LOADING

Type to search

Piscul Crăsani, mănăstirea de la Curtea Regilor

Pelerinaje

Piscul Crăsani, mănăstirea de la Curtea Regilor

Share

A coborî în Bărăgan ori a străbate zările acestei nesfârşite câmpii sunt verbe cât se poate de fireşti. Până mai deunăzi, nu ştiam că în Bărăgan se poate şi urca; că acesta îşi are proprii săi „munţi”. Una din culmile lui cele mai înalte este Piscul Crăsani. Aici, pe „acoperişul” Bărăganului, gândeam că ar fi potrivită o mănăstire. Şi chiar am aflat-o…

Mormântul celor fără de mormânt
De la Balaciu, cum apuci drumul Crăsanilor, drum de câmpie, prăfuit şi plin de hârtoape, îţi răsare în cale, în stânga şoselei, înfiptă în inima Bărăganului, o cruce înaltă, din piatră. Un bun prilej pentru un scurt popas în liniştea câmpiei. Un călugăr de la Mănăstirea Balaciu, venind agale dinspre Ialomiţa – acest Nil binecuvântat al verilor secetoase din Bărăgan -, se opreşte şi se închină tăcut în faţa neobişnuitei troiţe. Aflăm că memorialul poartă numele Mormântul celor fără de mormânt, fiind închinat martirilor pentru credinţă şi neam. De Ziua Eroilor, în fiecare an, se ţine aici o slujbă de pomenire a lor. Privind câmpia fără de margini, ne reculegem, gândindu-ne la toţi cei jertfiţi pe altarul străbun. Să fixăm pentru cititor doar o singură filă de istorie: Prin jertfa pentru eliberarea Basarabiei a mii de ostaşi români, în 1941, s-a zădărnicit diabolicul plan bolşevic de deportare a sute de mii de români în Siberia. Apucaseră calea Siberiei, cu nici o lună înainte, 300.000 de basarabeni. Armata română avea să descopere, după eliberarea acestor teritorii româneşti, în primăriile satelor de peste Prut, liste cu alte sute de mii de români ce urmau a fi deportaţi. Practic, întregul neam românesc din acest teritoriu străbun urma să fie strămutat.

Cetatea Hellis – la obârşia Regilor
Urcăm în Bărăgan… Vântul suflă din ce în ce mai tare. Câmpurile de rapiţă de pe acest „acoperiş” al câmpiei îşi schimbă cu repeziciune culoarea din galben în verde cenuşiu, ori de câte ori acesta se umflă mai aprig în pene. Nori uriaşi zburdă fără de astâmpăr pe bolta albastră a miezului de primăvară. Atingem Piscul Crăsanilor. Istoricii spun că în acest loc s-a aflat bătrâna cetate Hellis – prima capitală a geto-dacilor. Până la Burebista, se pare că toţi conducătorii regatului şi-au avut reşedinţa aici. La Hellis, Lysimachos avea să primească binecunoscuta lecţie de umilinţă din partea lui Dromichaites. În anii 11-12 d. Hr., în timpul unei expediţii de pedepsire a locuitorilor din nordul Dunării, generalul roman Sextus Aelius Catus va distruge vestita cetate. Istoricii începutului de secol 20, studiind bogatul material arheologic de la Piscul Crăsani, au ajuns la concluzia că aceasta a continuat să existe totuşi, fiind refăcută la puţină vreme după dezastru. Nu sunt deloc puţini cercetătorii ori istoricii care numără paşii Sfântului Apostol Andrei prin faimoasa cetate geto-dacă din Câmpia Română. Cum va fi aflat Apostolul oraşul şi pe locuitorii săi, în acele vremuri, este greu de presupus astăzi. Cert este faptul că regimul comunist a găsit de cuviinţă să înalţe pe locul fostei capitale geto-dace, nici mai mult nici mai puţin, decât o staţie de mecanizare a agriculturii (SMA).

