LOADING

Type to search

Prima biserică creştină de la noi

Pelerinaje

Prima biserică creştină de la noi

Share

La o distanţă de patru kilometri de şoseaua care străbate Dobrogea, de la Ostrov la Constanţa, peste dealul Urluiului, comuna Ion Corvin, în mijlocul  unei păduri, a fost întemeiată, cu două milenii în urmă, într-o grotă calcaroasă, prima biserică creştină de pe aceste meleaguri. Cercetările arhitectei Silvia Păun, concretizate în volumul Absida Altarului, premiat anul trecut de Academia Română, demonstrează certitudinea existenţei în acest loc a unui important centru religios dac, anterior, evident, apariţiei Bisericii creştine.

Patul Sfântului Andrei
Preoţii cultului local, numiţi în balada Peştera Sfântului Andrei „sfinţi“, l-au pri­mit cu dra­goste în mijlocul lor pe Sfân­tul Apostol Andrei, primul uce­nic al lui Iisus, care ajun­se­se pe aceste meleaguri pro­po­văduind cuvântul Evan­ghe­liei Mântui­toru­lui. Ei i-au ofe­rit găzduire în gro­ta venerată astăzi de creş­tini.
În actuala biserică din peş­te­ră, în pronaos, într-o nişă, se află un fel de pat, scobit iniţial în piatră, despre care tradiţia spu­ne că pe el se odihnea apostolul Andrei. As­tăzi, cei aflaţi în suferinţe vin aici pentru a-şi redobândi să­nătatea, petrecând câteva zile şi nopţi pe acest „pat al Sfân­tu­lui Andrei“. Ca semn al cins­tirii locului pe care a şezut însuşi „cel dintâi chemat“ al Dom­nului, în decursul anilor, acesta a fost folosit şi ca loc de ar­dere a lumânărilor sau a tă­mâiei. Cu siguranţă, aceasta este „casa“ despre care se vor­beşte în balada Peşterii Sfân­tului Andrei.

Loc de odihnă sfântului călător
În al doilea deceniu al se­co­lu­lui trecut, dr. Ion Dinu descria astfel prezenţa apostolului la peştera ce-i poartă numele: „Ci s-a oprit mări­tul Andreiu în plaiul dre­gătorilor Cutusone şi Dura, unde este acum satul Ioan Cor­vin şi pădurea cu peştera sfin­ţitoare, care a fost schit de odihnă sfântului călător şi loc de închinare pentru el şi pentru sfinţii care au fost cu el, în călătoria de pro­po­văduire. Mul­ţi­mea de trudnici şi de daci şi de geţi şi alani şi greci şi ro­mani de pe tot plaiul au alergat la Sfântul Apos­tol, iar Andreiu îi învăţa şi îi boteza în ape­le celor nouă izvoare sfinţitoare şi tă­mădui­toa­re, pe lângă schitul său sfânt, care izvoare se mai văd şi până acum, oglindind sfinţitul schit şi dând tămăduire şi alinare celor bolnavi şi să­nă­toşilor. Şi precum se vede şi acum, sunt acele izvoare mai mari: Unu-n deal, spre răsărit,/ Că acolo-i loc sfinţit,/ Unu-n jos, către apus,/ Că acolo-i loc ascuns“.

Cuzgun, pârâul primului botez
La aproximativ 200 de metri de peşteră, pe un alt versant al muntelui, se observă şi astăzi urmele vechilor chilii săpate în stâncă, unde tradiţia spune că ar fi locuit ucenicii apostolului. În afară de aceste dovezi ale prezenţei Sfântului Andrei aici, nu departe de peşteră, se mai văd şi astăzi urmele celor nouă izvoare despre care vorbea Ion Dinu, ale căror ape formau pârâul Cuzgun („Porumbel“, în turca ve­che, o evidentă aluzie la primul botez săvârşit aici), în care au fost botezaţi primii creştini de pe aceste meleaguri: Innul, Rimmul, Pimmul, care i-au căzut în genunchi apostolului, după o predică, şi care „s-au mirat foarte, şi dând toa­te săracilor, au rămas cu apostolul, care i-a hi­rotonit preoţi şi au trăit mulţi ani în peşteri­le lor“. În ime­diata lor apro­piere se mai află un izvor, numit „Emi­nescu“, amenajat în amin­tirea poetului na­ţional.
După lungi perioade de pustiire, în urma unei des­co­periri dumnezeieşti, peş­­tera sfântă s-a arătat în vis avo­catului Jan Dinu, un om al lo­cului. Aşa a fost regăsit pri­mul altar creştin de la noi.
Pe la 1935, preotul Ştefan Va­si­lescu păstra o istorioară referi­toare la acest loc, pe care o auzise de la bă­trânii satului, care şi ei o ştiau de la alţi bătrânii. Ei vorbeau despre existenţa a două peşteri care au servit ca biserici pri­milor creştini.

Slujbe, rugăciuni, minuni, vindecări miraculoase
În vara anului 1944, Peştera transformată în biserică a fost sfinţită de către Episcopul To­mi­sului, Chesarie Păunescu. La scurt timp după aceasta, trupele ruseşti invadatoare au distrus-o. Abia după 1990, prin râvna cuviosului monah Nicodim Dincă, bi­se­rica a fost refăcută şi redată cultului.
Astăzi, Peştera Sfântului An­drei a devenit un reper important pe harta creştină a Do­bro­gei. Mii de credincioşi din toate colţurile ţării, dar şi din afara ei, vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trăit dumnezeiescul apos­tol. În acest loc plin de har se să­vâr­şesc zilnic cele şapte cea­suri, Sfânta Liturghie, se citesc rugăciuni pentru cei bolnavi şi, de ase­menea, Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Sute de acatiste, iconiţe, cruciuliţe şi alte obiecte religioase sunt depuse de cre­din­cioşi în scobiturile din pereţii peşterii, semne ale profundei cre­dinţe şi ale legăturii dintre oameni şi Dum­nezeu.
Prin strădania micii obşti de călugări, păstorite până acum de trei stareţi – Sava, Neofit şi Ioachim – şi sprijinite de doi înalţi ierarhi, ÎPS Lu­cian şi ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul To­mi­su­lui, ca şi cu ajutorul substanţial al unor creştini evlavioşi, la Peştera Sfântului Andrei au fost ridicate două biserici, cea mai mare dintre ele urmând să fie sfinţită în curând.
Aici, în decursul anilor, s-au săvârşit numeroase mi­nuni, vindecări miraculoase, iar puterea sfinţitoare a peşterii, calitatea curativă a apelor şi slujbele pline de har ale cuvioşilor părinţi au făcut din această zonă unul dintre cele mai venerate locuri creştine din ţara noastră. La fiecare hram, la Peştera Sfântului Andrei vin zeci de mii de pelerini, ca la un adevărat Bethleem al ro­mâ­nilor.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *