Rugaciune la moastele Sfintei Iustina
Share
Zi de neuitat pentru mine.O şansă mare. Să fiu la un singur pas de moaştele făcătoare de minuni ale atâtor sfinţi. Iată, în Biserica Sfânta Iustina, pot întinde mâna şi să ating osemintele Sfântului Evanghelist Matei, a Sfântului Evanghelist Luca şi a Sfintei Iustina. Tot aici mai sunt şi relicvele sfinte ale sfinţilor Felicitas, Iulian, Urius şi Maximus. Mă simt parcă în paradis. Mai ales că e atât de uşor să vorbeşti cu sfinţii… Ei, care te înţeleg mereu. Ei, care te primesc mereu şi e obligă lu cuviinţă şi sinceritate. Ei, care sunt în stare de orice pentru tine…
Ce frumoasă este ortodoxia noastră. Putem sta de vorbă cu sfinţii, cu Maica Domnului la orice oră. Şi oamenii se miră că vorbim blânzi cu nişte „oseminte”. Râdem, plângem şi ne spunem poveştile de viaţă la căpătâiul lor. O văd aievea chiar acum pe Sfânta Iustina. Sunt cu un deget pe fruntea ei. O tânără frumoasă din Antiohia, care a murit în timpul persecuţiei lui Diocleţian, la 303 d. Hr. Pe atunci aşa se iubea. Până la moarte, prin moarte şi dincolo de moarte. Pe atunci nu existau iubiri de culoare „roz”, sfinţi valentini. Folosiţi doar pentru propaganda păpuşilor de pluş comerciale şi pentru câteva cuvinte de tandreţe. Pe atunci, era mult mai simplu şi foarte puţin complicat. Nu trebuia să o iei pe o mie de cărări ca să-ţi demonstrezi credinţa şi dragostea. Era timpul romanţios, în care cei buni se iubeau, cei miloşi se găseau, iar cei nefericiţi se răbdau.
Sfânta Iustina a fost o copilă curată. A crezut într-un simplu şi unic „vis”, cel mai real dintre toate: Iisus Hristos! Şi de a ceea a murit, pentru că Domnul i-a cerut aceasta. Necazurile, atunci când le trimite Dumnezeu, sunt de fapt o poruncă a cerului. Ni se cere să murim, trebuie să murim. Dacă trebuie să suferim, atunci să suferim. Iar dacă trebuie să iubim, atunci să iubim.
Ce mare dar, ce mare iubire… În Padova, locul în care există atâta binecuvântare. Şi în care, bătrânul preot de la altar, vine cu
