LOADING

Type to search

Pelerinaje

Sfinţeştii de Teleorman!

Share

zzzzzzzzzzzzziomiomcoim

Nu ştiu alţii cum sunt, însă eu, ori de câte ori mă gândesc la Academia Bulgară de Ştiinţe (întemeiată pe la 1869, în curtea unei biserici din Brăila), încep să mi se perinde pe dinaintea ochilor şiruri nesfârşite de savanţi bulgari. Cu fes roşu şi desagi marca Bai Ganiu în spate, vânzând parfumuri de Kazanlîk prin Apusul Europei. În viziunea lor, toţi românii, chipurile, ar vorbi între ei… în bulgăreşte, fără să recunoscă însă nici în ruptul capului acest fapt…

Părintele prospogra­fiei – dincoace de Du­năre.

Afirmaţii deloc întâmplătoare… Iată ce aflu, de pildă, mai deunăzi: un savant bulgar pretinde că a descoperit locul de retragere al marelui Patriarh Eftimie de Tîrnovo (1332-1402), sfântul cărturar şi isihast care a scris Vieţile Sfintei Parascheva, Sfintei Filofteia şi Sfântului Ioan de Rila şi care a purtat o bogată corespondenţă cu Sfântul Nicodim de la Tismana. Fără voia sa, Sfântul Eftimie îşi va părăsi scaunul patriarhal, după căderea ţaratului de Tîrnovo în mâinile turcilor (1393), pornind în bejanie spre un loc ştiut doar de puţini apropiaţi. Deşi s‑a crezut vreme îndelungată că mormântul sfântului s-ar afla la Mânăstirea Bacikovo, în sudul Bulgariei, ori în Macedonia, pe baza unor recente anchete de teren şi a unor studii etnologice, folcloristice şi lingvistice aprofundate, s-a ajuns la concluzia că locul de retragere a Sfântului Eftimie de Tîrnovo a fost sudul României – mai precis, Sfinţeştii de Teleorman! O ştire-bombă, născocită de ziariştii de la Sofia, ar fi trecut, desigur, neobservată, în cazul dat. O cercetare serioasă însă, realizată de către un savant bulgar de renume – Todor Balkanski, doctor în ştiinţe filologice, profesor la Institutul de limbă bulgară de pe lângă Academia Bulgară de Ştiinţe de la Sofia, autor a peste 300 de lucrări ştiinţifice de lexicologie, onomastică, arheologie lingvistică –, e mai greu să nu o iei, totuşi, în seamă. T. Balkanski e recunoscut în ţara vecină ca întemeitor al unei noi discipline: prosopografia onomastică. În vârstă de 68 de ani, s-a ocupat, în general, de graiul aromânilor din Rodopi, de vlahii “mari”, trăitori printre bulgari, şi, în mod special, de bulgarii din România.

Bulgarii şi bulgari­ta­tea în viziunea unui “anchetator”.

Ultima lucrare a lui T. Balkanski e intitulată Bulgarii şi bulgaritatea de dincolo de Dunăre (Valahia, Moldova, Transilvania şi Banat) în lumina arheologiei lingvistice. Etnos. Limbă. Etnonimie. Onomastică. Prosopografie. O carte “grea” (cântăreşte câteva kg.), de aproape 900 de pagini, format mare, cartonată, apărută spre sfârşitul anului 2010, în excelente condiţii grafice, la Editura Znak ‘94 din Veliko Tîrnovo. Cartea cuprinde anchetele de teren ale autorului, efectuate în România, în 1995-1996. Asupra veridicităţii acestor anchete şi a tributului plătit de autor “viziunii integratoare a spaţiului bulgar” îl vom lăsa pe cititor să se pronunţe – însă după parcurgerea unui scurt “episod” din carte: “Sf. Eftimie de Tîrnovo – Sfinţeşti”. O menţiune doar: în ultimii ani, ocupându-mă de un studiu, la Universitatea din Bucureşti, asupra legendei toponimice din Teleorman şi din regiunea Deliorman, de la sud de Dunăre, m-am oprit în câteva rânduri şi la Sfinţeşti.

Etnologia bulgară şi “încuratul cailor”.

“Anchetatorul” ajunge la Sfinţeşti, în nordul judeţului Teleorman, convins de faptul că un fost cătun al acestui sat, numit Sârbi (Sârbeşti), ar fi locuit de bulgari (ca şi un deal din satul apropiat, Butculeşti). Cum nimeni din sat nu ştia o iotă bulgăreşte şi nu-şi aducea aminte să fi auzit vreodată grai bulgăresc în acele părţi, Bal­kanski dă vina pentru ghinionul său pe un anume “Zamfir Stănculescu, de 84 de ani, fost învăţător şi jurist bucureştean”, care, “în loc să se declare bulgar curat”, “cum s-ar fi cuvenit”, nu doar că s-a încăpăţânat să susţină că e român curat, ci chiar l-ar fi împiedicat să‑şi desfăşoare ancheta în cauză, sfătuindu-i pe potenţialii informatori ai cercetătorului de la sud de Dunăre să mintă în privinţa faptului că ar fi bulgari (p. 538). Savantul nu se lasă însă cu una cu două: “dacă se încură caii de Sân’ Toader”, ori cel puţin dacă localnicii au auzit vreodată de “încuratul cailor”, “chiar dacă limba bulgară nu se vorbeşte în sat”, lucrurile sunt limpezi: bulgari curaţi, anchetă încheiată.

Lupta pentru bulga­ri­tate.

