LOADING

Type to search

Pelerinaje

Pelerinaj de șapte zile în Ucraina la Lavra Poceaev, Lavra Peșterilor din Kiev, mănăstirile Bănceni și Boian

Share

Luni, 30 septembrie (ziua 1): BUCUREȘTI – FOCŞANI – ROMAN – SUCEAVA – PUTNA

  • Mănăstirea Cămârzani
  • Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou – închinare la moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava
  • Mănăstirea Sihăstria Putnei
  • Mănăstirea Putna – închinare la mormântul Dreptcredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Participare la slujba de priveghere pentru Acoperământul Maicii Domnului (cazare)

Marţi, 1 octombrie (ziua 2): SIRET – CERNĂUŢI – POCEAEV

-La vama Siret se va prezenta obligatoriu paşaportul.

  • Cernăuți – Universitatea de stat unde au învățat Părinții Dumitru Stăniloae și Sofian Boghiu, fostă reședință a Mitropoliei Bucovinei;
  • Catedrala episcopală “Pogorârea Sfântului Duh”;
  • Lavra Poceaev – Biserica cu moaștele Sfinților Iov și Amfilohie și peștera Sfântului Iov unde s-a rugat în cei 40 de ani de stăreție;
  • Catedrala Sfânta Treime cu copie după Icoana Sfânta Treime a lui Andrei Rubliov;
  • Timp liber pentru cumpărături la magazinul de obiecte bisericești (cazare la mănăstire);

Miercuri, 2 octombrie (ziua 3): POCEAEV – KIEV

  • Lavra Poceaev – Catedrala Adormirea Maicii Domnului  – închinare la Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, participare la Sfânta Liturghie, închinare la urma Tălpiței Maicii Domnului;
  • Schitul Sfânta Ana – închinare la Icoana Sfintei Ana – făcătoare de minuni și lacul tămăduitor (pentru scăldat femeile au nevoie de o cămață).
  • Kiev – Mănăstirea Goloseev (cazare la mănăstire).

Joi, 3 octombrie (ziua 4): KIEV

  • Lavra Peșterilor din Kiev – Peșterile Sfinților Antonie și Teodosie închinare la cele 122 de sfinte moaște întregi;
  • Paraclisul universitar “Nașterea Maicii Domnului”;
  • Biserica Sfântul Marcu Groparul;
  • Biserica Tuturor Sfinților;
  • Izvoarele Sfinților Antonie și Teodosie;
  • Catedrala Adormirea Maicii Domnului;
  • Catedrala Sfânta Treime;
  • Mănăstirea Vedenskaya – închinare la Icoana care s-a imprimat pe sticla “ Chemarea la smerenie” și la moaștele Sfintelor Dimitra și Olimpiada
  • Mănăstirea Sfânta Treime din Gradina Botanică – închinare la moaștele Sfântului Iona;
  • Mănăstirea Goloseev (cazare la mănăstire).

Vineri, 4 octombrie (ziua 5): KIEV – CERNIGOV – KIEV

  • Mănăstirea Goloseev – Participare la Sfânta Liturghie, închinare la moaștele Sfântului Cuvios Alexie și mormântul Maicii Alipia;
  • Mănăstirea Kitaev – închinare la moaștele Sfântului Teofil cel Nebun pentru Hristos și la peștera și mormântul Sfintei Dositeea;
  • Cernigov – Catedrala Sfânta Treime – inchinare la moastele Sfintilor Lavrentie, Teodosie si Filaret
  • Mănăstirea Elet – cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului;
  • Mănăstirea Goloseev (cazare la mănăstire).

Sâmbătă, 5 octombrie (ziua 6): KIEV – HOTIN – BOIAN – BĂNCENI

  • Cetatea Hotin – construită pe Nipru de Sfântul Ștefan cel Mare;
  • Mănăstirea Boian – închinare la Icoana Maicii Domnului care a plâns;
  • Mănăstirea Bănceni (cazare la mănăstire).

Duminică, 6 octombrie (ziua 7): BĂNCENI – BUCUREŞTI

  • Mănăstirea Bănceni – închinare la Biserica Înălțarea Domnului, Catedrala Adormirea Maicii Domnului cu 7 altare, Biserica Acoperământul Maicii Domnului, Paraclisul Sfântul Serafim de Sarov – cu părticele din moaște și din piatra pe care Sfântul Serafim a stat 1.000 de zile. Participare la Sfânta Liturghie, binecuvântare de la Preasfințitul Longhin (Părintele Mihai Jar), episcop al Băncenilor;
  • Vama Siret – București.

Plecarea: ora 6:00, Universitate, Bucureşti
Tarif: 170 euro

Înscrieri şi orice alte detalii la tel: 0740.050.735 sau mail: pridvor@yahoo.com

 

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *