Schitul Sfântului Ierarh Modest – un colţ de rai!

Undeva departe de lumea dezlănţuită şi aglomerată a oraşelor, ascuns de frumuseţea dealurilor împădurite, se afla un modest schit, parcă imitând numele marelui Sfânt Ierarh pe care îl poartă – Schitul Sfântului Ierarh Modest.

Pe vechile meleaguri muscelene, pline de istorie şi legenda din Argeş, pornind către satul Coteneşti din comună Stoeneşti, la câţiva kilometri de mânăstirea Cetăţuia Negru Vodă şi la 17 km de Câmpulung-Muscel, pornind agale pe un drum forestier de aproximativ 3 km cu denivelări majore, presărat cu pietre şi alunecări de teren, drum pe care trebuie să îl parcurgi de altfel cu piciorul şi care încă mai aşteaptă ca într-o bună zi să fie adus la standarde europene, sau măcar să fie demn de a-şi primii pelerinii, în mijlocul unei poieniţe înconjurată de pomi fructiferi binecuvântaţi cu roade de la Dumnezeu, în acest mic colţ de rai se ridică semeţ modestul Schit.

Schitul Sfântul Ierarh Modest a fost ridicat la iniţiativa părintelui Modest Ghinea, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, Negru Voda. Bisericuţa de lemn în stil maramureşean desparte norii cu turla sa şi cântecul clopotelor îşi cheamă credincioşii la rugăciune indiferent de vreme sau dificultăţi materiale.

Cu toate că condiţiile încă sunt foarte vitrege, lipsa curentului electric, lipsa fondurilor necesare pentru construcţii, lipsa forţei de muncă, lipsa lemnelor necesare încălzitului casei, iarna ce se apropie vertiginos, măicuţele împreuna cu ieromonahul Athanasie, nu şi-au pierdut nădejdea în Mântuitorul şi în Preasfânta Sa Maică, ocrotitoarea noastră a tuturora.

Deşi foarte tânăr, părintele Athanasie, având ca mentor pe părintele stareţ Modest, nu precupeţeşte nici un efort, împreuna cu vieţuitoarele şi un număr restrâns de credincioşi inimoşi, depunând toate eforturile pentru a prinde din ce în ce mai multă viaţa aceasta oază a credinţei.

Călătorii ajunşi la această mică minune a credinţei îşi pleacă genunchii, plin de evlavie, în fata micuţei biserici, aducând un gând de mulţumire Mântuitorului, precum şi celor ce se nevoiesc aici, pentru noi şi pentru credinţa.

Aici călătorule ai să fii întâmpinat cu o vorbă caldă, o cană cu apă rece, ori de maică Varvara, sau de maică Leontina, cu speranţa că într-o zi schitul va deveni un loc mult mai primitor, şi mult mai mulţi credincioşi or să vină la rugăciune.

Gândit şi hotărât a fi un Schit de maici, în micuţa insula de credinţă părintele ieromonah Athanasie ar dori să ridice aici un adăpost pentru bătrânii defavorizaţi de soartă, bătrâni ce se vor afla în grija maicilor, dar intervine veşnic aceeaşi problemă, banii!

Viaţa aici este grea mai ales iernile, poţi rămâne izolat de lume în mijlocul muntelui, drumul plin de nămeţi este istovitor mai ales atunci când trebuie să cari în spate apa de la mare distanţă, hrana şi nu mai spunem de materiale de construcţii şi lemne.

La ora actuală numărul vieţuitoarelor este mic, sunt numai trei, deşi toate sunt trecute de vârstă de mijloc a vieţii, totuşi hotărârea şi voinţa lor nestrămutata de a finaliza toate lucrările, nu le opreşte de la nici un efort, iar ca un paradox, toate au ajuns aici, prin voia divinităţii, tocmai de la malul mării.

Pe înserate, când soarele-şi întoarce fata sa, pe drumul tău de întoarcere spre casă, te vor însoţi glasul vesel al tochitei de lemn şi sunetul grav al clopotelor ce anunţa slujba de seară, vecernia. Căci aici, ca şi la mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă, pravila mănăstirească este aceiaşi, cu toate slujbele ţinute zilnic.

Paradoxal sau nu, în mijlocul unei societăţi în continuă ascensiune exista încă semeni de-ai noştrii care fac călugărie aici, fără şosele asfaltate şi electricitate fără luxul unui trai îmbelşugat pentru secolul nostru.

Imediat ce pătrunzi în mica biserica întunecată eşti dominat de un sentiment de credinţă şi evlavie, când priveşti monahiile care se roagă pentru întreaga lume.

Priveşti fetele ascetice ce se oglindesc pe iconostasuri şi pe pereţi, în jocul luminii puţin tremurânde a lumânărilor şi a candelelor, atmosfera sfântă îţi dă aripi şi simţi că alături de monahii poţi şi tu să-ţi îndrepţi rugăciunea către Dumnezeu şi simţi că eşti stăpânit de teamă şi dragoste, ca expresie a vieţuirii şi înfrângerii inaccesibilului.

Doar aşa îţi poţi da seama de puterea sufletească a acestor semeni ai noştrii care în ciuda durerilor şi a lipsurilor pot merge cu speranţa şi cu dragoste pe acest drum al mântuirii sufletului, aici unde umilele chilii sfinte au devenit palate pentru aceste măicuţe ortodoxe, aici unde au învăţat să fie înţelepte în gândire, modeste şi umile în convingere. Dumnezeu să împlinească rugăciunea Lor şi să binecuvânteze pe toţi ajutătorii şi binefăcătorii Schitului Sfântului Ierarh Modest!

Carla