Piatra Fântânele: Un duhovnic pe tractor

Mănăstirea Piatra Fântânele este un loc unde poți să îți încarci bateriile. Dacă stai comod în fotoliu și cauți doar pe internet, vei găsi doar bugetul alocat pentru ridicarea, în 2010, a crucii de 31 de metri (și îți vei descărca bateriile). Este locul unde îl vei întâlni pe călugărul Gavriil Horț întâmpinându-te pe tractor, ca un cavaler contemporan al Crucii. Un cruciat harnic și deschis, mare filantrop și bun chivernisitor (totuși, manager sună inadecvat). Mare rugător și bun sfătuitor, părintele repară (meșterește) adesea modestul parc auto necesar activităților filantropice ale mănăstirii. Ține bine căpăstrul, indicând echilibru: muncă și rugăciune. Aici muncesc, mai ales vara, zeci de tineri voluntari, într-un proiect demarat de mulți ani de părintele Ștefan Iloaie de la Cluj.

Unul toarnă betoane, altul descarcă materiale, fiecare tânăr muncește cu drag, cot la cot cu duhovnicul. Totul este complet prin rugăciune, liturghie și spovedanie. Atmosfera este deosebit de plină de dragoste. Maicile lucrează fie la bucătărie, fie cu copiii pe care îi îngrijesc, fie ajutând sătenii bolnavi, fie făcând veștminte preoțești, fie pictând icoane. Maica Pamfilia este o adevărată stareță, mare iubitoare de flori.

La lucru, pe șantierul Domnului

Aici nu se lenevește. Zice un agraphon (spusă a Domnului păstrată în tradiția orală): Cel leneș nu poate crede. Dacă ai mai multe pahare (zice avva Macarie cel Mare), este limpede care pahare sunt murdare și care sunt curate, care sunt cu apă și care sunt cu vin. Tot așa, când vezi mai mulți oameni, este limpede care sunt cei ce aduc bucurie cerească (aceștia trebuie căutați). Comoara trebuie ascunsă, mângâierea Duhului nu trebuie vădită. Taina cerească este ascunsă, să nu stârnească invidie. Cel mai bun refugiu este munca. Omul nu trebuie să se oprească, ca și cum ar fi dobândit ceva deja.

Menținerea îngerului păzitor

Părintele știe că orice casă are nevoie de temelie: bună viețuire (înlăturarea gândurilor viclene). Știe, de asemenea, că sufletul sălbatic petrece cu fiarele (duhurile răutății), trăiește în slujba păcatului. Dar, auzind cuvântul lui Dumnezeu, crede și leapădă deprinderile sălbatice, pentru a fi condus de Hristos. Uitați-vă la cânepă: cu cât este mai zdrobită, cu atât este mai curată și mai bună! Sufletul, zdrobit de încercări, istovit și șlefuit, se purifică și învață să fugă ca de foc de redutele răutății (trândăvia, mândria, lăcomia).

Duhovnicul de pe tractor știe că smochinului i se cer roadele, nu frunzele. Știe că fierul pus în foc devine el însuși foc și nu poate fi atins. Focul Duhului purifică de patimi. Duhovnicul de la Piatra Fântânele își învață ucenicii că Dumnezeu îndepărtează îngerul păzitor de omul mândru și leneș. Că fiecare om trebuie să parcurgă mai mulți pași (la fel ca studentul ce visează să ajungă chirurg) pentru a ajunge la viața veșnică: pocăință sinceră, pregătire pentru Euharistie și dragoste caritativă.

Cel înțelept se gândește la cele viitoare ca fiind prezente. Se gândește la cetatea sfinților, la frumusețile cerești. Știe că, dacă va pune înainte voia lui, nu va afla mângâiere de la Dumnezeu. Înțeleptul va căuta un loc plin de mir, ca să se umple de mireasmă. Nu va lua în seamă nici laudele, nici ocările (ca un mort față de lume). Hrana lui este neîncetata aducere-aminte de Dumnezeu. De pe tractor, părintele nu uită că cine are dragoste, acela are blândețe, cine are blândețe, acela are smerenie, cine are smerenie, acela are ascultare. Este o liturghie, o slujbă în favoarea fratelui și să mergi la sapă și să ajuți la teme un copil și să construiești pentru cei fără acoperiș. Virtuțile, așadar, depind una de alta.

Îl mai așteaptă omul de azi pe Hristos să vină în slavă?! Mai vrea să scape de povara neghiobiilor? Îi mai iubește pe frați, chiar dacă nu sunt chiar super-cuminți, așa cum Dumnezeu îl iubește, chiar dacă nu este super-cuminte? Omul cu inimă împietrită nu vede învierea. Este o piatră în inima lui care acoperă mormântul gol și nu lasă lumina să irumpă. Este o îndoială, care nu îl lasă să meargă în Galileea, ca să Îl vadă înviat. Galileea este orice biserică, orice familie unde ucenicii Îi slujesc din dragoste și pe cal și pe jos și pe tractor. Îngerul dă piatra la o parte, omul doar să Îl caute pe Hristos și să I se închine. Să își transforme inima în paraclis.           La Piatra Fântânele este un frumos șantier patristic. Aici poți și să înveți și să pui în practică ce ai învățat. Poți și să te bucuri și să înțelegi. Maicile care pictează știu că nu pot omite sau șterge o parte dintr-un ochi, când realizează o icoană. Ele zugrăvesc corect în sufletele lor chipul Împăratului.

Binele se învață

Pe cel ce arată sârguință spre bine, Dumnezeu nu îl va judeca ca pe un hulitor. Pe cel ce fuge de nerozii, nu îl va osândi. Duhovnicul harnic are iscusința adevărată: căutându-L pe Stăpânul casei, vede și toate câte sunt în casa Lui! Dacă un om are febră mare, nu poate participa la muncă pe câmp (nu este indicat să se urce pe tractor), dar mintea lui caută un doctor. Nici sufletul plin de febră nu lucrează virtutea, dar încă Îl poate chema pe Doctor.

Omul este definit de năzuința lui de a-L cunoaște pe Dumnezeu, zice sf. Grigorie de Nyssa. Pentru a deprinde viețuirea creștină, omul are nevoie de un dascăl iscusit, un părinte duhovnicesc. Harul reface frumusețea originară. Dar harul nu cercetează sufletele care fug de mântuire. Harul conduce întreaga viață creștină către desăvârșire. Toate câte sunt nelalocul lor au drept cauză mândria. În orice chip se îndepărtează omul de virtutea dragostei, este la fel de primejdios.

Marius MATEI