LOADING

Type to search

Leacuri si Retete Manastiresti nr. 43/ aprilie – iunie 2022

Share

EDITORIAL – PANDEMIILE TREC, LEACURILE STAU PE LOC

Vedeți cum stă treaba? Pandemia COVID-19, ca toate epidemiile mari sau mici, vine și pleacă. Asta după ce fac ravagii uriașe sau doar pagube însemnate. Și pleacă de la noi cu tot cu tratamentele/ vaccinurile lor, care se schimbă și ele de la an la an, de la gripă la gripă. Însă plantele rămân, ele sunt tot timpul la îndemâna noastră. Indiferent de amploarea unei maladii, de extinderea unei pandemii, de durata ei, de numărul de decese sau forme cronice pe viață, medicina actuală luptă din răsputeri și, de multe ori, câștigă bătălia. Însă remediile naturiste, leacurile din bătrâni stau pe loc la datorie pentru restul de afecțiuni (care nu sunt puține, dimpotrivă!), mărturisind o înțelepciune milenară, o inteligență a vindecării, o scrutare îndelungată a posibilităților infinite de a combina plantele și efectele lor benefice.

Medicamentele de sinteză, promovate cu insistență de industria farmaceutică mondială, își schimbă cu repeziciune denumirile, raza de acțiune și paleta de tratament. Însă păducelul, urzicile și mușețelul – să zicem – stau pe loc, de pază la sănătatea și buzunarul nostru. Desigur, unele boli nu pot fi tratate cu plante de leac, însă acolo unde este posibil vă invit să o faceți, dar numai după o atentă sfătuire cu medicul dvs. Căci nu orice leac, infuzie sau remediu este potrivit, de-a valma, oricărui pacient, pentru orice boală, ci trebuie o cercetare în prealabil. Însă experiența milenară a arătat, fără dubii, victoria acestor remedii în lupta cu anumite boli, fără efecte secundare însă. Căci și acesta este un lucru care ar trebui să ne preocupe: efectele secundare ale unui tratament îndelungat, pe bază de chimie.

Iar cum primăvara deja și-a intrat în drepturi, avem toate motivele de bucurie: piețele, dar și pădurile, luncile și dealurile sunt pline de plante medicinale! România este una dintre țările cu cel mai mare potențial în domeniu, deține sute și sute de plante de leac, iar asta reprezintă un tezaur uriaș, la îndemâna tuturor. Să-l folosim, așadar!

 

Răzvan Bucuroiu