De särbätori, existä obieciul la ro­mâni de a pune pe masä anumite bucate, printre care öi cozonacul. Acesta este, de fapt, desertul tradi­üio­nal al ro­mânilor pentru toa­te zilele de särbätoare: de Paöte, de Crä­ciun, la bo­tez sau la nuntä… Fie­care gospodinä din Ro­mânia ötie o reüetä dupä care preparä cozonacul, înväüatä de la mama ei, care la rându-i o ötie de la bunica öi aöa mai departe.
Cozonacul se preparä cu o atenüie deosebitä, numai din ingrediente ale­se cu grijä, în curäüenie desävâr­öitä, dar cu veselie. În tradiüia popularä se spune cä prepararea cozonacului „este o litur­ghie“: într-o copaie curatä se främântä aluatul, din fäinä cernutä cu grijä, din ouä proaspete, iar gospodina trebuie sä fie cu pace în suflet. Trebuie sä fie cald în odaie, cu uöile öi ferestrele închise, altfel – dacä este curent – aluatul nu mai „creöte“.
Existä multe feluri de a prepara cozonac: cu nucä, cu stafide, cu cacao etc. La orice särbätoare, familia toatä se strânge în jurul mesei, pe care se aöeazä bucate gustoase, pregätite cu dragoste öi pricepere. Cozonacul este o „pâine de särbätoare“, cu gustul säu dulce, cu parfumul säu îmbietor, rumen la culoare, proaspät öi fraged.
Fiecare primeöte câte o felia mare, generoasä, sä-i savureze gustul öi aroma öi sä se bucure împreunä cu toüi cei ai casei.

„Nana noasträ dragä pregä­tea singurä-singuricä minunatul cozonac de Paöte, în seara de Vi­ne­rea Sfântä. Îl läsa sä creas­cä toatä noaptea, bine acope­rit, la cald, öi a doua zi, dimineaüa devreme, îl punea la cuptor. În toatä casa se räspândea parfu­mul de vanilie. Öi nu uita nici de copii: erau întotdeauna, lângä cozonacul mare, öi câüiva puiöori mici de cocä, cu ochii de sta­fide.“ – E. Peretz, Bucätäria româneascä