Biserica Învierii
Share

Kilometrul 0 al credinţei
Biserica Învierii din Ierusalim este centrul creştinătăţii. Aşa cum Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinilor. În pământul pe care a fost ridicată biserica S-a odihnit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Şi tot acolo El a înviat a treia zi, după Scripturi. Iată de ce am ales să vorbim despre Biserica Învierii în primul număr al Atlasului lumii creştine, care apare în preajma Paştelui.
Drumul Crucii
Fiecare creştin ar trebui să meargă măcar o dată în viaţă la Ierusalim. Oraşul în care Iisus Hristos a propovăduit, a suferit, S-a lăsat crucificat şi a înviat, deschizându-ne poarta spre mântuire.
A merge pe urmele lui Iisus, pe Drumul Crucii, este, cu siguranţă, un mare privilegiu pentru orice creştin. Via Dolorosa, numită şi Drumul Durerii sau al Patimilor, şerpuieşte printre străduţele întortocheate ale Oraşului Vechi al Ierusalimului. Este drumul biblic parcurs de Iisus purtându-şi Crucea, de la sala de judecată a lui Pilat, până la Golgota, locul răstignirii. Drumul Durerii are 14 popasuri, fiecare dintre ele marcând un eveniment sacru: punerea Crucii pe umerii Domnului, cele trei căderi ale Mântuitorului sub povara Crucii, întâlnirea Mamei cu Fiul, luarea Crucii de pe umerii Domnului de către Simon Cirineanul, întâlnirea Mântuitorului cu Veronica, aceea care i-a şters sudoarea de pe faţă, şi cu femeile care îl plângeau, dezbrăcarea Domnului de hainele Sale, răstignirea şi moartea pe Cruce, şi, în fine, minunea, Învierea Mântuitorului.
Fiecare pelerin ajuns pe drumul Crucii reface, într-un fel sau altul, şirul întâmplărilor biblice, trăind sentimentul de durere a Răstignirii sau de bucurie a Învierii. Drumul Durerii te domină, te copleşeşte, te face să simţi că te-ai răni, până la sânge, dacă ai îndrăzni să te împotriveşti acestei stări unice. După cât îl ţine credinţa, fiecare pelerin îşi doreşte să preia, simbolic, măcar pentru o clipă, povara Crucii. În locul sau alături de Iisus. Ca să-I fie şi Lui mai uşor. Întru mântuirea noastră.
Biserică în biserică
Ridicată aici pentru prima dată de către Împărateasa Elena a Bizanţului, în anul 336, impresionanta Biserică a Sfântului Mormânt acoperă
atât Golgota, cât şi grota unde a fost depus trupul lui Iisus. Biserica a fost distrusă
de incendii şi de cuceritori, apoi refăcută de cruciaţi şi mai târziu de pelerinii creştini.
Ce a rămas în picioare până azi datează din anul 1810.
În biserică sunt mulţi turişti tot timpul anului, dar mai ales la marile praznice ale creştinismului: de Paşti şi de Crăciun.
În biserica mare se găseşte o biserică mai mică, a cărei intrare este străjuită de sfeşnice imense.Pe sub candele şi perdele se zăreşte un fel de capelă, care adăposteşte Sfântul Mormânt. Acolo, în noaptea Paştelui slujesc, pe rând, preoţi armeni, romano-catolici, greco-catolici şi ortodocşi răsăriteni. În strâmta capelă, unde se află Mormântul, nu pot intra mai mult de patru pelerini o dată.
Sfânta Lumină
La Mormântul Domnului se coboară, în mod miraculos Sfânta Lumină, în noaptea de Paşti. Este o minune dumnezeiască, repetată din an în an, în Sâmbăta Mare, de sute de ani, şi numai în timpul slujbei oficiate de Patriarhul ortodox.
Sfântul Mormânt este controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de câţiva poliţişti civili necreştini – un arab, un turc şi o persoană din partea statului Israel. Ei verifică toate obiectele din interior să nu aibă vreo sursă de foc, verifică lespedea Sfântului Mormânt şi controlează corporal pe arhiereul grec care presară vată pe mormântul Domnului. Apoi se sting toate luminile şi se sigilează uşa Sfântului Mormânt. Gardienii rămân de pază la uşa Mormântului până când se aprinde Sfânta Lumină. Procesiunea pentru Vecernia Sâmbetei Mari se formează la sediul Patriarhiei Ortodoxe.
În biserică, slujitorii, în frunte cu Patriarhul, se opresc în faţa Sfântului Mormânt pecetluit. Apoi înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt pe partea dreaptă, cântând “Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învredniceşe cu inima curată să Te slăvim”.
La a treia ocolire se cântă imnul vecerniei de la
vohod “Lumina lină a sfintei slave”. Apoi Patriarhul cu toţi slujitorii se retrag în altarul bisericii ortodoxe de vizavi şi stau în aşteptare. Între timp, vin diferiti delegaţi oficiali, autorităţi locale şi bisericeşti armene, romano-catolice şi copte.
Miile de credincioşi aşteaptă, într-o linişte desăvârşită, cu felinarele speciale în mâini, să ducă acasă Sfânta Lumină.
Focul care nu arde
În jurul prânzului (Sâmbăta Mare), în timp ce preoţii stau la vohod de la altarul Bisericii Învierii până la Sfântul Mormânt, Patriarhul se dezbracă de omofor, de sacos şi de mitră, şi rămâne numai în stihar alb, cu epitrahil, mânecuţe şi brâu. Apoi este condus de doi diaconi şi de eclesiarhul bisericii în faţa Sfântului Mormânt. Aici, mai întâi este controlat peste tot de politişti necreştini, în prezenţa reprezentanţilor oficiali armeni, romano-catolici şi copţi, să nu aibă vreo sursă de foc. Apoi Patriarhul desigilează uşa Sfântului Mormânt şi intră în prima încăpere, numită “Capela Îngerului”, însoţit, după tradiţie, de un arab musulman. Diaconii si eclesiarhul rămân afară.
Patriarhul intră apoi în a doua încăpere şi îngenunchează în faţa lespedei Sfântului Mormânt, iar musulmanul rămâne în Capela Îngerului şi supraveghează. Se sting toate lumânările, candelele, luminile.
După 15-20 de minute de rugăciune, toată lumea din biserică observă o lumină ca un fulger, coborând prin cupola mare a Bisericii, deasupra Capelei Sfântului Mormânt, ca un glob de lumină ce se sfărâmă în mici bucăţi. Apoi pătrunde ca o rază de foc până pe lespedea Mormântului şi aprinde vata presărată deasupra.
Patriarhul adună cu mâinile vata aprinsă de o flacară galben-verzuie, care timp de câteva minute nu arde. Apoi pune vata aprinsă în două cupe de aur cu găuri şi iese în Capela Îngerului.
Aici aprinde două buchete mari de câte 33 de lumânări, în prezenta musulmanului, iar cupele a-prinse le dă, pe două ferestre mici, afară, la cei doi diaconi ortodocşi. Aceştia duc o cupă la Sfântul Altar, iar a doua la Biserica Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de la Patriarhie. Apoi Patriarhul iese în faţa Sfântului Mormânt cu cele două făclii aprinse şi strigă: “Veniţi de luaţi lumină!”.