În pustiul Hozevei

Pierdut în deşert, simt că umblă Cineva împreună cu mine. Este un sentiment al prezenţei Lui pe care nu îl ai atunci când eşti înconjurat de alţi oameni. Este de ajuns o singură întâlnire, ca să treci de la decădere la sfinţenie.

În această regăsire constă Evanghelia. Pentru această întâlnire a venit la noi. Descopăr un Tată mărinimos, Care se lasă despuiat de bunuri de către cel mai mic fiu.

Învăţ înălţimea şi adâncimea Lui. În deşert, Îl găsesc pe Omul Întâlnirii. Fiul Omului Se dăruieşte cu duioşie. Primesc un privilegiu excepţional: Dacă voi face ascultare, răsplata va fi fericirea veşnică.

Aici nu mai zgomoteşte lumea, nu mai freamătă universul. Praful mă acoperă şi încerc să mă debarasez de el, ca să pot respira. Fără El, acum eram mort. Fiecare zi de acum încolo este un bonus.

Credeam că Îl cunosc, dar nu ştiam nimic despre El. Citisem sute de cărţi, dar eram un biet nazarinean care nu putea crede că Fiul teslarului face minuni. Mă înşelam amarnic, dar nu ştiam asta.

Nu L-am găsit nici la Dublin, nici la Stuttgart. Abia în deşert am înţeles că smerenia este casa Lui. Nu ştiu ce este păcatul, dar acum îi văd consecinţele.

Căldura sufocantă face atmosfera grea, dar gândul că El este printre noi vindecă orice teamă. Voi căuta gustul vieţii în El. Voi căuta libertatea. Hozeva este cetatea mea de scăpare.

Ştiu că El crede în mine. Ştiu că îşi pune nădejdea în mine. Ştiu cât de mult mă iubeşte. Eram un cleric care încerca să murmure o rugăciune. În realitate, eram doi. De faţă era Cineva care nu spunea absolut nimic. Dar prezenţa Lui schimba totul.

Brusc, mi-am amintit de vorbele Lui de pe Cruce. Mă iartă, că nu ştiu ce fac.

Marius MATEI