LOADING

Type to search

Pasta de leurdă a părintelui Efrem

Pasta de leurdă a părintelui Efrem

Share
pasta leurda

Am ales câteva rețete de post cu legume și verdețuri din perioada Postului Mare. Având în vedere că în mânăstirea noastră, în perioada Postului Mare, nu se gătește cu ulei decât în zilele rânduite de către Sfinții Părinți, am ținut să vă împărtășesc câteva rețete fără ulei. Pasta de leurdă se poate găti foarte simplu, dar și foarte sănătos, fără prăjeli și chiar fără picătură de ulei.

Provin din zona Dobrogei de Nord (Niculițel), unde se găsește în mai toate pădurile de tei renumita plantă medicinală numită leurdă, așa că v‑am așternut pe hârtie rețetele ciorbei de urzici cu leurdă, pastei de leurdă și omletei cu leurdă. Sper că vor fi de folos în perioada postului, cât și după acesta.
Mai avem puține zile de dulce și ne vom bucura de perioada Postului Sfintelor Paști. Este cea mai frumoasă perioadă din Bucate an, slujbele sunt mai lungi, iar cântările bizantine îl unesc pe om cu Cerul. Și pentru gastronomie este o perioadă destul de „colorată”, având în vedere că vor răsări urzicile, spanacul, leurda, samaldărul, ștevia… Îmi cer iertare dacă s‑au mai strecurat ceva greșeli, însă nu doresc decât să împărtășesc cititorilor Revistei Leacuri & Rețete Mânăstirești câteva din rețetele și experiențele bucătăriei derventine, învățate la rândul meu din experiența multor colegi călugări, din nenumăratele mele pelerinaje la Locurile Sfinte (unde îmi place să vizitez tarabele cu specific gastronomic), dar în mod special am o mămică cu talent deosebit în cele ale bucătăriei, pe care nu voi putea niciodată să o egalez. Doresc din suflet să fie de folos tot ce am așternut pe hârtie și dacă ceva nu vă reușește, aștept întrebările și nelămuririle frățiilor voastre pe pagina de Facebook. Sănătate, răbdare și mântuire! Iertați‑mă!

Rețetă pastă de leurdă

Ingrediente:
400 g leurdă;
‑ 200 ml ulei de măsline;
‑ 100 g cașcaval ras;
‑ 1 ardei iute verde;
‑ 3 fire mentă;
‑ 150 g semințe de floarea‑soarelui;
‑ 2 fire leuștean proaspăt;
‑ 5 frunzulițe de salvie proaspătă;
‑ câteva frunze proaspete de pătrunjel;
‑ 1 linguriță cimbru uscat;
‑ ½ linguriță oregano uscat;
‑ sare și piper cum doriți.

Preparare. Spălăm foarte bine toate frunzele, le rupem în două și le punem în robot. Adăugăm ardeiul iute curățat de semințe și mărunțim totul. Ca să obținem o pastă punem verdețurile în blender, adăugăm cașcavalul, restul mirodeniilor și semințele și pornim blenderul. Adăugăm uleiul încet în fir până se formează pasta. Punem pasta pe o folie alimentară, o rulăm și o păstrăm la frigider.

 

Părintele Efrem