Ţara Sfântă: Rugul aprins

În vremea aceea, Moise păştea oile lui Ietro, preotul din Madian, socrul său. Şi depărtându-se odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; iar acolo i s-a arătat îngerul Dom­nu­lui într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea şi nu se mistuia. Atunci Moise şi-a zis: „Mă duc să văd aceas­tă arătare minunată: că rugul nu se mistu­ieş­te“. Iar dacă a văzut Domnul că se apro­pie să privească, a strigat la el Domnul din rug şi a zis: „Moise! Moise!“. Şi el a răspuns „Iată-mă, Doamne!“. Şi Domnul a zis: „Nu te apropia aici! Ci scoate-ţi încălţă­mintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!“. Apoi i-a zis iarăşi: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumne­zeul lui Iacov!“. Şi şi-a acoperit Moise faţa sa, că se temea să privească pe Dumnezeu. Zis-a Domnul către Moise: „Am văzut ne­ca­zul poporului Meu în Egipt şi stri­ga­rea lui de sub apăsă­tori am auzit şi durerea lui o ştiu. M-am po­go­rât dar să-l izbăvesc din mâ­­na Egipte­ni­lor, să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-un pământ roditor şi larg, în ţara unde curge mie­­­re şi lapte, în ţinutul Ca­naa­neilor, al Heteilor, al Amo­reilor, al Ferezeilor, al Ghergheseilor, al Heveilor şi al Iebuseilor. (Ieşirea 3, 1-8)

Rămânând în zona vechi-testamentară, poposim astăzi în Peninsula Sinai din Egipt. „În toată lumea antică nu a existat nici un loc atât de pustiu şi lipsit de importanţă care să fi devenit atât de sfânt şi legendar ca Sinai-ul din Arabia“. Este locul unde Moise L-a întâlnit pe Dumnezeu, dar şi vechea vatră monahală a Mânăstirii Sfânta Ecateri­na, cunoscută până în secolul 8 drept Mâ­năs­ti­rea Rugului Aprins.
Rugul despre care ne vorbeşte textul bi­blic există până astăzi, viu şi verde, în curtea Mânăstirii Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai. Rugul, având aspectul unei tufe, este o plantă rară, înrudită cu trandafirul (face parte din familia Rosaceae), care ştiinţific este cunoscută sub numele de Rubus Sanc­tus. Faptul că viaţa acestei plante poate fi extrem de lungă dă credibilitate ştiinţifică tradiţiei. El este unicul exemplar din această specie din toată peninsula Sinai şi orice încercare de a o înmulţi transplantând o ramură a ei a fost fără succes. Totuşi, Rugul nu se mai află pe locul său originar căci în anul 330, Sfânta Împărăteasă Elena, mama ma­re­lui Con­stantin, a con­struit acolo o bisericuţă, iar rugul a fost mu­tat la câţi­va metri mai în fa­ţă, unde se află şi as­­tăzi. Sfântul Altar al acelei bise­ri­cuţe nu a fost aşe­zat, du­pă cum cere tra­di­ţia, pe sfintele moaş­te ale vreunui sfânt mucenic, ci chiar pe rădăcinile ve­chiu­lui Rug. Mai târ­ziu, în anul 542, când Binecredin­cio­­sul Împărat Iustinian (prăznuit la 2 au­gust) a început zidirea mânăstirii, biserica mare ctitorită de el a înglobat şi bisericuţa Sfintei Elena.
În amintirea poruncii dumnezeieşti „Scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!“, toţi pelerinii intră desculţi în bisericuţa Ru­gului Aprins. Mai trebuie amintit că hra­mul rânduit de Sfânta Elena bisericuţei Rugului Aprins este, nu întâmplător, Bu­navestire. Aceasta pentru că din vechime sfinţii părinţi au văzut în Rugul Aprins pre­în­chipuirea Bunei­ves­tiri, în rugul ca­re ardea şi totuşi nu se mistuia pe Maica Domnului ca­re a luat în pân­te­ce şi a născut pe Mân­tui­to­rul şi to­tuşi a rămas fe­cioară.
În fiecare sâm­bătă în bisericuţa Rugului Aprins se săvârşeşte Sfânta Liturghie.

Silviu-Andrei VLÃDÃREANU