La Sfinţeşti, lucrurile se vor complica însă, “recolta” profesorului bulgar ajungând să fie “una neaştepat de bogată”. “Informatorul” Zamfir Stănculescu “îşi va recunoaşte într-un final bulgaritatea sa”, atunci când un consătean îi atrage atenţia că tătăl lui (trecut demult la cele veşnice) fusese originar dintr-un sat situat la vreo 40 km depărtare de Sfinţeşti, “locuit pe jumătate de bulgari”. Deşi Stănculescu nu-şi aduce nicidecum aminte să-l fi auzit vreodată vorbind bulgăreşte pe tatăl său şi nici pe bunicii din satul de baştină al tatălui, bulgarul spune că informatorul, “n-a avut ce face”, a trebuit “să se dea bătut”, arătându-şi mai apoi disponibilitatea “pentru colaborare”. Zamfir Stănculescu-Gherghe, “acest om luminat” de acum, “cu toate că la început a arătat multă împotrivire”, îi va povesti savantului de la sud de Dunăre “câteva legende unice în esenţa lor pentru filologia bulgară” (p. 539).

Sfântul Eftimie de Tîrnovo – întemeietor al satului Sfinţeşti.

Bulgaritatea cătunului studiat de T. Balkanski se va extinde în mod neaşteptat asupra întregii localităţi Sfinţeşti. Numele satului ar proveni, chipurile, după cum pretinde Balkanski că i-ar fi povestit “preţiosul informator”, “de la sfinţii care ar fi sosit odinioară pe aceste meleaguri, în frunte cu oarecare sfânt Eftimie”, sfinţi care au adus şi “o icoană mare a sfântului Ioan (de Rila)”. Învăţătorul şi juristul Zamfir Stănculescu, susţine Balkanski, îi va relata că acest “sfânt Eftimie” ar fi trecut Dunărea pe la Sviştov, aşezându-se apoi în viitorul sat Sfinţeşti. Puţinii români din apropiere ar fi numit, mai întâi, noul sat “Muţi” (de la călugării mai tăcuţi din fire), iar mai apoi Sfinţeşti. Un bun prilej pentru Balkanski să anunţe bulgaritatea mondială asupra acestei “canonizări legendare” a Sfântului Eftimie de Tîrnovo la nord de Dunăre! Copleşit de epocala sa descoperirie – făcută în chiar pragul unei renunţări păguboase –, Balkanski nu uită să mustre “poporul de la nord de Dunăre”, “ce se leapădă astăzi de importanta componentă a bulgarităţii sale”. “Sfântul Eftimie, despre care în sânul poporului bulgar nu există vreo legendă, este, iată, o personalitate legendară în România, fiind întemeietor al satului Sfinţeşti (uimitor, de-a dreptul!)” – exclamă cercetătorul bulgar (ibidem).

“O revenire în teren” la Sfinţeşti, Teleorman.

Mărturisesc că după lectura “anchetelor” sale am făcut un nou drum până la Sfinţeşti. “O revenire în teren”, cum ar numi-o etnologii. Pe Zamfir Stănculescu nu l-am mai aflat. A trecut la cele veşnice în urmă cu ceva ani. Nici pomeneală să fi fost jurist, ci doar un simplu învăţător de ţară, care întocmea din când în când felurite petiţii către autorităţile statului pentru consătenii săi, după cum mărturiseşte unul din preoţii localităţii. Sârbii ori “Sârbeştii” din Sfinţeşti îşi fac însă cruce când aud că sunt numiţi bulgari. “Sârbeşti, Căţeleşti, Odorogenii, Sărăcanii – sunt nume de dealuri, de rubedenii, de uliţe ori mahalale de prin satele din zonă. În zeci de sate dimprejur n-auzi decât româneşte” – îmi spune un localnic mirat. Un bătrân de 98 de ani (“nea Oaie”) e categoric: de când e dânsul pe lume nu a auzit în Sfinţeşti vreun alt grai în afară de cel românesc şi nici legenda pe care bulgarul pretinde că ar fi cules-o în satul lor. Există, ce-i drept, “două moşii” în apropiere de sat cu numele de “Icoana” şi “Sf. Ion”, purtătoare însă ale unor alte legende…

Eftimie, eroul de la Tiszalök.

Satul Muţi (Satul Vechi, astăzi), confundat de cercetătorul bulgar cu Sfinţeştii, se află la kilometri buni de localitate, iar legenda originii numelui acestui sat e legată, în zonă, de o familie mută. Un alt localnic din Sfinţeşti e de părere că Zamfir Stănculescu i-a vorbit bulgarului despre Eftimie Croitoru, erou din cel de-al Doilea Război Mondial, care are casa memorială în sat, “dar cine ştie ce-o fi înţeles şi cum le-o fi potrivit în mintea lui bulgarul”. Eftimie Croitoru, aflu, a fost încorporat la Turnu Măgurele ori Zimnicea, “şi de aici, poate, toată tărăşenia cu Sviştovul”. Tot ce-şi mai aduc aminte oamenii din Sfinţeşti despre “ancheta bulgarului” e că le-a spus lor “că Brâncuşi şi Coandă au fost bulgari”! O dată ajuns acasă, am verificat informaţia dată în lucrarea despre bulgaritate a lui T. Balkanski. Da, savantul de la Academia Bulgară afirmă că Brâncuşi şi Coandă sunt de origine bulgară (pp. 115 şi 184)! Sigur, argumentele aduse de el, ca şi în cazul legendei de la Sfinţeşti despre Sfântul Eftimie, nu sunt deloc lipsite de interes. De subliniat punctul forte al argumentaţiei: încurcatul cailor în satul bunicilor lui Coandă şi Brâncuşi, de Sân’ Toader…
Nesfârşite şiruri de savanţi bulgari nu-mi dau pace ori de câte ori mă gândesc la Academia Bulgară de Ştiinţe. Cu siguranţă, nu sunt singurul…

Gheorghiță Ciocioi

 

000000000000000000Luke_first_icon

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up