„Laboratoarele” Antimului
În 1995, la Mănăstirea Antim, un grup de studenţi creştini, reuniţi într-o adunare solemnă, sub îndrumarea părintelui Adrian Făgeţeanu (aflat acum în pustia de la Locurele), luând în considerare importanţa vechii cetăţi Hellis în istoria neamului, hotărăşte să înalţe la Piscul Crăsani un aşezământ studenţesc în cinstea Sfântului Apostol Andrei. S-a vrut aici un adevărat orăşel universitar: cu biblioteci, săli de studiu, mănăstire, centru misionar etc. Studenţii au bătut câţiva ani drumul Crăsanilor. După obţinerea autorizaţiilor necesare, s-a reuşit înălţarea unui paraclis şi a două pavilioane. Restul a rămas la stadiul de proiect. De 3-4 ani nu a mai călcat însă nici măcar un student pe la Piscul Crăsani. Nimeni nu a reuşit să ne dea vreo explicaţie cât de cât mulţumitoare privitoare la acest misterios abandon. În câteva reviste bucureştene am zărit, în schimb, articole despre alte „proiecte”, ale unei asociaţii radiestezice (ceva gen Bivolaru), care deja „protejează energetic” zona etc. Se pare că intenţiile urmaşilor Rugului Aprins de la Antim nu le-au căzut prea bine unora, ori poate că lucrurile ar trebui urnite cu mai multă însufleţire şi rugăciune…

Maica Arsenia de la pustie
Şi totuşi… la Crăsani se mai întâmplă câte ceva…
Ne-a întâmpinat în faţa unui corp de chilii, sfinţit recent de PS. Damaschin al Sloboziei şi Călăraşilor, chiar stareţa mănăstirii, maica Arsenia Cozma, nevoitoare, în acest loc retras de lume, alături de alte două maici. „La pustie” deşteptarea „se dă” în fiecare zi la ora 4 dimineaţa. Maica bătrână fiind neputincioasă, stareţa e cea care bate toa­ca şi trage clopotul pe această culme de Bărăgan. Părintele Casian, la acel ceas de noapte, se află deja în altar, rostindu-şi în taină rugăciunile, într-o linişte pe care nu o întâlneşti nici măcar la Sfântul Munte. La sfârşit de săptămână, când soseşte şi „maica doctoriţă”, ce lucrează la căminul de bătrâni din Slobozia, slujbele devin pentru obşte mai „pline de fast” parcă. După ce ne închinăm în frumosul paraclis studenţesc, stareţa ne prezintă locul viitoarei biserici a mănăstirii, a cărei piatră de temelie a fost aşezată anul trecut, în decembrie, de către P.S. Damaschin. Maica Arsenia trebăluieşte cât este ziua de mare, nădăjduind că Dumnezeu „va pune umărul”, văzând „sforţarea omenească cea neputincioasă”. „Dumnezeu face multe minuni”- ne spune sfinţia sa, arătându-ne „ pe viu” una dintre acestea: hala de reparaţii a maşinilor agricole a fostului S.M.A., transformată, „cu toată sărăcia mănăstirii”, în frumosul corp de chilii în faţa căruia ne aflam, cu un mic arhondaric şi o trapeză pictată „ca la carte”, în doar o singură lună.

Stupina părintelui Casian
Deşi tânăr, părintele Casian, cu ucenicia la Antim, iar mai apoi la Balaciu, e îndrăgostit de învăţătura Sfinţilor Părinţi. Osteneala, cititul, slujbele şi, nu în ultimul rând, albinele – iată un mod de viaţă pentru un preot călugăr ce a fost mai întâi… vameş. Da, părintele Casian a fost, într-adevăr, după ’90, ofiţer la poliţia de frontieră! A urmat mai apoi Teologia, şi astăzi nu ar da liniştea mănăstirii pentru nimic în lume. Subliniază însă, plin de blândeţe, un citat din Sfinţii Părinţi: „Nu-mi da, Doamne, pacea păcătoşilor!”. Cum în apropierea mănăstirii se află una dintre cele mai mari păduri de salcâm din ţară, nu peste multă vreme albinele mănăstirii vor da de veste că pădurea a dat în floare. Câtă frumuseţe neştiută risipeşte Dumnezeu pentru oameni, în acest colţ de rai!
Dacă vă e dor de mirificul Bărăgan, de pustie ori de binecuvântată osteneală, un drum până în vechiul Hellis, la Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat, vă va dărui, cu siguranţă, mult mai mult decât speraţi să primiţi.

Gheorghiţă CIOCIOI

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *