LOADING

Type to search

Rețetele părintelui Efrem

Rețetele părintelui Efrem

Share

Pâine Manakish (lipie cu zatar)

Ingrediente:
8 g zahăr;
– 125 ml apă călduţă;
– 10 g drojdie uscată;
– 350 g făină albă;
– 100 g iaurt natural gras;
– 6 linguri ulei de măsline;
– un praf de sare.

Preparare. Într-un castron amestecăm zahărul cu apa călduţă şi drojdia, în alt vas cântărim făina, iar în altul amestecăm iaurtul cu uleiul de măsline. Amestecăm toate ingredientele în castronul cu făina, apoi frământăm la mână timp de 10 minute. (În primul stadiu al frământării e foarte lipicios.) Lăsăm aluatul într-un castron înfăinat uşor timp de 1 oră să-şi dubleze volumul. Trebuie să stea la căldură, lângă un ochi de aragaz aprins sau chiar lângă cuptor. După 1 oră, împărţim aluatul de pâine în 5 bucăţi. Formăm bile şi le acoperim cu un şervet de bucătărie curat şi uscat. Le lăsăm la dospit încă 10 minute. Luăm un făcăleţ şi întindem aluatul. Presărăm foarte mult zatar peste el şi turnăm ulei de măsline. Punem pâinea Manakish pe o hârtie de copt. (Avem cuptorul încins la 200º C.) Încingem o tavă în cuptor în prealabil. Coacem lipia Manakish timp de 4 minute. Se va umfla şi va prinde culoare. În funcţie de mărimea tăvii, coacem pâinea în două sau trei runde. O servim imediat.

Sfat. Este foarte bună servită caldă, cu adaos de ulei de măsline şi ruptă cu mâna.

 

Chiftele turcești cu bulgur și linte roșie

Ingrediente:
300 g linte roșie;
– 200 g bulgur;
– 2 linguri pastă de tomate;
– 1 lingură pastă de ardei;
– 2 legături pătrunjel;
– 4 linguri ulei de măsline;
– 2 linguri suc de lămâie;
– 2 cepe uscate sau câteva cepe verzi;
– 1 linguriță boia de ardei iute;
– 2 lingurițe boia de ardei dulce;
– 1 linguriță zahăr;
– ½ linguriță pudră de chimen sau pudră de chimion;
– sare și piper după gust.

Preparare. Punem lintea la fiert și o lăsăm cât să se înmoaie. Scurgem o parte din apa de la linte, să rămână apă doar cât să acopere lintea deja fiartă. Adăugăm bulgurul, mai lăsăm 2 minute la fiert și oprim focul. Punem capacul și lăsăm 15 minute să se facă, bulgurul va absorbi apa și se va umfla. Într-o tigaie pregătim un sos din ulei de măsline, ceapă, zahăr, pastă de ardei, boia de ardei iute, boia dulce, pudră de chimen, sare, piper și pastă de tomate. Oprim focul, amestecăm acest sos cu lintea și bulgurul, iar după ce începe să se răcească adăugăm sucul de lămâie, pătrunjelul tocat fin și 1 ceapă verde tocată fin. Amestecăm bine toate ingredientele cât să se formeze o pastă, după care modelăm chiftelele. Sugestie. Se pot și prăji, adăugând în compoziție 3 linguri de făină. Se prăjesc în baie de ulei, punându le la prăjit cu o lingură (precum găluștele).

 

Șuberec cu carne de pește

Ingrediente aluat:
– 500 ml apă călduţă;
– făină cât intră;
– un praf de sare.
Ingrediente umplutură:
– 1 kg carne tocată de pește (după preferinţă);
– 5 cepe potrivite;
– 1 linguriță mentă;
– puțină apă călduţă;
– ulei pentru prăjit (cât intră);
– sare și piper după cum doriți.
Preparare. Frământăm o cocă din apă călduţă, sare şi făină adăugată treptat, astfel încât să nu fie nici prea moale, nici prea vârtoasă, ci foarte elastică, să o putem întinde ușor. Aluatul se taie în fâșii lungi, care apoi se împart în bucăţi mai mici, care se modelează în formă de bile. Se pregăteşte apoi compoziția pentru umplut şuberecul. Ceapa se curăţă şi se taie mărunt. Carnea tocată se pune într-un bol, se adaugă ceapa tocată, piper şi sare după gust şi se condimentează cu mentă. Se amestecă totul foarte bine, iar pentru a putea amesteca mai bine compoziţia, dar şi pentru a putea fi întinsă mai uşor se adaugă puțină apă caldă, asta în funcţie de cantitatea de carne. Întindem acum foile: din fiecare bilă se va face o foaie cât mai subţire cu putinţă. Pe o jumătate din foaie se adaugă 1 lingură de compoziţie, care se va întinde pe aceasta, iar cealaltă jumătate se va plia peste ea. Se apasă apoi cu degetele bine pe margini ca să le lipim, apoi decupăm frumos cu ce avem la îndemână. Se prăjesc în baie de ulei încins, pe fiecare parte, până devin aurii.

 

Părintele Efrem

 

Citiți continuarea articolului în versiunea tipărită a revistei sau în cea online, accesând linkul:

https://account.paydemic.com/buy/OQTZEHHZSZDCVEGKF5FUJB6KJ4