LOADING

Type to search

Pelerinaje

Sfântul Spiridon sărbătorit la Schitul Petroşniţa

Share
Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat duminică, 11 decembrie 2011, în mijlocul obştii monahale a Schitului Petroşniţa. Cu acest prilej, a oficiat Sfânta Liturghie, la care au participat numeroşi credincioşi şi credincioase din localitatea Petroşniţa, precum şi din împrejurimi.

”Anul trecut, într-o sâmbătă, tot în 11 decembrie, am binecuvântat această biserică şi am slujit aici Sfânta Liturghie. Am fost aici tot la pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Stâlpnici Daniil şi Luca şi cu o zi înainte de sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni, sfânt care de anul trecut ocroteşte acest schit. Astfel, ziua de 12 decembrie a devenit al doilea hram al Schitului Petroşniţa, după Înălţarea Sfintei Cruci. Suntem aici ca să sărbătorim cel de-al doilea hram al acestui aşezământ monahal, dar şi pentru a ne întâlni în rugăciune şi comuniune euharistică, bucurându-ne de prezenţa voastră. Ne bucurăm că astăzi aţi venit în număr atât de mare, sfidând vremea de afară, pe această înălţime de lângă satul Petroşniţa, unde în urmă cu şase ani au început lucrările la acest aşezământ monahal’, a spus PS Lucian.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Alin Simeria, care urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Ruschiţa din Protopopiatul Caransebeş. Schitul Petroşniţa cu hramurile ‘Înălţarea Sfintei Cruci’ şi ‘Sfântul Ierarh Spiridon’ a fost înfiinţat în anul 2005. La 11 decembrie 2010, biserica schitului a fost binecuvântată de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului. În prezent, biserica aşezământului monahal se află în plin proces de înfrumuseţare prin realizarea picturii.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up