Să ne păzim copilașii
Share

Ce lume am construit până acum noi, cei mari, și le-o lăsăm celor de după noi? O lume a necredinței, a agresivității, a minciunii rostite de dimineața până seara. Acum, când Dumnezeu ne-a îngăduit libertatea de a ne trăi credința, noi ce facem? Ne batem joc de ea, și de roadele ei. Printre ele sunt și copiii noștri.
Seara, după o zi de alergătură, părinții cad toropiți. Atunci, poate cel mai mult, copii au nevoie de ei. Este momentul de grație al familiei. Dar tatăl… se uită la un film de acțiune sau bea un șpriț cu vecinul, iar mama… cască ochii la telenovele când nu vorbește la telefon. Copiii, nebăgați în seamă, își fac de lucru prin casă. Cum? Imitând ce văd și aud la cei mari, sorbind fără discernământ – cu ochii și cu sufletul – programele de televizor. Știți cum este sufletul celor mici? Ca un burete uscat, în care orice picătură de apă este reținută. În cazul lor, orice imagine, orice expresie mai „tare“, orice gest mai violent este asimilat pe loc.
Să ne mai întrebăm care vor fi roadele acestei lipse de preocupări a noastre, peste câțiva ani, când ne vom dori bătrâneți liniștite?