Sfânta Sara, protectoarea ţiganilor

Saintes Maries de la Mer – Sfintele Marii ale Mării, Camargue, sudul Franţei: ne aflam la malul Mării Mediterane, într-o fermecătoare localitate cu case albe extrem de cochete, buticuri şi terase, dominate de biserica-cetate din sec. 15 şi de… arena pentru corride!

Rugăciunea ţiganilor

Biserica (ridicată pe fundaţia celei din sec. 9), cu turn înalt de 15 m, e plină de turişti. Pentru un sat de 2300 de locuitori, locaşul e incredibil de mare; aflăm însă că a fost construit ca o cetate de refugiu pentru toată populaţia zonei în caz de atac al piraţilor sau al sarazinilor. Se adăposteau astfel nu doar oamenii locului, ci şi moaştele celor două Marii care dau numele localităţii: Sf. Maria Salomeea, mama apostolilor Ioan şi Iacov (fiii lui Zevedeu), şi Maria Iacobita – mama apostolului Iacob cel Mic. Pentru ele venisem aici şi constatăm că biserica, lungă de 40 m, înaltă de 15 şi lată de 9, e plină de obiecte care le venerează (statui, relicve, tablouri reprezentând miracole etc.). În cripta de sub altar descoperim statuia neagră a Sfintei Sara – protectoarea ţiganilor, îmbrăcată cu bulendre colorate; în dreapta ei sunt multe candele aprinse, iar în stânga, pe altarul din sec. 1, multe plăci cu mulţumiri aduse sfintei. Fotografii cu ţigani de toate vârstele pe perete, o urnă cu biletele lăsate sfintei şi două table cu rugăciuni: Prière a Sara (Rugăciune către Sara) şi Prière gitane (Rugăciunea ţiganilor): Sara, Sara, prietenă sfântă,/ Te implor, ascultă-mă./ Sara, Sara, prietenă sfântă,/ Auzi-mi glasul, glasul în rugăciune…Noi îţi încredinţăm secretele noastre,/ Îţi prezentăm copiii,/ Îţi aducem buchete mari de flori,/ Te îmbrăţişăm cu inima fierbinte.// În seara asta vom cânta pentru tine,/ Vom dansa în jurul focului,/ Vom fi toţi o singură voce/ Care urcă prin tine la Domnul…

Dar cine este Sf. Sara?

Istorie creştină şi tradiţie provensală

În 41 d. Hr., Irod Agripa, fiul mezin al lui Irod cel Mare, devine rege al iudeilor şi după un an începe persecuţia împotriva comunităţii creştine: îl ucide Iacob, fratele lui Ioan, apoi îl prinde şi îl întemniţează pe Petru, dar acesta reuşeşte să scape cu ajutorul unui înger. Un mic grup de familii din Betania – din care faceau parte: Lazăr, sora sa Marta, prietenul său Maximin, Marcella roaba lor, Maria Magdalena, Maria Iacobita, Maria Salomeea, Sidonius (orbul din Ierihon), Parmena (unul dintre cei 7 diaconi), Iosif din Arimateea şi alţi câţiva – a fost escortat la portul Iope (Jaffa de astăzi) şi încărcat pe o navă fără pânze şi vâsle, trimisă în largul mării (conform tradiţiei provensale). Exilaţii din Cezareea Palestinei au fost debarcaţi în Delta Rhonului, poarta de intrare către Galia interioară. Aici exista deja oraşul Ra (numit după numele zeului soarelui la egipteni), loc în care s-au adunat mulţi străini, printre care şi o colonie evreiască. Spre această colonie, probabil, s-au îndreptat Maria Iacobita şi Maria Salomeea (azi localitatea poartă numele de Saintes Maries de la Mer şi e situată lângă Arles).

Despre Sf. Lazăr şi Sf. Maria Magdalena se spune că au mers către actuala Marsilia, convertind populaţia locală la creştinism (Sf. Lazăr – primul episcop al Marsiliei). Sfânta şi-ar fi trăit ultimii 30 de ani întro peşteră din Munţii Sainte Baume (baumo înseamnă „peşteră” în provensală; deci: peştera sfântă). Marta s-a îndreptat către nordul ţărmului, propovăduind la Tarascon – a cărui protectoare este.

Tradiţie, legende – unele confirmate de documente sau de urmele arheologice. Dar nicăieri nu este vorba de Sf. Sara!

Cine este Sf. Sara?

Sf. Sara e venerată “adiacent” Sfintelor Marii ale Mării – care se pare că au rămas în zona în care a eşuat barca lor şi unde, drept mulţumire, prietenii Domnului au ridicat primul altar creştin. Sarah (numele evreiesc) e cunoscută dintr-o evanghelie apocrifă din sec. 2, unde-i menţionată printre femeile care au mers la mormântul Domnului în Ziua Învierii. Tradiţia reţine că era egipteancă, însoţitoarea neagră a celor două Marii, ceea ce ar explica de ce este acum venerată ca “sfânta ţiganilor” – gitan fiind o deformare a lui égyptien, astfel fiind apelaţi primii ţigani la sosirea lor în Franţa secolului 15. O altă versiune, mai recentă, spune că o ţigancă din zonă le-ar fi întâmpinat pe cele două Marii la sosirea lor, ceea ce-i imposibil (migraţia ţiganilor din nordvestul Indiei către Persia începând abia in jurul anului 900, iar în sudul Franţei – la Arles – ajungând numai prin sec. 15). În 1936, un preot vorbeşte despre o Sf. Sara care ar fi trăit pe la sfârşitul secolului 4 într-o mânăstire din Libia. În sfârşit, altă versiune aminteşte despre o Sara într-un grup de martiri creştini persani din sec. 4. Deşi pentru Sfintele Marii ale Mării tradiţia e foarte veche, despre Sarah/Sara nu apar informaţii decât începând cu anul 1521, iar despre cultul său nu se vorbeşte nimic înainte de anul 1800.

Sf. Sara e numită în limba romilor Sara e Kali (Sara cea Neagră). Aceasta poate face trimitere la cultul zeiţei indiene Kali, ceea ce concordă cu originile indiene ale ţiganilor. La festivalul rromilor prilejuit de primul Congres Internaţional al Rromilor (1971), un afiş mare, prezentând procesiunea cu statuia Sfintei Sara, explica: “Statuia Sfintei Sara va fi purtată pe braţe de rromi. Sf. Sara, marea sfântă protectoare a rromilor, reprezintă forma creştină a zeiţei indiene Kali. Zeiţă a destinului şi a norocului, ea a fost respectată de poporul rrom încă de când primii indieni şi-au părăsit ţara, acum o mie de ani”. Pelerinajul anual şi procesiunea Sfintei Sara de la Saintes Maries de la Mer se organizează la 24 mai. Înainte de aceasta, între 18 şi 24 mai, preoţii rromi oficiază numeroase botezuri pentru copiii ţiganilor sosiţi la festival.

Oricine ar fi fost Sara, ţiganii nu pun multe întrebari şi îşi venerează protectoarea cu credinţă simplă şi intensă. Localitatea Saintes Maries de la Mer e astăzi centrul veneraţiei lor şi la festivităţile închinate Sfintei Sara vin anual mii de pelerini-ţigani din întreaga Europă.

Maria CHIRCULESCU
Miriam Turism