: A fi prunc înseamnă a ști să spui Tată! În această iesle începe Noul Legământ, iar nu în templu.

Steaua îi cheamă aici pe magii zoroastrieni, așa cum pescuirea minunată îi cheamă pe apostoli. Discipolii Pruncului urmează steaua magilor, nu caută aurul lor. Irod regele era mereu furios și violent, la fel ca toți persecutorii și ucigașii de prunci din Georgia sau Armenia din secole precedente. Dar Pruncul este nevoit să fugă, să îl evite pe Irod regele. Să caute alte cale, precum au făcut magii. Doar că spre vest, spre Egipt. Omul (Moise) a fugit din Egipt, ca să se întâlnească cu Dumnezeu. Dar Dumnezeu fuge spre Egipt, ca să se întâlnească cu omul. Așa, viața devine o fugă, o derulare grăbită, pe repede înainte. Creștinii aveau să fugă din Ierusalim în Pella și din Damasc în Antiohia, din Alep în Homs și din Phenian în Seul. Fug, pentru că nu e pace, fug de război. Creștinii sunt imigranți ai războiului împotriva Pruncului. Pentru că nu se pot răzbuna pe Adevăratul Rege, soldații îi prigonesc pe slujitorii Acestuia. Dar nu Îl pot șterpeli din inima lor.

Pelerinul venit la Betleem devine apostol, propovăduitor. Doar cine are credință poate transmite credința. Pelerinul-apostol este Vocea, Pruncul din Betleem este Cuvântul. Dacă iei cuvântul, ce mai este vocea?! Vocea nu poate renunța, este în joc mântuirea întregii lumi. Plec din Betleem, înțelegând că Pruncul are alte planuri cu noi. Plec bucuros că am înțeles cât de multă răbdare are cu nepriceperea mea. Plec plin de speranță, înțelegând care este vina mea și cum poate fi iertată. Cuvintele Lui au pentru mine o putere mai mare decât oricare alte cuvinte. Plec ca să scriu ceva ce merită citit și să fac ceva ce merită scris.

Uneori este dificil să ne dăm seama care lucru este important şi care este mai puțin important. Ne rugăm lui Dumnezeu să nu neglijăm niciodată vreo urgență duhovnicească. Ne dorim ca Dumnezeu să devină o parte adevărată a vieții noastre, dar acest lucru nu ține de automatisme, ci de râvna noastră pentru rugăciune în ascuns, pentru post în ascuns şi pentru milostenie în ascuns.

Acum călătorim spre Betleem, ca Hristos să se nască cu adevărat în noi. Toți am vrea doar Taborul, Cana sau Emausul, dar El ne dă întâlnire pe Golgota. Până acolo, prima stație este Betleem: simplitate, sărăcie, curăție, nevinovăție, dor. Noul Ierusalim e abia la final. Dacă suntem o Scriptură vie, suntem abia la prima pagină. Urmăm steaua magilor şi evităm discuțiile cu Irozii vicleni. Dacă Hristos nu se naşte în noi, nici nu ne va învia!

Să nu ne mai plângem de greutăți, ci să le predăm lui Hristos, Cel care a trecut prin cel mai de plâns scenariu de la naştere până la crucificare. Încă de la naştere, mulți au dorit să Îi ia viața. Soldații care trebuiau să Îl protejeze, căutau să Îl ucidă. Ai Săi nu L-au primit, aceasta este marea dramă a părții (majoritare) din omenire care nu vrea să fie salvată.

Dacă Hristos nu Se naşte în noi, se înmulțeşte doar anxietatea. Să ne rugăm ceas de ceas ca El să Se nască în inima noastră şi să inaugureze Împărăția Cerurilor. Acesta este singurul nostru dor.

Dacă Îi vom auzi glasul, să nu ne prefacem că nu am auzit nimic (Evrei 3, 7). Glasul Lui plin de iubire nu poate fi refuzat decât de un demon sau un slujitor al demonilor. Să ne păzim de atacurile celui rău, ca să nu ne manipuleze şi să nu alegem cumva tabăra greşită.

Vestea că Hristos, Mesia cel aşteptat, S-a născut în lumea noastră are menirea să ne aducă o putere imensă. Ştim că nu va eşua, că nu are cine să Îl învingă. Ştim că nu S-a născut pentru Sine, ci pentru noi, să ne şteargă lacrimile de durere, să ne vindece de marginalizare şi să zdrobească hidosul infern.

Noi, cei din întuneric, vom vedea o lumină mare (Isaia 9, 1), Îl vom vedea pe Hristos, Lumina lumii. La vederea acestei lumini nu rămânem inexpresivi, ci exaltăm şi aducem laude Celui ce a făcut bucuria noastră posibilă. Când ne-am manifestat ultima dată recunoştința pentru toate binefacerile (nemeritate) primite?!

Primul pas este convertirea autentică, renunțarea la formalism şi dorința de a asculta de El, nu de părerea noastră şubredă. El vrea să Se nască în cât mai mulți, nu doar în o zecime din total.

Naşterea Lui în noi restaurează tot ceea ce era defect (şi nu era puțin). Avem la îndemâna Sfintele Taine, să ne pregătim pentru primirea lor. Aceasta este modalitatea pe care El a ales-o şi funcționează acolo unde există credință.

Betleemul înseamnă pentru noi o nouă viziune, unica nealterată. De Crăciun suntem mai buni, atunci să facem în fiecare zi un Crăciun! Bucuria să nu o limităm la o singură zi din 365. Şi nu doar în decembrie să ne amintim acest adevăr.

Ce facem noi atunci când Hristos se naşte? Îl întâmpinăm, adică mergem spre locul naşterii, ne urnim din amorțeala în care ne găseam, acționăm la fel ca păstorii şi magii. Nu există pe lume bucurie mai mare decât aceasta! Ne facem timp pentru Ziua Lui de Naştere. Este ceva ce nu putem rata. Şi pregătim daruri pentru Sărbătorit, alimente şi haine pentru frații Lui mai mici, 12 luni pe an. Orfanii nu intră în hibernare 11 luni!

Lumea este ca o gară, să nu greşim trenul în care ne suim. Lumea este un pod, doar îl trecem, nu ne facem vile aurite pe el. Lumea este un aeroport, zborul nostru către Rai nu se va anula!

Marius Matei