Scrisoarea
Share

Povestea pe care o veüi afla acum s-a întâmplat aievea, cu vrea 150 de ani în urmä, pe uliüele präfuite ale Constantinopolului, unde domnul Temistocle, un neguüätor, vindea tablouri, rame öi tot felul de märunüiöuri în prävälioara lui. Dintre toüi copilaöii de prin vecini, cel mai mult üinea la un bäietel dulce öi cuviincios, pe nume Anastasie, care locuia singur într-o cämäruüä micä de peste drum, öi care lucra ca ucenic într-un atelier, pentru a se putea hräni. Säräcuüul, cu noaptea în cap pleca öi cu noaptea în cap se întorcea! Dupä faüa-i trasä öi dupä häinuüele öi ghetuüele lui rupte se vedea cä banii nu-i ajungeau nici de mâncare.
Într-o dimineaüä de iarnä, domnul Temistocle se îndrepta spre prävälioara lui. Era frig öi mergea strângându-öi pe el paltonul, când îl vede pe micul Anastasie pe trotuarul celälalt.
– Unde te duci, Anastasie? Ai alt drum astäzi? Nu te duci la lucru? Bäieüelule, o sä räceöti. Nu eöti îmbräcat gros…
– Mä duc la poötä sä duc niöte scrisori.
– Dä-mi-le mie. Trec eu acum pe la poötä. Hai, fugi înapoi la lucru, cä o sä räceöti afarä.
– Vä mulüumesc mult, domnule, spuse micuüul dârdâind de frig.
Ce i-a venit domnului Temistocle, cä s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabricä, iar a treia era… „CÄTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER“. S-a oprit locului öi a zâmbit.
– Säracul bäieüel! Ia sä väd ce cere… A deschis scrisoarea öi a citit: „Hristoase al meu, hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat öi mi-e frig. Din ce-mi dä stäpânul nu-mi ajunge nici de mâncare. N-am reuöit sä trimit aproape nimic mamei mele, care este säracä. Ce sä mä fac acum? Cum ies eu din iarnä, Doamne? Ajuta-mä! Mä închin Üie. Robul Täu, Anastasie.“
– Suflet sincer öi scump, spuse domnul Temistocle öi a plecat spre casä! A pregätit un pachet cu haine cälduroase de iarnä – flaneluüe, un palton, pantofi, öosete de-ale copiilor lui – öi s-a dus apoi la poötä, unde a läsat pachetul pentru copilul Anastasie.
Peste douä zile l-a öi väzut îmbräcat în haine cälduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului sträluceau de bucurie. Ba luase pe chip öi o adiere de luminä tainicä, cäci cine poate öti câte nu öi-au spus seara la rugäciune Dumnezeu öi micuüul Säu rob…
Domnul Temistocle s-a bucurat mult sä-l vadä fericit pe acel bäieüel, dar nu avea cum sä-i treacä atunci prin gând cä bäieüelul acela, Anastasie, va ajunge cândva, peste ani, Marele Sfânt Nectarie, fäcätorul de minuni… De unde sä fi putut bänui?…